8 Martie – ziua femeilor nedivorţate

Nu mă dau în vânt după sărbătoarea asta. Rădăcina ei socialistă mă furnică pe şira spinării. E o zi în care comunismul s-a instaurat mai întâi în sânul familiei. De aici s-a revărsat în exterior, în societate. Iar azi comunismul nu s-a stins, ci renaşte din plin sub o formă mai perfidă – revoluţia sexuală.

Dacă înainte lumea milita pentru egalitarism social (femei-bărbaţi, muncitori-burghezi), azi sunt unii, puţini deocamdată dar foarte vocali şi foarte finanţaţi (exact ca şi Lenin & co.), care militează pentru un alt fel de egalitarism, ăla sexual. Lesbi-, homo-, trans-, fluid- şi alte mizerii descrise în manualele de psihiatrie până nu demult. Dreptul bărbaţilor dilii de a merge la toaleta femeilor nestingheriţi şi a li se spune „doamnă” sau „ze/zim” în loc de „domnule” sau „he/him” (engl.). Dreptul femeilor emancipate de a concepe un copil fără un bărbat şi a fi numite „zie/sie” în loc de „she”. Măcar pe vremea comuniştilor era Decretul nr. 29/1977, toată lumea îşi spunea clar „tovarăşe / tovarăşă”, fără ambiguităţi. Acum e nebunie, n-ai cum s-o mai nimereşti. Căutaţi pe google gender pronouns ca să vedeţi cum va trebui să vă adresaţi unora ca ăştia şi vă veţi cruci. Sunt vreo 50 de formule de adresare neutral gender în funcţie de dileala psihică a interlocutorului (pardon, orientarea sexuală), pe care nu ştiu cum le vom alege. Ce-o să le facem, le ridicăm fusta ca să vedem ce-au dedesubt şi să ne exprimăm corect? Ne luăm după tipul de piercing? Vor purta plăcuţe de înmatriculare de gât, ca maşinile? Care sunt criteriile obiective?

Şi multe alte concepte care ne vor fi băgate pe gât şi care promit divorţuri pe bandă rulantă. De fapt nu divorţuri, ci rupturi din faşă, căci căsătoriile se vor împuţina. Ba nu, nu doar rupturi, ci adevărate falii între bărbaţi şi femei. Acesta este idealul noii ere, plămădită în laboratoarele ocultei mondiale care experimentează pe pielea noastră noi şi noi tipuri de organizare socială care să ducă la controlul total şi sclavia perfectă.

Promiteam într-un articol anterior că şi pe 8 martie voi merge în răspăr cu lumea (© Surugiu, remember?) şi voi scrie despre cum ar trebui oamenii să facă nişte chestii elementare ca să nu divorţeze. Adică să nu ajungă la moartea aia rece în în doi, în care certificatul sau hotărârea de divorţ nu mai este decât certificatul de deces al relaţiei. Să nu ajungă la „emancipare”.

Unele sfaturi sunt formate pe baza greşelilor din căsnicie observate în procesele de divorţ. Altele vin din păţaniile proprii peste care am trecut cu bine. S-o iau cu începutul.

1) Cel mai bine se croieşte o căsătorie înainte de o face. Dacă există o nepotrivire foarte mare între parteneri, să nu se ia pentru că nepotrivirea li se va face obstacol mai târziu. Ar fi ideală o minimă luciditate, să-şi facă o listă fiecare: îl / o iubesc pentru că x, y, z (calităţi). Gândeşte-te cam ce vrei de la celălalt şi vezi cam câte poţi bifa din listă. Să fie deştept, tandru, răbdător, frumos, bun la pat, cu ochi verzi sau măcar cu păr în cap whatever. Cam greu să găseşti pe cineva cu toate cele din listă (iar dacă măcar îl întâlneşti, s-ar putea să nu te placă), dar totuşi să bifezi ceva de pe lista aia. Iar ceea ce tai din listă să nu fie prea grav. Dacă tu te ştii deşteaptă, ţi-ai tocit coatele pe la un masterat sau doctorat, dar el nu bifează mai mult de opt clase, nasol. Veţi discuta doar de Dragnea, Dăncilă şi reclama la berea Ciuc. Apoi vezi şi pe partea cealaltă: are defectele a, b, c. Dacă lista defectelor include paharul şi pumnul, nu-l lua. Dacă e d’aia care îţi propune să fiţi liberi în căsnicie ca să se uite fiecare şi la altcineva, fugi mâncând pământul. Categoric nu se vor lăsa de sporturile astea. Nu lua un bărbat sau o femeie sperând că-i vei corecta mai târziu viciile sau problemele, din mers. Nu vei reuşi şi nici nu merită efortul. E ca şi cum ţi-ai cumpăra o maşină nouă, dar ştiind că e gata stricată. E cam aberant să-ţi cheltui banii (viaţa) pe ceva care trebuie cârpăcit din start. Nici n-ai început bine luna de miere şi deja aştepţi să se ridice din mahmureală. Nici n-ai terminat bine luna de miere şi deja aştepţi cu orele sau zilele să se întoarcă de la salon, fitness, shopping cu prietenele sau team-buildinguri. Ca la croitor: măsoară de 10 ori înainte să tai odată.

2) Chiar şi în cazul celor care se potrivesc, nu există căsnicie perfectă din start. Sunteţi două bucăţi brute cu potenţial de a deveni bijuterie împreună. Dar necesită prelucrare (topire, turnare, şlefuire) până iese ceva preţios. Şi până ajung să se potrivească, prelucrarea durează şi e dureroasă. Fiecare dintre cei doi va pierde câte ceva, dar începe să se îmbine cu celălalt. Bărbatul va deveni ca inelul din aur şi femeia ca diamantul în montură. Fiţi dispuşi să învestiţi răbdare, nu totdeauna lucrurile vor merge bine non-stop. Aşa cum nu există şosea fără gropi, nici căsnicia nu-i fără hopuri. Se mai zdrumică uneori căruţa.

3) Din cauza pct. 2, cei doi trebuie să se iubească de la început. Şi trupeşte, când cei doi se simt foarte atraşi fizic, dar şi sufleteşte, când fiecare se bucură de prezenţa celuilalt. Numai în focul iubirii se înmoaie cei doi şi se îmbină. Dacă sunt reci (de obicei la a doua sau a treia căsnicie, ori la căsnicii făcute la vârste mai înaintate), rămân ţepeni şi nu se vor armoniza. Se vor freca mereu şi vor sări scântei ca din brichetă. Ca să o citez pe doamna mea, barometrul relaţiei este să te bucuri când auzi cheia celuilalt în uşă că a venit acasă. Dacă nu simţi bucurie că vii acasă ori că vine celălalt acasă… e grav.

4) Oricât de mult v-aţi certa, nu vă înjosiţi. O dispută de argumente se rezolvă până la urmă şi părţile ajung la un compromis, dar o jignire nu se trece uşor cu vederea. Mai multe jigniri deja lasă răni deschise. Dacă primeşti mai mult de două jigniri, nu o aştepta pe a treia. Înseamnă că celălalt nu dă doi bani pe tine. Găseşte un mod de a pune lucrurile la punct: stop vorbit, stop sex, stop gătit, stop spălare rufe, stop venit acasă, orice îţi este la îndemână. Iar dacă ridică pumnul sau îţi sugerează că o va face, trebuie să vii la mine şi să te învăţ ce să faci. Înseamnă că e deja caz de ordin de protecţie şi evacuare cu poliţia.

5) Acum o virez uşurel către bărbaţi. Nu tranşaţi lucrurile la nervi şi nu folosiţi argumentul pumnului. Toţi avem nervi. Lumea a înnebunit. La volan ne mâniem, la bancă ne mâniem, la fisc ne mâniem, la serviciu adunăm presiune şi acasă pleznim. Ne descărcăm pe celălalt, eventual pe copii, care -bieţii- devin paratrăznete. Dacă nu reuşim să lăsăm la uşa casei sacoşa de belele, măcar să fim cinstiţi şi să ne admitem că am putea fi cauza certurilor din cămin. Dar şi soluţia. Am călcat pe bec, i-am enervat pe cei din casă. Soţia contra-atacă, pentru că şi ea are balastul ei şi nu mai are loc de al tău. Tu ce faci, îi răspunzi, ca să-i „demonstrezi” că ai dreptate? Greşit ! O doare fix în fund de dreptatea ta, are şi ea dreptatea ei pe care tu nu dai doi bani. Cu oricine din lumea asta te poţi certa, dar cu jumătatea ta NU. Cu oricine te poţi da cocoş, grande, macho încăpăţânat, cu jumătatea ta însă dă înapoi când vezi că ai sărit calul. Căci ea nu te va arăta cu degetul în public dacă recunoşti că ţi-a sărit aiurea ţandăra sau că ai fost prost. Ea va fi refugiul tău, ea te va consola când te va vedea dărâmat de supărări, în braţele ei îţi vei găsi odihna. Aici merită amintit un banc: bărbatul nu devine cu adevărat bărbat până când nu pleacă de la ţâţele mă-sii, la ţâţele nevestei. Discută problemele serioase mai târziu, când toată lumea s-a calmat şi simţiţi că nu vă mai aprindeţi. Şi dacă nici atunci nu câştigi, nu-i un capăt de lume. Statistic, se poate întâmpla ca şi femeia să aibă dreptate uneori.

6) Dacă iubirea este temelia căsniciei, sacrificiul de sine este temelia temeliei. Băi, nu poţi să-i spui că o iubeşti de te-ai arunca şi de la etaj pentru ea, sau că i-ai dona un rinichi ori chiar inima la nevoie, dacă nu eşti în stare să duci găleata de gunoi la ghenă din când în când. Sau să dai cu un aspirator, ori să stai bonă cu copii câteva ore când ea este la dentist. Aşa, ca să-i arăţi că te gândeşti şi la ea, nu doar la tine. Dacă nu faci gesturile astea mici din când în când, nu ai acoperire să pretinzi că vei face marea cu sarea. Femeia simte că eşti egoist şi nu te creditează. Nu se va lansa full în relaţie, ci va fi cam pe la 50-60%. Va aştepta să vadă că pui şi tu osul, nu doar decartezi lunar o cotă din salariu. Căci nu s-a măritat cu un bancomat, ci cu un om. Şi omul trebuie să se dăruiască complet, fără rezerve. Ai rezerve, înseamnă că n-ai încredere în ea sau n-o placi şi eşti gata să o părăseşti. De ce ai luat-o? Valabil şi invers, pentru ea: nu i te dăruieşti, de ce l-ai luat? Ai greşit din capul locului. Bărbatul este capul relaţiei, dacă are cap. Şi dacă pune osul la treabă la timp, femeia simte şi începe să se dăruiască din ce în ce mai mult. Nu-i ia mult să ajungă la 100%. Credeţi-mă, o femeie care se dăruieşte 100% face să meargă altfel relaţia. Nu-i place să gătească, dar de dragul tău va învăţa. Nu-i place să facă curat, dar de dragul tău va face. Ş.a.m.d.

7) Copiii. Multe de zis şi aici, dar nu o mai lungesc. Căutaţi să aveţi cât mai puţin dispute în faţa lor, ca să nu-i dereglaţi. Voi vă împăcaţi dar ei rămân cu frica de a nu vă despărţi, iar mai târziu tot voi trageţi ponoasele când nu ştiţi de ce nu au curajul şi amână să se lanseze într-o relaţie. Mai degrabă îmbrăţişaţi-vă în faţa lor, arătaţi-le ce bine este să se iubească doi oameni. Vor căpăta încredere şi se vor bucura.

8) Socrii şi rudele. Ohohooo… Doar atât: cât mai puţine interferenţe. Dacă pot să vă ajute dezinteresat, primiţi-i cu bucurie. Dacă cer la schimb supunere, daţi-le un şut în fund şi trântiţi-le uşa în nas. Vă descurcaţi şi fără ei. Dar treaba asta trebuie stabilită de la început între viitorii soţi, ca să nu fie ceartă ulterior. De cele mai multe ori bărbatul e greu de înţărcat şi tânăra nevastă are probleme în a se afirma ca femeie a lui, din cauza concurenţei soacrei care încă-l tratează ca pe un copil mic. Femeile mi se pare că se desprind mai uşor de familie şi se dăruiesc mai repede în relaţie.

Cam atât. Mai sunt multe de zis, dar nu vreau să concurez cu tratatele de psihologie a cuplului sau cu vreun best-seller de realizare personală. Mă opresc la 8 puncte. Măcar să vă iasă astea, că celelalte’s doar detalii. Apropos, azi – 8 martie – eu şi soţia împlinim 21 de ani de când ne-am cunoscut (iar în mai, 18 ani de când ne-am căsătorit). Deci ajunge cu scrisul pe blog, mă duc să fac şi eu câte ceva din ce-am scris pe aici, ca să vadă doamna că o iubesc pe bune. De ex. pct. 6: plec să duc găleata de gunoi 🙂

La mulţi ani femeilor căsătorite !

PS: poza din titlu este o sugestie a Mirelei, când i-am povestit ce vreau să scriu pentru 8 martie. Cică în Ghana nu ai voie să divoţezi dacă nu vii la tribunal îmbrăcat ca la nuntă. Un fel de a doua şansă, poate îţi aminteşti cu nostalgie de ziua nunţii şi te răzgândeşti. Am verificat informaţia şi s-a dovedit a fi o farsă, nu există acolo o astfel de lege. Dar poza este genială.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *