Să ne’ndrăgostim puţin, de ziua lui Valentin

Că îndrăgosteala e şi ea o afacere, din care unii scot bani buni, nu mai miră pe nimeni. Dar că se dau ţepe financiare babane pe tema asta, merită toată atenţia.

Citeam un articol de peste ocean (normal, la americani), că în 2018 s-au triplat cazurile de fraude legate de amor faţă de 2015, de la 8.500 la 21.000 de cazuri reclamate, iar valoarea prejudiciilor s-a mărit de peste 4 ori, de la 33 mil. $ la 143 mil. $ pe acelaşi interval. Dar nu zvonuri, ci pe bune, e o statistică făcută de FTC (Federal Trade Commission), un fel de Ministerul Economiei de la ei.

Băi, să ne lămurim. Pe vremea când eram noi mai liceeni sau studenţi, dacă îţi dădeai o întâlnire cu una pe ne-ve (nu mai ştiu cum făceam, dar se mai întâmpla, mai vreun număr de la vreun prieten, mai vreun schimb de scrisori pe diverse teme din reviste de tineret unde fiecare dădea un anunţ, apoi ajungeai să o inviţi la o cofetărie), te duceai şi te uitai la ea mai pe după colţ în timp ce ea te aştepta în staţie sau la intrarea în parc. Dacă îţi plăcea de la distanţă, te apropiai şi o abordai, dacă nu, dispăreai în ceaţă. Dar aia era toată păcăleala. Nu ştiai cum arată, poate că erau urâtă ca noaptea, n-aveai chef să lungeşti amarul.

Apoi a venit epoca feisbucărelilor. Toată lumea – selfie. Toată lumea, filtre. Toţi bine înţoliţi, coborând din maşini lucioase, înconjuraţi de anturaj mai ceva ca ăia din reclamele la ţigări. De fapt, peste 90% spoială peste chirpici. Şi dezamăgirile aferente, când doi astfel de oameni se întâlnesc în real. Şi singurătatea care urmează, căci fbk oferă orice vis, dar nu realitate. La sfârşitul zilei, tot cam singur eşti, căci e greu să dai peste partenerul ideal acolo.

Dar nu s-a oprit treaba aici. Unii au adulmecat că îndrăgosteala e sursă bună de câştig. Nu că n-ar fi fost din toate vremurile, ştim cum e cu cea mai veche meserie din lume. Da’ măcar acolo treaba e pe şleau: what you see is what you get. Vrei un serviciu, plăteşti şi se prestează. Ăştia (astea) s-au apucat de fitilit: creează „relaţii”, se înşiră la discuţii cu triştii singuri şi neiubiţi, iar apoi cer bani. Pe diverse motive. Că unul e soldat în Afganistan şi are nevoie de bani să plece de acolo, direct la ea, măcar vreo 75.000 $; alta promite că vine urgent la el să se mărite, numa’ să-i trimită un avans, aşa de vreo 600.000 $. Şi ăia decartează. Mda. Şi treaba se agravează de la an la an, oamenii nu se învaţă minte.

Faza tare e că triştii ăştia vin la noi să le dăm în judecată pe „prietene”. Mie mi s-a întâmplat să-mi vină. Şi le cer un onorariu, nu chiar minim, dar nici ca fufele reclamate, ci cam 5-10% din cât cereau ele. Să vezi atunci negociere la sânge şi luciditate ce-i loveşte cănd trebuie să se caute prin buzunare de nişte sute de euro de avans. Aha, când paraşuta îţi dădea cu „iubi, iubi”, decartai zilnic mai gros ca la videochat. Şi când vii la avocat că eşti prea prost să-ţi ţii banii în buzunar, devii deştept. Keep walking, guys ! Through the door !

Deci: mai uşor cu îndrăgosteala de 14 februarie, ca să ne păstrăm luciditatea. Cam cum zicea Gheorghe Dinică în replica finală din Filantropica: ţi-a fost milă, te-am ars ! Te-ai îndrăgostit, te-am ars !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *