Toamna trecută m-a tot plimbat soţia pe la filme şi spectacole. A vrut să mă culturalizeze şi să mai ieşim doar noi doi în oraş. Abia acum mi-am găsit niţel timp să înşir câteva idei despre fiecare piesă văzută, aşa că hai să fac niţel pe criticul, poate vă interesează.
Am povestit despre Între chin şi amin prin octombrie şi mă gândeam că a fost cam soft pentru cât de hard putea fi. Spre comparaţie am văzut apoi filmul Arest la Cinemateca din str. Ion Câmpineanu (eram 5 spectatori în sală). Băi nene, păi aici da bătaie ! Cred că la un moment dat Papadopol şi-o fura pe bune, ca să fie scenele mai veridice. Filmul vrea să evidenţieze frust metoda de „interogare” cu ajutorul unui torţionar, folosită în arestul Miliţiei anilor ’80, şi reuşeşte cu excelenţă. Anonimul Iulian Postelnicu (torţionarul) putea lua lejer Oscarul pentru interpretare. Nici Papadopol n-a fost slab, a întruchipat perfect intelectualul bălălău şi boem care nu se prinde că nu poţi negocia cu un golan înnăscut. Cred că Între chin şi amin ieşea mai veridic dacă-l luau pe Andrei Cohn coregizor.
Candele nestinse este o piesă de teatru cu un scenariu centrat pe anii ’50 când erau umflaţi la greu intelectualii din case şi duşi în arest spre a fi condamnaţi la muncă silnică pentru crima de uneltire duşmănoasă împotriva statului. O tragicomedie low budget jucată admirabil de doar 4 actori într-un singur decor, ceea ce arată că acolo unde este artă şi talent, constrângerile financiare rămân neobservate.
Şi ultima, tot o piesă de teatru, Peretele. O comedie jucată foarte bine. Este vorba de două poveşti de viaţă despărţite de un perete imaginar care merg tangenţial (pe de o parte un soţ muribund în pat, având la căpătâi amanta, soţia, fiica şi ginerele, pe de altă parte o prostituată de bordel stând în pat gata să nască şi înconjurată de „colegele de muncă”). La sfârşit peretele dispare şi poveştile se intersectează haios. Un singur amendament: este un spectacol strict pentru adulţi. Se vorbeşte uneori deocheat, se fac gesturi vulgare şi se exhibează la un moment dat şi un vibrator, deci nu mergeţi cu copiii. Per ansamblu amuzant, dar n-am simţit vreun folos sufletesc din vederea lui. Mersesem acolo mânat de curiozitate, fiindcă o prietenă l-a lăudat mult pe Facebook şi a zis că l-a văzut de 4 ori şi l-ar mai vedea. Ne-am dus şi noi să-l vedem, dar nici eu nici soţia nu l-am mai revedea, o dată ne-a fost de ajuns. Am senzaţia că cine vrea să vadă de mai multe ori această piesă a suferit o decepţie sentimentală pe care şi-o „peticeşte” amuzându-se de libertinajul personajelor, cu care probabil ajunge să rezoneze. Dar libertatea ≠ libertinaj !
I’ll be back…