Mă gândeam să mă reprofilez…

– „La două ore după arestarea sa, Martin McFly Jr. a fost judecat şi condamnat la 15 ani închisoare în penitenciarul de stat”. La două ore?!? – Justiţia funcţioneazã rapid, acum că au eliminat avocaţii. – E groasă !

Recent am revăzut trilogia Back To The Future cu copiii. Este interesant de văzut cum îşi imaginau viitorul oamenii din trecut şi cât din ceea ce şi-au imaginat a devenit realitate. O chestie din partea a II-a mi-a reţinut atenţia: ideea că până şi munca avocaţilor va fi înlocuită de un calculator. Posibilitatea de a deveni în viitorul apropiat un şomer tehnologic (cred că tocmai am inventat acest cuvânt, nu ştiu dacă l-a mai folosit cineva) mi-a fulgerat înaintea ochilor.

Să ne uităm un pic împrejur: calculatoarele şi roboţii au eliminat destul de multe dintre slujbele care presupun o muncă repetitivă şi alte domenii sunt pe ţeavă. Iar acolo unde inteligenţa artificială înlocuieşte omul, o face cu rezultate mai bune. MULT mai bune. Prin alte domenii mă refer la cele care până acum presupuneau o înaltă calificare: medicina, arhitectura, programarea. Deocamdată IA-ul asistă specialiştii, de exemplu roboţii din medicină sunt încă ghidaţi de oameni.

În 2018 am avut o sincopă financiară. Dacă vreunii dintre cei care citesc sunt avocaţi care profesează individual, vor şti cu siguranţă la ce mă refer: nu-ţi garantează nimeni ziua de mâine. Poţi avea perioade în care încasezi bine şi perioade în care bate vântul. Eh, într-o astfel de perioadă neagră care a durat aproape un an şi în care, orice aş fi făcut, treaba nu mergea, mi-am pus serios problema recalificării. Şi cel mai la îndemână mi-ar fi fost informatica, că tot sunt pasionat de domeniu: m-am gândit să mă pun cu burta pe nişte cursuri de ceva programare (C++ sau Python, SAP ori ce-o mai fi la modă), să-mi iau o diplomă de certificare pe un limbaj de programare şi cu ea să mă angajez junior IT-ist pe undeva, apoi să mai iau o certificare şi tot aşa, ca să urc pas cu pas pe grila salarială în vreo corporaţie.

Numai că e o problemă. Nu, nu faptul că deja am 40+ ani. Nu că e greu să înveţi. Nu că certificarea ar costa bani, nu că durează până înveţi şi te angajezi, nu că ar fi şi ceva stres pentru că gurile de hrănit de acasă nu pot aştepta 6 luni nemâncate. Nu, ci alta care m-a demoralizat din start, pur şi simplu mi-a şters perspectiva: Google tocmai a dovedit că IA-ul este mai bun ca oamenii la programare. Deci: se ia una bucată inteligenţă artificială (IA), este învăţată să programeze şi e pusă la treabă. Softul pe care IA-ul îl creează este pus la treabă cot la cot cu unul similar făcut de oameni şi se compară rezultatele: balanţa înclină zdrobitor spre cel produs de IA. De ce m-aş mai apuca eu să învăţ acum să programez? E ca şi cum m-aş apuca acum să învăţ tehnica ambutisării şi sudării tablei pe un şasiu de maşină, când există deja roboţi în fabrici care fac treaba asta la perfecţie.

Spre exemplu, un soft de recunoaştere a conţinutului imaginilor şi filmelor făcut de IA a dat rezultate mai bune decât varianta făcută de programatori. Ba chiar a fost în stare să facă analize mult mai abstracte, precum evidenţierea locaţiei unor obiecte dintr-o imagine (care-i mai în faţă, care-i mai în spate, care-i între etc.) chiar dacă sunt parţial suprapuse. Calculatoarele i-au caftit pe oameni la cele mai abstracte jocuri: campionul mondial la şah Gary Kasparov a fost învins prima oară de Deep Blue (IBM) în 1989, apoi a reuşit să-şi ia revanşa, dar în 1997 a fost învins definitiv de Deeper Blue; a urmat campionul mondial la Go, chinezul Ke Jie, care şi-a luat-o în freză de la DeepMind prin 2017, dar de data asta irevocabil de la primul meci.

Mai halucinant este că inteligenţa artificală a învăţat să creeze altă inteligenţă artificială: pe 18 octombrie 2017, Google a anunţat că softul lor AutoML (ML = machine learning) a reuşit să creeze un alt soft de inteligenţă artificială. Atenţie, să creeze de la zero, nu copy-paste. Şi, ca treaba să fie mai interesantă, că tot am vorbit de şah, DeepMind a creat şi un soft inteligent de jucat şah (AlphaZero) căruia i-a dat doar regulile de joc dar nu i-a dat şi istoricul de partide. Ei bine, AlphaZero s-a pus serios pe învăţat, după 4 ore a deprins cum merge treaba, apoi a simulat toate combinaţiile de mutări în mintea lui şi în 24 de ore şi-a depăşit creatorul. Apoi s-a pus pe jucate cu acesta şi l-a bătut măr, deşi creatorul avea teoretic avantajul celor câteva sute de mii de partide înmagazinate în memorie. Dar nu l-a bătut aşa aproximativ, 2-1 sau 5-3, ci 100-0. Deci am asistat la naşterea unui nou nivel de inteligenţă, o clasă mai sus decât precedentul.

Este evident că cele mai complicate jocuri inventate de oameni sunt prea simpluţe pentru IA şi că va fi nevoie de o nouă generaţie de testere pentru a putea cuantifica nivelul de inteligenţă. Testere care vor fi create tot de AI probabil, pentru că oamenii nu vor mai fi în stare să facă faţă unei asemenea complexităţi.

Revenind la noi, avocaţii, îmi pun problema când vom fi şi noi substituiţi. Dar nu numai noi, ci şi poliţiştii, procurorii şi judecătorii. Este clar că dacă-i dăm regulile de joc (legile, modul lor de interpretare şi de aplicare), IA-ul va fi mult mai eficient. Imaginaţi-vă un robot poliţist privind la un infractor care bate un om pe stradă: analizează contextul, semnele bio-fizice ale victimei şi decide în fracţiuni de secundă că agresorul a încălcat legea. În alte secunde a şi imobilizat atacatorul, apoi l-a dus la secţie împreună cu înregistrarea faptei şi înregistrarea consecinţelor medicale asupra victimei. Acolo materialul probator a fost introdus în sistem şi trimis către soft-ul de judecată care-l analizează şi pronunţă o sentinţă de condamnare. De ce ar mai fi nevoie de procuror din moment de „judecătorul” virtual ştie deja ce s-a făcut şi are tot materialul probator la dispoziţie? De ce ar mai fi nevoie de avocat? -Să circumstanţieze fapta şi să obţină clemenţa judecătorului, ar zice unii. -Pe buuune, cum aşa? -Păi să punem la dosar nişte adeverinţe de la asociaţia de locatari şi de la locul de muncă, pentru a arăta că e un bun cetăţean. – Dar asta o vede instant „judecătorul” fiindcă are acces la baza de date a fiscului şi a primăriei. -Atunci să punem nişte certificate de naştere ale copiilor şi unul de căsătorie, ca să arătăm că era bun familist, să ne smiorcăim că e la prima abatere şi nu avea antecedente penale. -Păi asta o vede instant „judecătorul” fiindcă are acces la evidenţa populaţiei şi la cazierul judiciar. -Atunci să căutăm nod în papură că victima l-a provocat pe agresor înjurându-l în prealabil. -Dar asta era deja pe înregistrare, limbajul vulgar fusese recunoscut şi circumstanţa atenuantă deja luată în calcul. -Sau hai să găsim un viciu procedural, că mandatul de arestare nu a fost emis în interiorul termenului de 24 de ore de la reţinere. -Care 24 de ore, când o condamnare se poate obţine în 5 minute de la arestare cu toate probele posibile pe masă?!? -Atunci noi, avocaţii (şi poliţiştii şi judecătorii şi procurorii), de ce ar mai fi necesar să existăm?… Cam asta e perspectiva.

Exemplul de mai sus este grosier, dar treaba poate fi foarte rafinată: infracţionalitatea informatică, fiscală şi financiară poate fi fugărită pe internet de IA muuult mai eficient decât o fac cei mai breji hackeri azi. Ca să urmăreşti nişte tranzacţii mascate, să iei urma unor viramente de bitcoin pentru armament, să identifici beneficiarii şi furnizorii, apoi să-i localizezi oriunde pe planetă este floare la ureche pentru IA, dacă i se pune la îndemână o reţea de super-calculatoare pentru a analiza big-data. Iar treaba funcţionează deja, dar deocamdată punctual, cu dedicaţie şi la limita legalităţii (din birourile agenţiilor de securitate şi de spionaj). Adică pui calculatorul să treiere prin miliarde de tranzacţii, adrese de internet, căsuţe de e-mail, bilete de avion, de autobuz, tag-coduri de magazine, coordonate GPS strânse de la telefoanele mobile ş.a. ca să extragă fix ceea ce te interesează.

Deocamdată însă stau liniştit, fiindcă nouă ni se aplică bancul ăla expirat: „Am auzit că vine sfârşitul lumii ! Staţi liniştiţi, România e cu 50 de ani în urmă!”. Va mai dura destulă vreme până se vor implementa la noi chestiile astea SF de care am vorbit mai sus şi până vor dispărea avocaţii din instanţe. Nu cred că generaţia mea va vedea chestia asta, poate copiii noştri. Noi (generaţia noastră) nu suntem capabili să o facem. Problema e dacă vor veni alţii să o facă pentru noi.

2 comentarii

    1. Și, te reprofilezi? 🙂

      Nu-i neapărat să fie sumbru, depinde tot de noi ce vom face cu tehnologia asta. Dacă o vom folosi spre bine, ne va fi spre bine, iar dacă o vom pune să facă rele, va fi nasol. Nici energia atomică nu e rea, dar dacă faci bombe atomice, e de rău.

      Așa că întrebarea de 100 de puncte este: s-au lecuit urmașii celor care-i plăteau pe cercetătorii germani prin ’42-’44 de aruncat bombe, sau tot îi mănâncă palma? Căci nucleara și tehnologia intră în aceeași categorie a încercărilor prin care umanitatea trebuie să treacă și să le depășească fără să se autodistrugă, pentru a-i fi mai bine.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *