Lumina lumii

Am vrut să scriu ceva despre sf. Ioan Gură de Aur anul trecut pe 13 noiembrie dar nu mi-am găsit timp. Azi, de Sfinţii Trei Ierarhi, e ocazia cea mai bună.

N-am să reiau aici ceea ce spun sinaxarele. Cine caută, găseşte. Sunt convins că nu intraţi să citiţi pe aici pentru că vă e lene să căutaţi la sursă, ci pentru că vreţi altceva, un alt punct de vedere. Sunt şi teolog dar sunt şi avocat, ceea ce face combinaţia mai interesantă.

În primul rând, ca sa mă exprim în limbajul mundan, sunt un mare fan al sfântului Ioan Gură de Aur. De aceea mi-am pus imaginea lui la avatar. Dacă ar avea azi pagină de Facebook, i-aş da cerere de prietenie instant. Dar fiindcă nu are, sau mai bine zis o are în altă parte, ţinem legătura altfel. Dintre cei trei ierarhi pomeniţi azi, în sfântul Ioan mă regăsesc cel mai mult. A fost o vreme şi retor (avocat), cunoscând bine legile vremii. A fost o fire tranşantă, nelăsând loc compromisurilor de moralitate, dar a ştiut să îmbine foarte bine asprimea faţă de conducerea crudă şi lacomă a vremii cu mila şi blândeţea faţă de cei neajutoraţi.

Sfântul Vasile cel Mare a fost extrem de organizat, a inventat spitalele şi ideea de ajutor social instituţionalizat (în cadrul Bisericii). A organizat şi viaţa monahală pe nişte principii foarte ferme (Regulile mari şi Regulile mici).

Sfântul Grigorie Teologul a fost foarte contemplativ şi ne-au rămas de la el cele 5 Cuvântări teologice. Sunt atât de dense încât o frază din secolul IV a sfântului Grigorie din Cuvântări devine trei secole mai târziu un întreg capitol în tâlcuirile sf. Maxim Mărturisitorul. Dintre cei trei ierarhi, el a trăit cel mai mult, peste 80 de ani.

În al doilea rând, istoria bisericească i-a păstrat pe aceştia trei într-o vie pomenire pentru că au fost ca nişte lasere de mare putere în conştiinţa contemporanilor şi a posterităţii. Li se spunea făclii, pentru că în vremea lor făcliile erau sursa cea mai puternică de lumină pe care o fabricau oamenii. Acum avem laserul, care luminează dar şi arde şi taie. Chirurgical. Cam aşa au fost cei Trei Ierarhi: au făcut lumină în jurul lor, dar şi au excizat chirurgical răul din sufletele oamenilor.

Ceea ce-mi pune o problemă de conştiinţă şi mie: fac şi eu aşa? Mă scrutez eu pe mine însumi cu aceeaşi acrivie pe care o aveau aceşti oameni? Sau sunt laser doar cu ceilalţi?

Ei bine, mă străduiesc să fiu laser cu mine însumi, fiindcă am ajuns la concluzia că pe ceilalţi nu-i pot schimba. Ceilalţi se pot schimba dacă văd un model către care sunt atraşi să-l imite, deci ce pot face eu este să le fiu un model. Aşa se împlineşte acel cuvânt al Domnului Iisus Hristos: „voi sunteţi lumina lumii… ” (Mat. 5, 14). Astăzi mi-am înţeles vocaţia, care a început de când am simţit chemarea către Facultatea de Teologie şi căreia i-am răspuns DA când am dat examen de admitere şi am absolvit cursurile: de a fi lumină lumii. De a fi făclie în sfeşnic. De a lumina tuturor. Atenţie, nu mă refer la toată planeta, ci la cei din jurul meu între care m-a pus Dumnezeu. Despre aceşti talanţi mi se va cere socoteală cum i-am înmulţit.

Interesant este că noi, cei care suntem aleşi să fim făclii lumii, nu trebuie să ne punem noi înşine în sfeşnic, ci să fim puşi de către Dumnezeu. Adică să-i lăsăm Lui lucrarea de a ne slăvi (prin gura oamenilor) dacă va considera util să o facă, nu să căutăm noi slavă de la oameni. Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 14, 11).

Cam acestea mi-au trezit în suflet azi cei Trei Mari Ierarhi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *