Sf. prooroc Ilie – cel ce-a spus adevărul fără ocolișuri

Întotdeauna există oameni care ne incomodează pentru că spun chestii neplăcute, dar nimic nu ne deranjează mai mult decât adevărul. Tocmai ați aflat despre „meseria” de prooroc.

Trebuia sa debutez și seria de articole de teologie odată și odată. Da, am și așa ceva în CV: licență în teologie obținută în 2014 şi master în 2016, deci mă ardeau degetele să scriu ceva şi pe tema respectivă. Diplomele alea nu țin de foame la modul productiv, „ce-mi iese acum din asta”, dar au legătură cu un alt fel de foame, una existenţială, la modul „ce-mi iese după„. Cine nu-i pasionat despre subiect, să dea skip, căci se va plictisi.

Ei, bine, a fi prooroc nu-i chiar o meserie. Este o vocație, ceva către care ești chemat. Ceva care te arde să faci. Cine este Cel care cheamă? Evident, chiar Cel în numele căruia va vorbi proorocul. Și trebuie să fii foarte tranșant, să nu-I schimbi cuvântul, ci să-I transmiți exact mesajul aşa cum l-ai primit (pentru informaticieni, zero transmission errors sau zero packets lost), cu riscul de a fi chiar huiduit. Cam cum sunt purtătorii de cuvânt în ziua de azi: te pune şeful să spui ceva poporului şi tu primeşti înjurăturile. Numai că acel cuvânt nu este orice cuvânt, ci este ză word, adică Cuvântul, nene ! Foarte tare, să te pună Dumnezeu să vorbești în numele Lui; misiunea presupune și intimitate cu El, căci altfel cum ai putea ști ce-ai avea de zis? Acesta a fost sf. prooroc Ilie Tesviteanul.

Le trântea evreilor adevărul în față? Checked. Le spunea ce le-a transmis Domnul, că se va încuia cerul și-i va păli seceta dacă nu se lasă de prostii? Checked. Era intim cu Dumnezeu? Checked. Mă rog, nu la modul că se trăgea de șireturi cu El, ci la modul că I se adresa, primea răspuns, ba chiar era și ascultat când cerea ceva. Fie vorba între noi, nu ne lăudăm mulți că ne răspunde Dumnezeu. Ne adresăm Lui, cerem chestii (multe prostești), unii mulțumesc pentru ele, alții ridică pumnul amenințător dacă nu le iese „combinaţia”, dar de primit răspuns cam… pas. Ei bine, Ilie primea.

Întotdeauna m-au fascinat oamenii tranșanți. Cei care spun multe în cuvinte puține. Eu înțeleg poezia, vorbirea metaforică, dar nu când trebuie să spui pe şleau chestii. Nu mi-a plăcut de oamenii care nu spun răspicat ce li se cere și când trebuie, ci inventează tot felul de exprimări alambicate ca să se disimuleze şi să amâne un răspuns. Poate pentru că sunt și avocat si, când pledez, nu merge să expun raționamentele cu juma’ de gură. Ori le zic ori nu le mai zic. Cam asta este treaba şi cu proorocia: mesagerul trebuie să fie tranșant.

În sensul comun, proorocia / profeţia = anunțarea evenimentelor viitoare. Dar înainte-vederea este de fapt un derivat, un efect al cauzei (convorbirea cu Dumnezeu, Care le știe pe toate și i le anunță pe cele viitoare omului). Rolul proorocului este să anunțe voia lui Dumnezeu oamenilor, adică să le traducă ce-ar trebui să facă dacă au ajuns atât de grei de cap încât să nu mai priceapă. Și să sancționeze păcatul, fără menajamente. Ceva ce ne-ar deranja pe noi azi foarte mult. Mă rog, i-a deranjat și pe contemporanii lui Ilie cu vreo 8 secole înainte de Hristos, așa de mult încât au vrut să-l mătrășească. Nu le-a ieșit pentru că n-aveau habar că proorocul mai avea și niț-cai puteri primite în dar, gen niște fulgere la îndemână cum vezi în Star Wars la clanul Sith sau în X-men, cu care i-a prăjit pe neaveniții soldați trimiși să-l aresteze.

Și ziceam că era foarte tranșant. I-a trântit-o în față chiar regelui Ahab că a luat-o pe arătură și că o va păți rău dacă nu se potolește. Bine, pe vremea aia nu erau fonduri europene, șosele de construit, ci alte chestii: Ahab (evreu) își luase o muiere cam feniciană (pe Izabela) care îl convinsese să treacă la niște practici magice de import, ceea ce-L mânia pe Dumnezeu. La modul: „băi, băiete, Eu vă dau tot ce-mi cereți dacă sunteți finuți și faceți voia Mea (să nu vă mai caftiți între voi, să nu vă mai jefuiți și mințiți între voi, să nu vă mai asupriți între voi etc.), de ce tot umbli cu drăcoveniile alea și te prefaci că Eu nu exist, că nu știi de Mine?”. Sau, ce să ia și Ahab cu japca, căci nu erau spitale de dotat sau CFR de devalizat ? Păi via unui cetățean. Nu-i stătea via lui Nabot în calea vreunei șosele, nu dorea să facă un ansamblu imobiliar pe terenul ăluia, ci așa, doar că avea priveliște frumoasă și Nabot nu se lăsa „expropriat”. Bine, Ahab parcă-parcă ar mai fi avut o urmă de omenie și a ezitat să-l evacueze pe Nabot, dar când se bagă scorpia în ecuație, gata. Aia l-a convins să fie „bărbat”. Și apare de nicăieri Ilie și-i zice papagalului: „moșule, you’re toast, ai pus laba pe ce nu-i al tău, tu și Izabela o veți păți rău, câinii vor linge sângele vostru de pe caldarâm”. Sună dur pentru vremurile de azi, dar cică așa s-a întâmplat. Izabela a fost aruncată de la etaj, Ahab rănit mortal în luptă. După amândoi au lins maidanezii sângele.

Mă rog, a mai fost un intermezzo, când Ilie i-a provocat să vadă care e mai tare in fulgere: el – omul lui Dumnezeu – sau așa-zișii preoți ai Izabelei care pretindeau că altul este dumnezeul. Asta cu scopul de a (re)aduce poporul la credința în adevăratul Dumnezeu. Băi, și i-a provocat la ei acasă, pe Muntele Carmel unde era sediul zeității tunetelor, fulgerelor și ploii (venerat inclusiv de evreii prostiți de Izabela și Ahab). Mă rog, cât de prost să fii și să venerezi zeul ploii după ce ai cerut ploaie şi ai văzut că de 3,5 ani nu a mai plouat?!? Trecem peste. Și-i cheamă Ilie pe toți la un „demo” ca să arate fiecare ce poate. Primii au fost preoții aduși de Izabela. Condiția era să pună o jertfă pe un altar improvizat ad-hoc, să-și facă fiecare incantațiile, dansul ploii, rugăciunile, ce-o ști, dar cui i se aprindea spontan focul, ăla era câștigătorul. S-au chinuit „preoţii” toată dimineața, neam scânteie de foc, ba i-a mai luat Ilie și la mișto: să țipe mai tare, să se biciuiască mai cu sârg, că precis doarme zeul lor sau o fi ocupat. Și ăia chiar au pus botul și au făcut așa, dar evident că nu le-a mers. Apoi vine rândul lui Ilie și omul, ca să arate cât e de tare Cel tare, a turnat și nişte sute de litri de apă peste altar. Apoi a făcut o rugăciune și flash! foc din cer. Dar foc serios, nu glumă, căci au ars până și pietrele din care era făcut altarul. Bineînțeles că oamenii s-au prins și ei care-i adevărul, că „preoții”erau niște șarlatani, aşa că n-au ținut cont de „confesionalitatea” preoților Izabelei, de #toleranță și alte dude pe care le rumegăm noi azi, și i-au rezolvat rapid pe băieți. Fără remușcări sau drept de apel ori recurs compensatoriu. Apoi a început și ploaia mult așteptată, ca să nu mai fie niciun dubiu.

Lăsând la o parte istoria, ar fi niște învățăminte de tras. În primul rând, că adevărul este acela pe care îl validează Dumnezeu ca fiind adevăr, nu orice chestie care ni se pare nouă justificată. Și că de la acest adevăr nu trebuie să abdicăm. Nu merge să închidem ochii la păcat că #iubire şi #toleranţă. Nu merge cu şunca’n pod şi cu porcu’n coteţ.

În al doilea rând, că adevărul umblă cu capul spart. Nu-i ușor să-l spui, te poate costa multe. În ziua de azi, banii, cariera, familia, poate chiar viața. Și că nu oricine poate face această mărturisire a adevărului, ci trebuie să ai un ajutor nevăzut de sus. Când este însă „adevăratul adevăr”, va ieși la iveală până la urmă. Eliahu (numele lui Ilie spus evreieşte) însemna Domnul este Dumnezeu, adică numele lui i-a reflectat vocaţia. Încă de când a fost zămislit a fost menit spre mărturisirea lui Dumnezeu.

În al treilea rând, că nu-i suficient să spui adevărul, ci trebuie și tu să-l faci. Abia atunci vei avea tărie în cuvânt. Altfel, oamenii se prind de fățărnicie și nu te mai iau în serios: „mi-a zis popa să nu mai fumez, dar el de ce fumează și bea?” sau „ne-a zis popa să nu căutăm bogăția pe pământ, dar el de ce are mașini și case?. D’astea.

Ilie a fost luat la cer, nu a murit. De aceea şi creştinii dar şi evreii îl consideră prooroc eshatologic. Va veni înainte de Parusie (= A Doua Venire) ca să mai spună o dată lucrurilor pe nume şi să facă ce făcea când a fost şi prima oară pe pământ. Mai o secetă, mai un foc din cer, doar-doar s-or prinde oamenii că au luat-o pe arătură. Mulţi cred că sf. Ioan Botezătorul este o reîncarnare a sfântului Ilie. Aceştia citesc Scriptura haotic, doar aşa ca să le pice lor bine la fileu, şi uită că Ilie încă nu a murit. Deci n-avea cum să se reîncarneze (lăsând la o parte că în creştinism reîncarnarea este negată). De asemenea, Ilie şi Moise s-au arătat pe Muntele Tabor la Schimbarea la Faţă şi au stat de vorbă cu Domnul Iisus Hristos, după moartea lui Ioan. Nu Ioan s-a arătat, ci Ilie, deci nu avea cum Ilie să fi fost reîncarnat în Ioan. Interesant este că şi evreii îl aşteaptă pe Ilie, dar ca semn al Primei Veniri, pentru că neagă venirea lui Hristos produsă deja şi încă îl aşteaptă pe Maşiah. La fiecare masă pascală, în fiecare casă, evreii îi pun un scaun la masă şi un rând de tacâmuri, căci nu se ştie în casa cui va intra sf. Ilie.

Ca să fii prooroc, trebuie să fii făcut dint-un anume aluat de om pe care numai Dumnezeu îl plămădește, nu-i de ajuns să ai nişte cunoștințe din cărți, să faci Facultatea de Teologie. Trebuie să ai o legătură vie cu Hristos. Sf. prooroc Ilie Tesviteanul avea. Greu găsești astfel de oameni. Oameni care să ştie adevărul şi să ţi-l spună verde-n faţă. Și pe vremea lui, și în zilele noastre. Fericit bărbatul…

One thought on “Sf. prooroc Ilie – cel ce-a spus adevărul fără ocolișuri

  1. Cum ar fi daca am avea si noi un prooroc Ilie care sa ne strige pacatele? Chiar, cum ar fi?! L-ar ironiza astia pe Fbk, pe Insta, ar circula memeuri cu el.
    Cati din turma mica i-ar asculta cuvantul si ar face ce spune el? Ar ramane turma si mai mica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *