Câteva miştouri despre legea carantinării

Fiindcă citeam undeva că medicii şi brancardierii de pe ambulanţe nu mai vor cu izoleta fiindcă li s-a rupt cocoaşa de la atâta cărat (normal, mulţi pacienţi sunt obezi iar tărgile alea cu coviltir cumpărate de Raket Cearşafat din China la preţ triplu n-au roţi), m-am gândit că ar trebui să citesc şi eu odată şi odată legea carantinării – noua constituţie a Carantistanului – care stă la baza tuturor inepţiilor debitate de guvernanţi prin Monitorul Oficial şi pe lângă.

Am tot amânat să-mi bat capul cu respectiva lege, nu mă trăgea aţa deloc fiindcă e vară şi aveam alte treburi mai interesante de făcut. Dar m-a rugat soţia să fac o analiză exhaustivă a legii cât mai repede, „ca să ştim la ce să ne aşteptăm” şi ca să mă şeruiască pe feisbuc. Aşa că haaai… mai fără tragere de inimă. Iar după o primă citire în viteză m-a bufnit râsul pe sub mustăţi şi mi s-a luat de analiza „exhaustivă”. Vă dau concluzia din prima, ca să vă stric intriga şi misterul: legea e de porc şi ne putem aştepta la orice.

Să luăm câteva „nestemate”:

art. 3 lit. c) – izolarea = măsură care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive, la domiciliu, la locația declarată de persoana izolată, într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicării unui tratament, după caz, măsură instituită în scopul vindecării și reducerii gradului de contagiozitate pe baza consimțământului persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizia individuală motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege;

Să rumegăm: un funcţionăraş din DSP, numit de un directoraş din Ministerul Sănătăţii, numit la rândul său de un trepăduş de ministru al sănătăţii, numit la rândul lui de un ciumec de prim-ministru, pus în scaun de un faraon de preşedinte, deci un funcţionăraş poate dispune arestarea persoanelor prin decizie administrativă. Da, un nene d’ăla care de obicei vă vine în control să vă verifice condiţiile de funcţionare de la magazin sau de la restaurant şi ocazional să vă scuture la buzunare de „cotizaţia anuală” pentru partidul care se nimereşte la guvernare, acum poate să vă şi aresteze. Siiigur, nu se numeşte in terminis arestare, dar efectul e acelaşi: vă trage pe dreapta de la 48 de ore până la două săptămâni. Sau până la sfântul aşteaptă, cât e nevoie, până vă declară vindecați un alt nene în halat alb.

Potrivit art. 23 alin. (3) din Constituţie, reținerea nu poate depăși 24 de ore. Deci o restrângere a libertăţii care depăşeşte 24 de ore – adică o carantinare de 48 de ore sau mai mult, cum găsim în minunăţia asta de lege – este arest în toată regula.

Potrivit art. 23 alin. (4) din Constituţie, arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal. În traducere, numai un reprezentant al puterii judecătoreşti poate să vă oblige să staţi la domiciliu sau în alt loc, dacă sunteţi subiecţi ai unei proceduri penale. Nu suspect de febră sau tuse. Faptul că acum un inspector de la DSP scrie trei rânduri pe o foaie că trebuie să staţi acasă, în container, în cort sau într-o rezervă de spital face cât o ceapă degerată d.p.d.v. constituţional. Dar, fiindcă mai deunăzi (cam pe 15 mai) Orban îndemna lumea să nu respecte deciziile CCR, remarc că primii care i-au urmat sfatul au fost cei de la PSD, fiindcă au votat cot la cot cu restul găştilor securistoide un conflict constituţional între puterea executivă şi cea judecătorească. Consecinţa: reprezentanţii în teritoriu ai executivului (salariații DSP) au primit atribuţia de a aresta oamenii.

Art. 3 lit. f) – informații științifice oficiale = date ce oferă elemente de probă bazate pe metode științifice stabilite și transmise de către instituții internaționale sau naționale, cu atribuții în domeniul sănătății, și acceptate de către Ministerul Sănătății.

Iată că ne grăbim să mai renunţăm o iotă la suveranitatea naţională (pe care oricum ne-am cam cufurit de când cu aderarea la UE şi la tot felul de tratate imbecile, cum ar fi Convenţia de la Istanbul care a strecurat identitatea de gen printre alte mere otrăvite şi frumos glazurate). Informaţiile ştiinţifice oficiale devin literă de lege fiindcă o instituţie de lachei bine sponsorizaţi gen OMS face recomandări pe care papagalii de la M.S. din România le „acceptă”.

Însă, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, numai tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. Deci numai dacă puterea legislativă ratifica o băşină emisă de OMS ea putea deveni lege în România. Adică, numai dacă Parlamentul dădea o lege prin care adopta recomandarea de pandemie dată de OMS, atunci avea efect intern. Până atunci, „informaţiile ştiinţifice oficiale transmise de către instituţii internaţionale” (OMS) sunt fix hârtia igienică pe care oficialii M.S. ar trebui să o folosească în locul Constituţiei folosită acum. Şi, oricum, nu M.S. este autoritatea desemnată de Constituţie să implementeze în dreptul intern orice dudă venită din plan extern.

Art. 3 lit. g) – infectarea = pătrunderea și dezvoltarea sau multiplicarea unui agent infecțios în corpul uman sau animal care poate constitui un risc pentru sănătatea publică.

Păi şi un banal vaccin antigripal sau antipoliomielitic este o pătrundere a unui agent infecţios în corpul uman. Timp de 30 de zile după vaccinare, cel proaspăt vaccinat multiplică şi diseminează în aerul expirat mari cantităţi de viruşi (ca nişte furnale), pe care cei nevaccinaţi le pot inhala şi se pot îmbolnăvi la rândul lor. Ceea ce ne duce la următoarea definiţie, prin care şi un proaspăt-vaccinat este de fapt un bolnav:

Art. 3 lit. i) – persoana bolnavă = persoana care suferă de o boală infectocontagioasă având semne și simptome sugestive specifice definiției de caz sau persoana purtătoare a unui agent înalt patogen chiar dacă nu prezintă semne și simptome sugestive la examenul medical clinic obiectiv, dar prezintă un risc epidemiologic și biologic.

Admitem, dacă suferi de o boală atunci eşti bolnav. Dar dacă nu suferi (ci doar eşti suspectat că vei suferi), pac! eşti tot bolnav. Pe sistemul „nu există oameni sănătoşi ci doar oameni care încă nu au ajuns la doctor”. De aici, nebunia „legiuitorilor” devine delirantă:

Art. 3 lit. l) – persoana suspectă = persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubație, în baza dovezilor științifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubație sau apariția semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii;

Deci, dacă te-ai atins de un alt ciumat sau numai ai trecut pe la el prin localitate sau chiar numai dacă ai avut ghinionul să te fi născut în acelaşi sat cu un infectat d’ăsta de covid, te-ai ars. Devii suspect şi marş la bulău ! Hai, că 2 săptămâni (cât e prezumat covidul că incubează) trec repede. Ce-oţi fi aşa de nemulţumiţi, că doar staţi pe banii şi pe mâncarea statului!?! Eu, dacă aş fi boschetar şi n-aş avea nici măcar de unde să beau apă, m-aş da suspect de covid măcar de două ori pe lună.

Lăsând miştocăreala la o parte – căci atâta merită pelteaua asta de lege – cei care au ieşit să protesteze împotriva legii carantinei aveau dreptate: e nasol. Acei 2-300 de oameni care au avut curaj să ia atitudine pe la jumătatea lunii iulie 2020 când se discuta intens legea în Parlament, spartanii României. Mă rog, peste două săptămâni la mitingul de duminică 2 august, n-am mai rămas decât vreo 20-30 de oameni cu jandarmi cu tot.

Ce rost are să mai analizez ca un profesionist legea (apropos, nu mă plăteşte nimeni să scot piatra din lac aruncată de guvernanţi) când efectele se văd cu ochiul liber şi prostia guvernanţilor se revarsă? Azi am fost la Spitalul Elias să duc mâncare unei fine, a cărei fiică de 3 ani a avut simptome ce semănau cu covid-ul: greaţă, vărsături, temperatură. Bineînţeles că iniţial le umflaseră de acasă cu mascaţii în alb şi girofarul isteric, iar acum sunt arestate într-o boxă de spital unde vor aştepta regulamentar cele 48 de ore. Fiica este hrănită pe perfuzii iar mama cu răbdări, căci ei nu i se dă de mâncare fiindcă apare pe fişă ca „însoţitor”. Deci boul sinistru care a proiectat carantina nu s-a gândit că în cazul copiilor suspectaţi de covid ar trebui să fie hrănite şi mamele care-i însoţesc, nu să li se ceară bani pentru mâncare din partea spitalului (bani pe care, poate, în pripă, nici n-au mai apucat să-i ia de acasă când a venit duba, pardon – ambulanţa, să le aresteze). Sigur, pentru arafaţii şi orbanii care ne rânjesc în faţă pe sub măşti, nu mai contează restul fleacurilor, cum ar fi că mamei nu i se permite să iasă din cameră să-şi cumpere apă şi mâncare. Sau că fiica avea doar o dizenterie, nu covid. Alooo, Nălu de la Sănătate, putem să dăm și noi niște senvișuri mamelor ținute cu forța în spitale, din miliardul ăla de euro pe care l-a avut România ca fond de tocat pe combinații de partid în perioada stării de urgență? Sau măcar din alea 80 de miliarde cu care se lăuda bulibașa de la Sibiu că le-a obținut de la UE recent?

Am crezut că e un caz izolat, vreo disfuncţionalitate punctuală, vreo scăpare a şefului de gardă, dar nu – ăsta e sistemul: la poarta încuiată a spitalului m-am mai întâlnit cu un nefericit care căra şi el sacoşe pentru nevastă-sa (internată de două zile cu băieţelul, tocmai primiseră rezultatul negativ). Ne chinuiam amândoi să strecurăm plasele prin grilajul porţii astfel încât o infirmieră ieşită voluntar de pe secţie să le ducă mâncare şi apă nefericitelor de „însoţitoare” ca să nu moară de inaniţie şi deshidratare. Şi acel tătic avea copilul cu ceva e-coli, rotavirus sau alte dude care dau diaree, crampe şi temperatură, deci nu vă grăbiţi să vă testaţi ca proştii de covid dacă aveţi copiii cu dureri de burtă; circulă deja un alt bau-bau prin oraş şi nu e covid.

Cam atât am avut de spus despre legea carantinării. Poate veţi zice că sunt cinic, râzând de o lege atât de importantă. Credeţi-mă, n-are sens să o disec mai mult. O lege făcută de proşti, pentru proşti. Cineva m-ar putea întreba: „şi ce-i de făcut?”. Acum? NIMIC. E prea târziu. Aşa cum a fost prea târziu pentru a mai combate lgbt-ul după ce a picat referendumul pentru familie din 2018, fiindcă poporul român a fost puturos şi prost neieşind să voteze cu DA când a fost chemat. Iar la alegerile din 2019, îmi pare rău să o spun, dar cine nu se prinsese după primii 5 ani ce hram purta lacheul de la Cotroceni şi l-a mai votat pentru încă 5 ani, acum să servească nişte porţii zdravene de rahat nemţesc. Cum, n-aţi auzit de rahatul nemţesc? Ei, aş! E mai dulce decât ăla turcesc. Poftă bună şi noapte bună, dragi români, ne reauzim peste 4 ani şi ceva, poate atunci veţi fi mai prudenţi !

2 thoughts on “Câteva miştouri despre legea carantinării

  1. Lumea e speriata de boala, mai ales cei care au cunoscuti bolnavi sau morti de covid. Si ei sunt cei ce vor spune ca tr data o lege care sa reglementeze situatia, pandemia. Si e adevarat ca e greu de multumit toata lumea.
    Eu nu stiu ce sa mai zic.
    Stiu insa clar ca aia de la Elias sunt …macar….neomenosi ca sa nu zic mai mult.
    Si daca am inteles eu bine, legea asta poate fi folosita dupa cum il duce mintea pe functionarul de la DSP sau directorul de la spitalul X.
    Ca e o lege care planteaza samanta pentru pandemii viitoare adevarate sau imaginate.

    1. Nu cred că sunt neomenoşi cei de la Elias pentru că acolo doar se aplică legea, ci cei care au gândit sistemul de lucru, adică cei din Ministerul Sănătaţii şi mai sus. Lacheii şi şefii lor lachei. Bietele infirmiere de la spitale, cară la bagaje mai ceva ca hamalii din port de pe vremuri. Măcar ăia cărau pe bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *