Tot despre greve

Cum spuneam în decembrie, e fierbere. Guşterii ăştia de PNL-işti care s-au grăbit să ia puterea habar n-au ce măr otrăvit au hălpănit. Nu s-au sinchisit să se uite măcar la englezi şi să înveţe de acolo lecţia brexit-ului, că în vreme de criză cam toţi fug de putere şi că Theresa May stătea la guvern doar fiindcă nu era cine să-i ia locul. Cam aşa fusese şi cu Viorica Dăncilă, dar ei nu s-au prins.

În fine, au pus laba pe instituţii – Cotroceni, Victoria, Izvor, Libertăţii. După ce au savurat singura realizare posibilă (înlăturarea PSD-ului), au început să se vaiete de dezastrul găsit. Dezastru pe care îl lăsaseră şi ei când au plecat tura anterioară. Şi pe care toţi l-au lăsat, de câte ori au plecat. Niciun partid nu a lăsat vreodată ceva în regulă în urma lui, altfel nu pleca de unde era. Dar destul cu proştii, să trecem la elite.

Adică la judecători. Ăştia sunt (sau ar trebui să fie) elita ţării. Oamenii cei mai pricepuţi la legi, cei mai morali, cei mai echilibraţi psihic, cei mai drepţi. Bătrânii, înţelepţii satului. Şi vor bani, mulţi bani pentru chestia asta de la ceilalţi. Normal că şi „aghiotanţii” lor, grefierii, vor bani. Până acum societatea a convenit că da, trebuie să li se dea, şi li s-a dat, pentru că e nevoie de cineva care să împartă dreptatea în stânga şi-n dreapta într-o societate bolnavă în care oamenii se judecă pe toate drumurile. După o vreme societatea s-a cam prins că mulţi dintre judecători au abdicat de la acele precepte cu care au fost învestiţi, că mulţi o rasolesc, că mulţi clipesc din ochi şi pocesc sentinţele, că procurorii sunt nişte călăi judiciari ş.a.m.d. Criza (lipsa de bani) a început să rânjească de după colţ pentru că nu se produce nimic în ţara asta, ci trăim pe datorie, şi lumea a început să se întrebe de ce le dăm atâţia bani judecătorilor. Iar liberalii, mai socialişti în intenţii (dublarea alocaţiilor) dar mai impotenţi decât PSD-iştii (n-aveau buget), ca să le ia din bani judecătorilor şi să justifice treaba asta, le-au aruncat populaţia în cap. Divida et impere. Lucru cu care nu-s de acord.

E de discutat cât trebuie plătit un judecător şi un procuror pentru serviciul adus societăţii. E de discutat şi câţi membri trebuie să aibă un astfel de corp, în funcţie de necesităţi (acum aparatul este subdimensionat). O astfel de carieră, ca şi cea militară sau medicală, e plină de privaţiuni. Uneori şi de riscuri, deci chestiile astea trebuie compensate cumva. Nu ajungi peste noapte judecător, iar când ai reuşit să ajungi, te-ar cam vâna unii, trăieşti cu frica-n sân. Nu-i atât de greu să afli unde locuieşte o persoană, dacă vrei să-i faci rău. Pur şi simplu organizezi o pândă la uşile judecătoriei şi vezi pe unde iese judecătorul seara şi te iei discret după el, dacă eşti mafiot. Se fac şi presiuni ierarhice pentru pronunţarea unor decizii cu dedicaţie. Corpul magistraţilor este penetrat de serviciile secrete, mulţi din ei joacă la două capete şi cel mai evident s-a văzut treaba asta recent când a fost pronunţată sentinţa în dosarul 10 august: bătăuşii care au vrut s-o omoare pe jandarmeriţa aia, după ce i-au ciordit mai întâi armele, au fost încadraţi de procurori la ultraj şi au primit în instanţă pedepse cu suspendare. Gravitatea faptei şi circumstanţele ar fi impus încadrarea în tentativă de omor cu agravanta săvârşirii faptei în grup, apoi aplicarea unor pedepse cu executare, astfel încât jandarmii – care, culmea!, îi protejează pe judecători zi de zi – să vadă şi ei că sunt apăraţi la rândul lor. Altfel, la nevoie, poate şi ei se vor preface că-şi fac treaba şi nu vor observa când un judecător e agresat. În schimb, decizia pronunţată – o achitare de facto – era de fapt dictată din umbră de aceiaşi şmecheri care au orchestrat tentativa mizerabilă de răsturnare a guvernului cu huliganii din Piaţa Victoriei; suspendarea executării pedepselor s-a dispus pentru a-i acoperi pe cei prinşi la treabă, pentru că huliganii de fapt doar executau fidel nişte ordine şi nu se cade să-ţi pedepseşti oamenii cu care îţi faci treburile murdare. Închid paranteza.

De asemenea, nu-i uşor să iei decizii ca judecător când ştii că ai viaţa oamenilor pe mână. Unii oameni reuşeşc să-şi facă praf vieţile atât de rău până ajung în sala de judecată, încât oricum ai da-o ca judecător tot rău va fi. Deci e o profesie grea, vă spun că eu nu m-am făcut judecător pentru că ştiu ce povară este să croieşti vieţile oamenilor, dacă ai conştiinţă. Dacă nu ai, funcţionezi pe stilul „las-o bă, că merge aşa”. Primeşti în magistratură proaspăt absolvenţi de INM la 24-25 de ani, de preferinţă fii, fiice sau nepoţi, le dai drumul pe iaz şi-i pui să judece lumea. Apoi te miri de inepţiile care ajung decizii executorii. Ceea ce n-a observat lumea, sau nu vrea să mai observe, este că legea a derapat demult de la morală, cu consecinţa că judecătorii nu mai judecă oamenii ci dosarele. Vedem doar raţionamente abstracte dindărătul cărora greu să mai vezi omul judecat. Dar, mă rog, dura lex sed lex.

Ce vreau să spun este că în momente de tulburare nu poţi lua decizii bune. O analiză a oportunităţii unor profesii şi a activităţii depuse de acestea se face la rece, cu un dialog fair-play. Eu, Stat Român, te-am pus să faci o chestie pe care tu, judecătorule, nu prea ai făcut-o; ori o faci cum trebuie ori hai să mai tăiem din statul de plată. Funia are două capete: magistraţii independenţi nu vor să-şi facă curăţenie în propria ogradă de gunoaiele care se tot adună, dar nici nu vor să presteze un serviciu de calitate pentru care să fie plătiţi bine.

Regula e simplă: când faci grevă, nu eşti plătit. Şi aşa cum poliţiştii îşi aprind girofarul ca să treacă intersecţia pe roşu şi apoi îl sting, aşa şi judecătorii se fac că lucrează ca să fie plătiţi. Toţi împing privilegiul dat de funcţie ca să obţină ceva. Preşedintele ţării se plimbă prin toată lumea cu Colanul la gât pe banii bugetului; parlamentarii freacă menta pe salarii babane şi – când reuşescă să screamă o lege – e proastă de le dă Curtea Constituţională cu ea în cap; militarii, securiştii şi poliţiştii ies la pensie pe la 45 de ani şi apoi zdrahonii cumulează o „pensioară” cu alte joburi bine plătite; profesorii primesc tichete de vacanţă şi merg la tot felul de „pregătiri profesionale” prin diverse staţiuni unde taie frunza la câini cu talent (apoi înjură PSD-ul care le-a dat astfel de cadouri, ha ha!) ş.a.m.d. În fine, deja am devenit imuni, nu mai sesizăm că suntem toţi părtaşi la un furt al propriei căciuli.

Dar meltenismul… ăla sare în ochi. Deci mă întorc la judecători şi le bat acelaşi obraz pe care l-am bătut şi grefierilor în decembrie: ce-aveţi, băi nene, cu noi, justiţiabilii? V-am tăiat noi salariile? V-am luat noi pensiile? De ce vă bateţi joc tot de noi şi ne purtaţi pe drumuri? Nici o grevă nu sunteţi în stare să o faceţi ca lumea? Păi ori intraţi în grevă cu toţii şi puneţi lacătul pe instanţe, ori lucraţi cu toţii, băi fraţilor !

Dar nu: ei se fac că lucrează, ca să-şi ia salariile şi să protesteze în acelaşi timp. Cam ca vameşii când se mişcă cu încetinitorul. Cei mai tranşanţi au fost cei de la C.A.B. şi T.B., jos pălăria. Ăştia au dat termene de amânări pe bandă rulantă, la fiecare început de şedinţă. În 5 minute ai aflat ce termen ai şi ai părăsit sala. În alte instanţe însă, mai ales cele de jos unde este cel mai aglomerat, judecătorii s-au gândit să ne frece: încep şedinţele pe la ora 9 în loc de 8:30, suspendă la ora 10 sau 11 câte două ore până pe la 12-13, apoi reiau. Fără amânări la prima oră, fără vreun anunţ că se vor da termene, nimic. Totul la secret, aflat în ultimul moment. Aşa, cumva să te ţină toată ziua încurcat pe la uşile instanţei. Şi stă justiţiabilul cu ochii’n soare până catadicseşte „preşedintele” să-i ia dosarul, stăm noi avocaţii pe drumuri între instanţe de căpiem, apucăm să intrăm şi apoi suntem evacuaţi la ordin din sălile de judecată de zici că facem simulări de incendiu. Iar dacă prinzi şedinţă la un complet de după-amiază, care ar fi trebuit să intre la ora 12 într-o sală, degeaba faci 13-14 pe la uşă pentru că eşti sigur că te apucă ora 16-17 pe acolo ca să înceapă şedinţa. Şi nu poţi lipsi de la începerea ei, pentru că nici listele nu sunt afişate din timp ca să ştii al câtălea eşti, nimeni nu zice la ce oră va începe pe bune şedinţa de după-amiază, ci te poţi trezi că eşti printre primii şi ţi se ia dosarul fără să fii prezent. Stăm şi ne roadem unghiile, căci clienţii ne vor cere socoteală şi pe noi ne înjură când treaba nu merge.

Dar de ce ne văităm? Doar se protestează instituţional: forma de protest este aleasă colegial, la nivelul fiecărei instanţe. Iar unele instanţe aleg să ne frece, care-i problema?!? Despre cum se prestează în timp ce se protestează în provincie, nici nu mai amintesc, derută maximă. Curat murdar, coane Fănică!

De aceea am zis şi tot zic: până nu punem osul la muncă ci stăm doar cu mâna întinsă, nu vom merge pe bune mai bine. Ori în căruţă, ori în teleguţă. Ori protestăm şi punem lacătul civilizat, ori lucrăm şi suntem plătiţi, fraţilor judecători şi grefieri ! Nu prea merge să protestaţi pe banii şi timpul nostru.

7 thoughts on “Tot despre greve

  1. Salut Adrian, îmi propusesem să scriu în legătură cu primul tău articol, sper să reuşesc să o fac pe săptămâna care urmează pentru ambele.

    Protestul nu intervine oricum ci pentru că are loc o nedreptate. Flagrantă. Faţă de care noi, cei în protest, nădăjduim să găsim înţelegere, susţinere şi poate şi solidarizare. Nu prea reuşim să spargem barajul mediatic, dar în ultimele zile ua început să mai fie preluate şi argumente mai apropiate de ce ne doare pe noi.

    În orice caz, îţi mulţumesc pentru atenţia pe care o acorzi subiectului.
    Salutări,
    utzu – grefierul 🙂

    1. Păi după cum ai observat deja în articol, cam sunt de acord că trebuie să vă luaţi banii. Sunt de acord şi că trebuie să vă luptaţi, faceţi-o! Doar să nu vă treziţi că luptaţi împotriva cui nu trebuie (a justiţiabilului) şi cum nu trebuie (frecându-l suplimentar şi inutil).

      Am observat şi eu treaba cu media, care e direcţionată clar împotriva voastră. Şi cel mai uşor e să speculeze valul popular de nemulţumire împotriva slabei prestaţii a magistraţilor. Voi, grefierii, sunteţi nişte victime colaterale a unei lupte care se duce între coloşi – autorităţile statului (executiv şi justiţie). Sigur, la vedere există justificarea lipsei de bani, dar în subteran există o răfuială crâncenă. Cel mai uşor se vede după cum dă C.C.-ul la retur legile adoptate în Parlament. Culmea e că răfuiala este şi fratricidă, de ceva vreme văd C.C.-ul caftindu-se la sânge cu I.C.C.J.-ul.

      Deci soluţia orbanistică de tăiere a banilor este cam aiuristică, cel puţin în varianta pripită de acum. Soluţia stă în altă parte: hai să mărim calitatea actului de justiţie căci bani sunt destui pentru restructurarea logistică. Abia din 2019-2020 începem şi noi să ne mişcăm către digitalizarea dosarelor, dar până la a avea o şedinţă de judecată cu dosare programate pe ore mai e cale lungă. Până atunci stăm buluc unii peste alţii în săli. Hai să dăm afară judecătorii şi procurorii care sunt varză (n-am acces la date dar sunt convins că la evaluări o grămadă trec la limită, după cum îi văd ce debitează prin sentinţe sau rechizitorii) şi să ridicăm nivelul de moralitate al magistraţilor, mai ales al judecătorilor. În primul rând să aibă peste 35 de ani la prima instanță și peste 55 la ICCJ, un profil psihologic echilibrat, niţcai experienţă de viaţă şi niţică practică profesională prin alte bresle, gen avocatură. Că de aici porneşte problema: ăştia din agarici au ajuns direct nişte dumnezei şi nu mai răspund în faţa nimănui. Inspecţia judiciară e cam o glumă, merge pe bune doar când trebuie belit cineva pe orice alte motive decât cele disciplinare. Despre răspunderea magistraţilor… în alt film. Însă degeaba zic eu astea, peştele de la cap s-a-mpuţit.

      1. La cald, tocmai a trecut legea:
        https://stirileprotv.ro/stiri/politic/live-ora-14-sesiune-extraordinara-a-deputatilor-pentru-eliminarea-pensiilor-speciale.html

        Cred că ar trebui să ne apucăm de gastronomie, crotitorie, taximetrie ş.a. pentru următoarele 2 luni, căci justiţia va fi paralizată. După majoritatea zdorbitoare cu care s-a votat pentru eliminarea pensiilor speciale (247 pentru, 0 contra, 21 abţineri), se vede că şi PSD-ul din „opoziţie” a votat cu 2 mâini alături de ceilalţi „de la putere”. Adică e clar că au ţârâit telefoanele de partid cu mesajul unic pentru toţi deputaţii: „tăiaţi pensiile speciale”! Se mai întreabă cineva ce structură nevăzută conduce cu adevărat România? Poate doar trepanaţii.

  2. Mda, fain e că se repetă 2009. Se abrogă temeiul de plată a pensiilor și vârsta de pensionare de 60 ani. Avem colege pensionare care în următoarele 6 luni vor plânge pe lângă casele de pensii pt decizii de recalculare. Acolo unde se pot pensiona anticipat. În rest, avem oameni rămași fără venit, fără serviciu la 60 de ani, după o viață de instanță grea. E greu de descris bătaia de joc și ce e în sufletul acestor oameni. Dar s-au abrogat pensiile speciale, e salvat bugetul. Pffff

    1. Magistrații și-o vor rezolva la C.C. pe baza precedentelor curții. Dar cred că voi veți rămâne de căruță. Nasol, chiar îmi pare rău pentru voi, pentru că și voi asudați din greu cot la cot cu judecătorii. Ba, în plus, vă mai distrugeți și plămânii în munții ăia de maculatură din arhive.

      Zegrean a mai observat un viciu de procedură parlamentară care mie mi-a scăpat, dar ăsta îi ajută doar pe parlamentari: pensiile speciale ale lor sunt stabilite printr-o lege care a fost adoptată în ședință comună a ambelor camere, iar abrogarea s-a făcut doar în ședința Camerei Deputaților. Ipoteza lui e că votul s-a făcut ca un joc de glezne fiindcă toți știau că legea va pica la C.C. Eu nu-i suspectez pe deputați de atâta inteligență și pregătire juridică, mai ales că estimez că legea va pica doar în parte (pt. judecători și parlamentari). Eu suspectez că așa a fost ordinul de vot.

      https://www.digi24.ro/amphtml/stiri/actualitate/politica/augustin-zegrean-dupa-adoptarea-legii-privind-desfiintarea-pensiilor-speciale-chiar-nimeni-nu-citeste-constitutia-1251884

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *