Klausul schimbă starea, dar năravul ba!

Am să încep direct cu concluzia: starea de alertă e o clonă chinezească a stării de urgență, deci ceva mai proastă și cu funcționalități limitate.

Spre sfârșitul stării de urgență, sibianul-șef a intrat în fibrilații cum să o prelungească de facto și după 15 mai. Din fericire, slujitorii lui sunt incompetenți, altfel reușeau să facă mai mult rău decât au făcut deja. Au venit cu găselnița stării de alertă și au reînceput fabricarea de Ordine ministeriale, OUG-uri, HG-uri, CNSSU-uri și comunicate de presă cu care să dribleze Parlamentul și Justiția. Dacă cu legislativul le-a mers ca’n brânză, fiindcă acolo majoritar e Partidul PPG (penalii și proștii grămadă) votând ca primarii la foc automat tot ce li se cere, Justiția încă rămâne o piatră tare fiindcă acolo oamenii se pricep pe bune la legi. Care piatră sper să le stea în gât pe mai departe tuturor bibanilor care s-au trezit vătafi de plai peste țară. Să despicăm firul în patru avocățește și să moșim adevărul, dacă încă n-ați închis pagina până acum.

Ziceam că Parlamentul este prost grămadă. După ce au părut că încă mai funcționează pe 12 mai, când senatorii au dat vitejește de pământ cu proiectul dictatorial al stării de alertă, a doua zi pe 13 mai deputații (în calitate de for decizional) au dat-o cotită și au pus la loc părțile lipsă, reîntregind proiectul legii așa cum fusese inițial propus de Guvern. Deci Parlamentul s-a predat executivului ca un laș.

Așa a apărut odioasa Lege nr. 55/2020 care obligă Parlamentul să aprobe un HG oligofren (349/2020 de instituire a stării de alertă), HG care nici nu se născuse bine că a și început să sugă drepturile cetățenilor. Las la o parte că NICIODATĂ Parlamentul nu a aprobat vreo hotărâre de guvern, pentru că aceste hotărâri sunt inferioare legii și se dau strict pentru aplicarea legii, pe baza principiului separației puterilor în stat (un HG fiind atacabil doar în justiție, în procedura contenciosului administrativ). Dar mai nou aprobarea e necesară când alerta se instituie pe cel puțin jumătate din teritoriul țării. Asta cu jumătate din teritoriu e pusă la sanki în Legea 55/2020 căci Orban, când a proiectat legea, avea deja în buzunar ordinul de la Cotroceni să dea alerta pe toată România. Deci apar întrebări constituționale (d’alea subțiri, care deranjează neuronul gros al Gestapo-ului pentru că rămân fără răspuns): pe ce criteriu s-ar putea determina că s-a atins pragul unei jumătăți de țară intrată în regimul stării de alertă, astfel încât HG-ul să fie supus aprobării de Parlament? După numărul de locuitori? (caz în care ce ne facem cu diaspora?) După suprafața județelor intrare în alertă? După numărul de județe raportat la numărul total? (caz în care ce pondere va avea Bucureștiul?) Lucruri nemenționate în lege, deci lăsate la nivelul arbitrariului (ceea ce arată că de fapt s-a vizat de la început restricționarea întregii țări), inadmisibil pentru standardele de rigoare și previzibilitate pe care o lege trebuie sa le aibă. Iar CCR a ars mai multe legi pe motivul lipsei de precizie, ultima victimă fiind chiar OUG 1/1999 privind starea de urgență.

Parlamentul a (de)căzut în servilism total față de conducătorul unic, altfel nu s-ar fi coborât atât de rău. Câteva sute de deputați și senatori acum trebuie să cenzureze un amărât de HG pentru care legea specială (554/2004) prevedea deja că putea fi anulat parțial sau total de un singur judecător în procedura contenciosului administrativ. Sau să modifice HG-ul, caz în care Parlamentul devine executiv în locul Guvernului, lucru interzis de același principiu al separației puterilor în stat. Deh, greu cu Constituția, neicușorilor, dar dacă v-ați băgat în horă… dansați pe melodia ei! Dar n-ai cu cine să faci treabă: PSD & Gașca joacă la două capete, minează opoziția și servesc legile pe bandă rulantă sibianului

Așa am ajuns să avem într-o săptămână Hotărârea CNSSU nr. 24/2020, HG 394/2020, OUG 70/2020 și Legea 55/2020 date cu disperare și redundant pe aceeași temă – starea de alertă. Doar-doar ne-or speria să nu ieșim din localități pe 15 mai. În general nu apreciez atitudinea de nerespectare a legilor și de suficiență care-i caracterizează pe mulți români, dar în contextul exceselor făcute de guvernanți, atitudinea din zilele de 15-17 mai devine chiar sănătoasă. Libertatea nu se negociază, fără ea suntem terminați. Degeaba suntem niște cobai sănătoși dacă suntem ținuți cu forța în cuști, căci tot pe masa de experimente ajungem.

Ca să arăt că starea de alertă este neconstituțională (sub aspectul restrângerii drepturilor), încep de la decretele 195 și 240/2020 de instituire și de prelungire a stării de urgență: ele nu pot produce efecte legislative pentru că pe de o parte președintele nu are atribuții de legiferare conferite de Constituție (asta a zis-o și CCR-ul recent) iar pe de altă parte decretele respective nu au fost aprobate prin legi (cum se întâmplă în cazul delegării legislative – OUG).

Parlamentul a aprobat starea de urgență într-un mod inform, ba chiar nelegal: prin HOTĂRÂRI ! (nr. 3 si 4/2020). Din statutul deputaților și al senatorilor, precum și din regulamentele Camerelor reiese că hotărârile fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite nu au efect de lege, ele fiind acte de forță inferioară vizând organizarea activității parlamentare (înființarea de comisii, aprobarea sau respingerea urmăririi penale ori sancționarea disciplinară a parlamentarilor etc.).

În consecință, nici starea de alertă nu este aprobată corect, prin lege, ci tot printr-o hotărâre (5/2020), deci restrângerea de drepturi operată prin HG 394/202 este neconstituțională, chiar dacă Legea 55/2020 o permite. Câtă vreme actul de instituire a stării de alertă (HG-ul) nu e aprobat prin lege organică, așa imbecil cum e gândită treaba asta sucită, el nu poate avea efectul legislativ al restrângerii de drepturi.

Mă rog, nici Legea nr. 55/2020 nu putea restrânge drepturi, chiar dacă e organică și adoptată de Parlament (huo, trădătorilor, lașilor!), pentru că în Constituție nu există cazul de restrângere al drepturilor numit „stare de alertă”, ci drepturile pot fi restrânse doar in cazul stării de asediu și al stării de urgență, conform art. 53 raportat la art. 73 alin. (3) lit. g). Starea de alertă se reglementează doar prin lege ordinară, nu organică, deci nu poate viza restrângerea drepturilor, altfel ar ajunge tot o stare de urgență. Ceea ce de fapt și este, asta s-a urmărit de la început.

Hai că am făcut și pe avocatul !

Q.E.D.

One thought on “Klausul schimbă starea, dar năravul ba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *