Azi pomenim pe sf. mucenic Ștefan cel Nou, pictat profetic în altarul bisericii de la Drăgănescu de părintele Arsenie Boca. Deci se face și pomenirea mutării la Domnul a părintelui Arsenie. Chiar e o cifră rotundă, 30 de ani din 1989 !
Unii dintre creștini îl pomenim la rugăciune și l-am canonizat deja cu titulatura sfântul cuvios Arsenie de la Prislop. Ce-o face Patriarhia, e treaba lor, poate dura mult. Dar poporul l-a canonizat deja. De multă vreme Duhul Sfânt ne dă imboldul lăuntric să ne rugăm parintelui Arsenie ca să mijlocească la tronul ceresc pentru noi. Pe mine unul, m-a adus la credință (la Hristos), deci mi-e un fel de naș duhovnicesc pentru că și-a pus obrazul în fața lui Dumnezeu pentru mine. Cum s-a întâmplat aceasta, poate altădată. Dar trebuie să-i mărturisesc sfințenia.
La fel stă treaba și cu sfinții închisorilor: ar fi culmea să-i așteptăm pe birocrați până primesc undă verde de la „licurici” ca să-i canonizeze (nu o vor primi, din moment ce li s-a pus mărturisitorilor ștampila de legionari și scoși în afara legii, cel puțin nu în generația asta), deși există o puzderie de dovezi ale mărturisirii de credință în Hristos făcută cu preț de sânge de multi din ei și chiar a multor minuni săvârșite de aceștia. La Aiud mirul izvorăște din belșug, pentru cine mai avea îndoieli. Atenție: poporul nu a validat legionarismul, ci sfinții care s-au ridicat inclusiv dintre legionari. Ori am uitat că Hristos, când a fost pe pământ, a avut ucenici și mărturisitori inclusiv dintre curve, cămătari, tâlhari sau chiar opresorii străini de neam? (A nu se crede că blamez legionarismul, dimpotrivă: prin valorile morale și teologice asumate, legionarii au avut posibilitatea să dea mai mulți sfinți decât au dat alte categorii sociale; acestea din urmă au dat sporadic câte un mărturisitor timid, în schimb dintre legionari s-au ridicat o sumedenie de piscuri, să nu fim orbi și proști să negăm). Poarta-i deschisă pentru toți cei care vor să pășească prin ea și trebuie să din conștienți că Dumnezeu își ridică mărturisitori de oriunde, nu-i întreabă pe moraliștii puritani dacă o persoană sau alta este potrivită chemării.
Nu-i nicio diferență între mărturisitorii din închisorile comuniste și mucenicii primelor veacuri care pătimeau pe vremea lui Dioclețian, Maximian, Liciniu, Galeriu și alți măcelari ai istoriei. Creștinii din vechime nu așteptau tomos episcopal ca să-i cinstească pe contemporanii lor mărturisitori, ci dădeau năvală să le adune rămășițele și ori le ingropau pentru a săvârși Liturghia deasupra lor, ori le ascundeau pe la casele lor de furia prigonitorilor pentru a le cinsti. Noi… încă mai așteptăm ca să ni se dea voie să ne cinstim mărturisitorii contemporani? Să nu fie !
Sfinte cuvioase Arsenie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
La cald: știrea despre slujba de pomenire a părintelui a fost postată mai detaliat pe pagina Episcopiei Devei
https://episcopiadevei.ro/index.php/2019/11/28/pomenirea-parintelui-arsenie-boca-la-manastirea-prislop-30-de-ani/
și succint chiar pe pagina de știri a Patriarhiei:
https://basilica.ro/parintele-arsenie-boca-a-fost-pomenit-la-manastirea-prislop/