Hmm… grecii ăștia nu se dezmint.

Am fost recent în Grecia, când erau doar PLF-urile obligatorii, înainte să bage peste noapte treaba cu certificatul de „cazier sanitar”. Acum iar au schimbat schimbarea: tu vii cu certificatul negativ de acasă și noi te mai testăm o dată. În rest, rămâne cum am vorbit: stați grămadă la Kulata.

Să recapitulăm: un sfert din banii țării îți vin de la turiștii străini iar tu – popor bananier – ești mort de foame și cu pantalonii rupți în fund. Dar te dai grande, ca și cum ai trăi pe picior mare mai ceva ca Germania și Japonia la un loc, ca și cum n-ai avea nevoie de nimeni, că te descurci tu. Totuși, printr-o minune, în plină „pandemie” îți vin la frontiere ăia cu banii care să te salveze: turiștii. Asta fiindcă te-a pus Dumnezeu într-o țară frumoasă cu o climă blândă, iar tu – lichea leneșă – profiți de chestia asta bătându-ți joc de cei care vin să viziteze. De salvatorii tăi.

Ca o paranteză, jurnaliștii noștri sunt mai trepanați decât vătafii lui Mitsotakis. Cică de vină ar fi numărul mare de turiști. Nu, băi sclerozaților, de vină este cretininismul guvernanților (identic peste tot în lume, nu doar la români) care mai întâi au invitat turiștii să-și petreacă vacanțele în Grecia, apoi s-au gândit ce să facă cu ei. Și „soluția” lor din mers a fost să le închidă granițele în nas si să-i înghesuie pe toți într-un simgur punct vamal cu doua ghișee. Nu turiștii sunt de vină, ci țara – sanki – turistică în care ei trebuia să ajungă.

Concluzionez: băi grecilor, aveți o țară frumoasă, dar eu la anul nu mai calc pe la voi. Luați voi o porție zdravănă de sărăcie, răcniți isteric la propriul guvern (nu la turiști) până vă sar amigdalele din gât, mai scăpați nițel de bășinile alea din cap pe care le aveți de la vlădică la opincă și mai vorbim după.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *