Spiritualitatea corectă politic

Am așteptat și am decantat informațiile o vreme până să scriu aceste rânduri. Nu o să vă placă. Se văd nişte tumori în radiografia spirituală.

Vreți să știți câți membri aveau în 2018 toate cultele religioase din România, incluzând şi BOR? Exact 3.531.732 de membri (sursa). Ăștia sunt singurii care au înțeles gravitatea unei probleme morale ce necesita o corecție juridică și au ieșit să pună ștampila pe DA la referendumul pentru definirea familiei din 2018. Restul, n-au treabă cu spiritualitatea.

În octombrie 2018 au ieșit să-și manifeste credința cca. 21% din populația României (toate cultele la un loc și poate o mână de atei care au totuși niște principii morale și o verticalitate moștenită de la părinți). Dar nici vorbă să existe 81% populație creștin-ortodoxă cât releva recensământul din 2011. Cifra aia este fantasmagorică, a ieșit pentru că oamenii au bifat religia din obișnuință, ca o moștenire sau un atavism, nu din convingere. Mă rog, nici celelalte culte nu stau beton, nici ai lor nu au ieșit masiv să-și manifeste credința când au fost chemați și aveau prilejul să o facă fără consecințe. Dacă aplicăm fracția de 4/5 dedusă din recensământ (ortodocși/popor) la cei 21% votanți la referendumul din 2018, iese că în realitate BOR se bazează cam pe 16% din poporul român. Deci avem un prim duș rece, foarte rece, dar care explică alte chestii ulterioare.

Cum ar fi ateismul politicienilor care conduc România. Ai noştri, dintre ai noştri. Pe 14 martie 2020 membrii guvernului Orban depun jurământul şi încheie cu formula așa să-mi ajute Dumnezeu, iar 4 zile mai târziu îi refuză ajutorul, sistând orice slujbe religioase (Ordonanța militară nr. 1/18.3.2020). Deci canci credință, formula era doar o vorbă-n vânt, jurământul un sperjur.

Că liderii politici sunt atei în majoritatea lor nu mă surprinde. Dar faptul că liderii religioși sunt atei, asta m-a surprins teribil. Este al doilea duș rece. Nu doar ierarhii BOR sunt lipsiți de credința că Dumnezeu ne poate izbăvi de molimă, dar și ceilalți lideri (al cultului musulman, al cultului mozaic etc.), care au achiesat unanim şi fără obiecțiuni la ordinul ministrului de interne de a sista toate slujbele religioase. Băi, nene, repet: fără obiecțiuni! Un ministru ateu, poate bine intenționat în sinea lui dar totuşi ateu, ne ordonă să nu-i mai cerem nimic lui Dumnezeu, iar dacă insistăm să o facem, să nu mai călcăm prin lăcașurile de cult ci să stăm pe stradă şi în grupuri de maxim 100 de persoane. Toți liderii spirituali au fost de acord să-și pună nădejdea doar în oameni, fie ei medici sau birocrați, dar totuși oameni. Dar dacă tot am adus vorba de principalele religii avraamice (creştinii, mozaicii şi musulmanii îl revendică pe patriarhul Avraam ca fiind un începător al credinţei lor), hai să vedem ce zice Vechiul Testament (Tora):

Ieremia XVII, 5-8:

Aşa zice Domnul: „Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul. Acela va fi ca ierburile pustiului şi nu va vedea când va veni binele, ci va locui în locurile arse ale pustiului, în pământ neroditor şi nelocuit. Binecuvântat fie omul care nădăjduieşte în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul, deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi.”

Judecaţi singuri, bazându-vă pe textul de mai sus: conducătorii noştri atrag asupra noastră binecuvântarea sau blestemul? Aha…

Să derulăm un pic filmul niște secole în urmă și să vedem ce făceau creștinii ortodocși în vreme de molimă:

Să zicem că știința a evoluat, fiindcă ne pune la dispoziție mijloace să combatem unele boli. Dar să nu uităm că știința nu este infailibilă și, chiar dacă ar fi, va fi inerent limitată de oamenii care compun sistemul medical, adică va avea un punct în care va deveni neputincioasă. Prin urmare, recursul la divinitate rămâne la fel de actual.

În acest context, remarc bătaia de joc adusă credincioșilor prin Ordonanța militară nr. 1/2020 care a pus în aceeași oală activitățile religioase cu cele sportive, cu divertismentul și cu jocurile de noroc. Ordonanţa este parţial nelegală, pentru că depăşteşte limitele Decretului prezidenţial nr. 195/2020 (de instituire a stării de urgență) care nu prevede printre drepturile fundamentale vizate de suspendare şi dreptul la libertate religioasă. În mintea redactorilor proiectului de decret, libertatea întrunirilor e totuna cu libertatea religioasă, ceea ce este greşit. Dar nu dezvolt aici argumentaţia fiindcă articolul de față nu este pentru jurişti. Credeţi-mă pe cuvânt şi, dacă cineva are vreo îndoială, îi fac şi o demonstraţie de argumente.

Că nu înțeleg guvernanții rostul legăturii cu Dumnezeu (în care nici nu cred), nu e de mirare, dat fiind ateismul arătat mai sus. Dar faptul că niciun lider religios nu s-a obosit să le explice că acum mai mult ca oricând e nevoie de chemarea divinității de către întreg poporul, e iarăși o mirare pentru mine. Și asta ar fi o formă de mărturisire. Vedem că de zile întregi ierarhii noștri au scos preoțimea din biserici și i-au pus să se umilească slujind în curțile bisericilor. A mers câteva zile figura, dar de duminică se anunță răcirea vremii, iar de luni vânt, ploi și chiar ninsori. Nici măcar o candelă nu vor mai putea ține aprinsă lângă sfântul antimis. Societatea s-a vitriolat că demnitatea unui ministru (al sănătății) prins în flagrant cu șpagă, dat la tv cu cătușe, a fost încălcată. Un deputat PNL, infestat cu coronavirus (inclusiv familia), a fost dus la spital fără izoletă ca să nu-i fie încălcată demnitatea. Dar că ni se spune halt ! rugăciunilor colective, nu ne lezează demnitatea de popor pentru că nu vizează o persoană anume.

Dacă tot am zis de negocieri cu autoritățile statului, din experiența negocierilor vă spun că important este să ai curajul să ceri. Nu contează ce, nu contează cât, important e să ceri cu fermitate și tot vei obține ceva până la urmă. Uneori chiar jumătate din pretenții, dacă prezinți bine cazul.

Dar nimeni dintre ierarhi nu a cerut o minimă derogare, n-au schițat un gest măcar, ceea ce mă surprinde. Îi credeam mai potenţi şi mai independenţi. Nu tu o derogare să poți sluji doar cu diaconii în catedrale (fără public) ca să poți transmite în condiții de demnitate slujba la tv, sau să poți sluji în biserici cu maxim 50 de persoane trecute nominal pe liste etc. Nimic, nimic, nimic.

Veți fi tentați să credeți că mai bine mergem pe linia oficială „capul plecat, sabia nu-l taie”, că va ține un pic, apoi va trece repede şi vom scăpa. Hai sa vă zic de ce greșiți, căci de aceea am şi scris acest lung articol:

  1. Întotdeauna, la începutul unei noi stări de lucruri (fie ea relație amoroasa, colaborare profesională, parteneriat social, gașcă de cartier, orice), există o tatonare între principalii actori. Ei își vor testa reciproc limitele, ca să vadă de ce este în stare fiecare și cine pe cine încalecă. Suntem la începutul unei situații prin care România ultimilor 3 decenii nu a mai trecut (exceptând momentul foarte scurt din 1999 când minerii amenințau să vină peste București). Actorii principali tatonează deocamdată societatea și principalii vectori de opinie, printre care și liderii religioși, introducând gradual măsurile restrictive pentru a observa dacă pleznește undeva vreo tensiune în societate. Deşi au puterea absolută în mână, încă nu s-au obişnuit cu ea şi le este frică să nu fie contestaţi de cei din jur. Dar se vor obişnui cu gustul puterii şi chiar le va place, să fiţi siguri de asta. Ați observat că deocamdată măsurile nu au venit avalanșă, pentru că le-a fost frică să strângă șurubul brusc. Cele abia 300 de cazuri cu infectați de Covid din toată România (de când a început epidemia până în prezent) nu fac nici măcar jumătate din câți au murit azi în Italia, iar lipsa oricărui deces la nivelul întregii țări nu justifică deocamdată carantina dură pe care o au în plan guvernanții. În acest context, era foarte ușor pentru patriarh, pentru rabinul șef și pentru muftiul musulmanilor să ceară ceva. Vă garantez că ar fi obținut, fără mari negocieri, mai ales dacă îşi uneau eforturile, chit că ulterior poate şi acele concesii ar fi fost înlăturate odată cu agravarea situaţiei. Dar ar fi bifat un status quo, băi, suntem și noi aici. Acum încă nu e grav, deci merge zicala bate fierul cât e cald. Odată momentul pierdut, gata, „fierul” s-a răcit şi s-a întărit, guvernanții au prins curaj și vor continua strângerea şurubului fără teamă că vreun lider va mai măcăi, iar ierarhii noştri vor fi siliţi la noi și noi concesii.
  2. Mulți speră că până la sărbătoarea Învierii Domnului din acest an (2020) va înceta starea de urgență. Mai întâi vă reamintesc că până atunci mai avem două sărbători pe care le vom face în stradă: Buna Vestire și Floriile. Starea de urgenţă nu va fi ridicată repede pentru motivele de la pct. 3, dimpotrivă, riscăm să petrecem şi Paştile în temniţa propriului domiciliu. Poate chiar şi Rusaliile.
  3. Guvernanţii își fac planuri cu bătaie lungă: au notificat deja Consiliul Europei că vor face derogări de la (= a călca în picioare) drepturile fundamentale ale omului prevăzute în CEDO. Iar azi a devenit viral pe rețelele de socializare un document scurs pe surse din mațele CNSSU privind instituirea carantinei la nivelul întregii ţări, pe care autorii nu l-au negat, ci au precizat că nu se aplică fiind doar în discuții. Dar din deranjul pe care l-au suferit, manifestat prin amenințarea cu DIICOT-ul a celor care au dat în vileag informația, se înțelege că nu erau „doar discuții” ci treaba era bine de tot însăilată și așteptau doar momentul optim să strângă lațul (de exemplu, câțiva morți de coronavirus pe teritoriul nostru). Iar bomboana de pe colivă: preşedintele ne-a informat deja „cu tristeţe” că românii de peste hotare trebuie să rămână acolo fiindcă vârful de epidemie se va înregistra în perioada sărbătorilor pascale.

Îmi închei pledoaria. Am ratat momentul de a ne poziţiona ferm în societate, de a mai revendica ceva. De acum încolo, la vale pe tobogan.

Închei cu o mirare finală: de ce Biserica nu mai face uz de mijloacele ei sfinţitoare şi vindecătoare? De ce nu mai iese poporul cu icoana, cu praporii, cu racla şi cu cădelniţa în procesiune? Rememorez predica PF Daniel de la sfârşitul pelerinajului de Florii din 2019, când afirma plin de încredere şi vădită emfază în faţa miilor de oameni prezenţi: am scos mărturisirea credinţei din interiorul zidurilor bisericii şi am arătat-o public, în cetate. Vorbe goale. Poate doar prin curte am arătat-o, cu grijă să nu deranjeze pe cineva.

Unde este credinţa aia mărturisitoare de care se vorbea în predică, de ce nu o mai arătăm şi azi? Am băgat-o la loc între ziduri, de data asta între zidurile apartamentelor personale? Unde este credinţa în ocrotirea adusă de sf. cuvios Dimitrie, supranumit ocrotitorul Bucureştilor, trâmbiţată pe toate bannerele şi din toate megafoanele când se făcea pelerinajul anual pe Dealul Patriarhiei? Şi-a dat sfântul demisia sau oare l-am alungat noi? Unde sunt cozile de la sf. Nectarie vindecătorul? Unde e credinţa în sfinţii Spiridon şi Haralambie? Unde sunteţi ieşenilor cu sf. cuvioasă Parascheva? De ce v-aţi mai călcat în picioare, argeşenilor, la sf. muceniţă Filofteea an de an? De ce nu mai credem în acoperământul Maicii Domnului? UNDE NE ESTE CREDINŢA ÎN DUMNEZEU???

Dacă am ajuns să cerem voie de la stăpânire ca să ne facem o cruce în biserică, mi-e clar de ce nu vor fi canonizaţi sfinţii închisorilor. N-are cine să o facă, nu avem voie, nu e corect politic.

Mi-e milă de patriarhul nostru. L-au prins în scaun nişte vremuri dure. Până acum a fost boierie, dar de acum urmează din ce în ce mai multe concesii umilitoare şi răvăşirea turmei. Va termina Catedrala Neamului, dar cu ce o va umple? Omul care se mântuieşte cel mai greu din România este patriarhul. O mică greşeală la un om, dacă e făcută de un patriarh are efecte colosale asupra unui popor întreg iar socoteala care i se va cere la judecată va fi amarnică. Va trebui să ne rugăm şi pentru el mai insistent, să aibă ochi cu care să vadă vicleniile urzite asupra turmei sale şi să aibă inimă curajoasă pentru a le înlătura prin cuvânt şi faptă. Deocamdată tace mâlc. A tăcut mâlc în chestiunea avorturilor. A tăcut mâlc în chestiunea homosexualilor. A luat poziţie cam cu jumătate de gură în chestiunea Referendumului din 2018. Nu zice nimic de obligativitatea vaccinării, că este un atentat la viață. Nu-şi îndeplineşte rolul de paznic al turmei pe care Dumnezeu i l-a dat şi nu-şi avertizează poporul de relele care se apropie de el ca să se ferească, aşa cum zice Duhul Sfânt prin gura lui Iezechiel (III, 17-19):

„Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.”

Să nu fiţi prea dezamăgiţi pe 16 aprilie dacă nu se va anunţa ridicarea stării de urgenţă. Ce bine ar fi dacă am greşit în tot ce am spus mai sus… Ar rămâne totul la nivelul unei pocăinţe personale pentru pierderea timpului şi grăirea în deşert. Însă până vom vedea, pomeniţi-i pe sfinţi, chemaţi-o pe Maica Domnului şi lipiţi-vă de Dumnezeu! Vă urez de pe acum HRISTOS A ÎNVIAT !

4 thoughts on “Spiritualitatea corectă politic

  1. Mda, urata situatie! Nu avem cum sa reactionam si sa nu cadem din ascultate! Linia intai se clatina bine (ca sa nu zic ca a cazut de tot), linia a doua preia responsabilitatea (duhovnicii); iar acestia din urma preiau pulsul enoriasilor. Adicatelea, sa ne aratam si noi nemultumirea cand ne prezentam la scaunul spovedaniei.

    1. A nu se crede că l-am criticat doar pe patriarh și pe ierarhii somnolenți care dondăne prin predici despre cum trebuie să dăm dovadă de iubire milostivă față de aproapele în timp ce cad zidurile pe noi din pricina mulțimii fărădelegilor. Da, i-am criticat și pe ei pentru că tac, iar tăcerea devine complice. Am pretenția de la patriarhi și ierarhi să fie tunători, să biciuie păcatele poporului și să strige de pe ziduri voia lui Dumnezeu, ca să ne mustre conștiința. Nu să zică precum papa „cine’s eu să judec”, girând astfel dezmățul. Păi dacă nu ei, liderii religioși, atunci cine s-o facă, eu?!? Nu merge la păstorii turmei faza cu „nu judeca și nu vei fi judecat”, ci ei trebuie să taie și să vindece tumoarea sufletească din popor.

      Critica este mai largă și mă include și pe mine. Am picat în capcana minții că trebuie să cerem voie de la stăpânire să fim credincioși și să arătăm acest lucru. Una fără cealaltă nu merge, ci numai împreună. Este o înșelăciune gândul „am credința mea în suflet” fără să se vadă acest lucru în afară. (Hristos ne va mărturisi și El înaintea Tatălui la judecată în fața întregii lumi, dacă noi nu ne-am rușinat de El). Fraților, credința merge în răspăr cu lumea povârnită spre păcat, ea este un ghimpe în coasta lumii și va fi întotdeauna deranjantă. Deci trebuie să ne dezmeticim și să fim vigilenți, ca nu cumva să ratăm momentul mărturisirii – când va veni. Căci va veni brusc, pe neașteptate, nu vom avea timp de planificat cum s-o dăm cotită: să-L mărturisim pe Hristos, dar și să scăpăm teferi. De aceea ni s-a spus „vi se va da vouă în acel ceas ce să grăiți”. Dacă va voi Domnul să rămânem pe pământ sau să ne dea în mâna prigonitorilor e treaba Lui, dar noi va trebui să fim neclintiți pe poziție. Cum va fi pentru fiecare, Dumnezeu știe. La unii va fi în gesturi mărunte (să nu se sfiască de o cruce sau o rugăciune la masă), la alții în gesturi mai mari (ex. să accepte mai bine să fie amendați usturător decât să se supună regulilor unei majorități sfidătoare la adresa credinței), iar la alții în gesturi capitale cum se întâmplă deja în țările unde creștinii sunt prigoniți și uciși chiar în zilele noastre. Chiar azi mai moare împușcat sau cu gâtul tăiat vreun creștin care nu l-a primit pe Allah sau pe liderul suprem. Nu zic să ne-o căutăm cu lumânarea („fugiți dintr-o cetate într-alta” era cuvântul) dar să căscăm bine ochii. Fără îndoială, îngerul păzitor ne va semnaliza fiecăruia acel moment, acea ocazie specială, ca să nu ne aruncăm aiurea ca neghiobii în ceva ce Dumnezeu nu ne-a pus înainte.

      Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse !

  2. Update 21 martie seara: ministrul de interne anunță Ordonanța militară nr. 2, care introduce și modificări privind slujbele. A fost permisă săvârșirea slujbelor cu ușile închise („Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online”). Bine că măcar așa.

    Presupun că la mijloc este intervenția directă și discretă a patriarhului. E un început, bravo lui! Zic asta pt. că, deși ordonanța nu menționează in terminis cultul creștin ortodox, permisiunea împărtășirii bolnavilor la domiciliu e clar că nu poate viza cultul mozaic și cel musulman care nu au legătură cu o astfel de practică, deci este o treabă cu dedicație. Cum ziceam spre finalul articolului, chiar dacă l-am criticat pe patriarh, să ne și rugăm pentru el să conducă turma cu înțelepciune și curaj mai departe fără să se sfâșie Biserica. Vom vedea cine va fi ales să mărturisească când va veni vremea, căci ăsta e un dar dat de sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *