Pentru că M-ai văzut, ai crezut!

duminica Tomii

Mă uitam pe Trinitas TV la slujba vecerniei transmisă de la Ierusalim sâmbăta la prânz în ajunul Învierii şi mă gândeam de ce nu sunt lăsaţi operatorii TV să instaleze o cameră chiar în grota mormântului. Să vadă toată planeta cum vine lumina mai exact. Mereu vedem doar o uşă închisă dindărătul căreia iese patriarhul ortodox cu făcliile aprinse după o şedere de vreo 5 minute.

Îndoiala m-a măcinat în acest an, când mă aşteptam ca într-o biserică golită de credincioşi să nu mai trimită Dumnezeu din ceruri pe îngerul dătător de lumină. Dacă cumva şmecheresc cei doi patriarhi (grec şi armean) treaba acolo în grota aceea care rămâne mereu inaccesibilă vederii publicului, cu concursul poliţiei israeliene? M-am uitat pe înregistrările din anii anteriori ca să cronometrez durata șederii patriarhului înăuntru: cam aceleași 5 minute.

Culmea e că youtubul mi-a și servit un clip recomandat (zici că-mi știa îndoiala), în care un călugăr bătrân îi explică unui reporter israelian cum se procedează de fapt – că există o candelă mereu aprinsă în mormânt din care patriarhul ortodox își aprinde torțele la sfârșitul rugăciunii – peste care intervine brutal un călugăr tânăr cerând energic întreruperea filmării pentru că bătrânul mințea.

Nu am de gând să contest minunea pogorârii Luminii. Coloana despicată din stânga intrării în Biserica Învierii stă mărturie de secole acolo, așa cum sunt și puzderia de izvoare istorice și aghiografice, consemnate în cartea lui Haralambie Skarlakidis. Mărturie stă și martiriul sfântului mucenic Tunom, care a văzut cu ochii lui minunea și a strigat-o cu glas mare, fiind tăiat cu sabia imediat de către ceilalți turci.

Ce m-a nedumerit în acest an a fost faptul că deși credincioșii erau izgoniți din Biserica Învierii (de fapt, cam din toate bisericile din lume), lumina totuși s-a pogorât. Ca o paranteză, cu ocazia asta, fiind pustiu locul, am putut observa un detaliu care scapă privirilor atunci când este îmbulzeală: cum un cleric (probabil copt sau armean) ia lumină printr-o fereastră laterală de la patriarh și fuge ca istericul cu ea afară. N-am priceput de ce trebuie să fugă ca apucații cu făcliile și nu merg la pas, cu atât mai mult cu cât anul ăsta nu era nimeni prezent care să fi încurcat deplasarea. Când e îmbulzeală nu se vede că e unul care fuge, ci se creează iluzia că flacăra aleargă singură peste capetele mulțimii. Închizând paranteza, m-am mirat că lumina a venit. În anul 1579, credincioșii ortodocși erau ținuți în curtea bisericii și acolo a trăznit lumina (în coloană), în timp ce armenii se dădeau de ceasul morții în grota mormântului căutând și ei să facă minunea. Turcii s-au prins că armenii sunt precupeți și le-au servit atunci o porție zdravănă de rahat turcesc la ieșire, ca să le fie învățătură de minte. Dar în anul de grație 2020 credincioșii ortodocși n-au mai fost nici măcar în curte, n-au mai fost prezenți deloc, ci au fost ținuți în arest la domiciliu departe de biserici. Am văzut niște patriarhi bucurându-se ca niște patetici că a venit o lumină pe care nu aveau cui să o dea. Mă rog, au expediat-o cu felinare delegațiilor care așteptau îmbarcate în avioane pentru a fi dusă în țările creștine, dar asta e o altă afacere. De aceea am avut o mare îndoială în veridicitatea minunii din acest an.

Ipotezele sunt două: fie lumina e luată dintr-o candelă care stă aprinsă acolo, cum zicea acel călugăr bătrân, deci venirea luminii este fake news; fie lumina s-a pogorât pe bune și în acest an, chiar dacă Biserica era golită de credincioși, deci însuși Dumnezeu a fost Cel care a dat ordinul de evacuare (evident, prin gura liderilor politici care habar n-au că fac voia Lui, așa cum nici Caiafa n-a avut habar că proorocea moartea lui Mesia).

Dincolo de îndoielile și semnele de întrebare, am remarcat în interiorul meu o dorință de a vedea o minune aievea. Cam cum dorea și Irod Agripa să vadă când Mântuitorul fusese prins și trimis legat la el de către Pilat, care își declinase competența teritorială de a judeca litigiul cu arhiereii evrei. Cam cum doriseră chiar și acei arhierei să vadă când au cerut semn din cer și li s-a respins cererea ca neîntemeiată (adica, lăsând jargonul juridic la o parte, au fost găsiți vinovați de necredință și de trădare a Dumnezeului care i-a scos din Egipt, fiind numiți neam desfrânat). Și ce prilej mai bun să fie decât minunea anuală a pogorârii sfintei Lumini?

Recunosc, am o fire iscoditoare. Mă asemăn sfântului evanghelist Luca, de profesie medic, care era foarte atent la minunile cu caracter medical săvârșite de Domnul (vindecări de boli trupești și de boli sufletești, zidiri de organe acolo unde nu erau sau fuseseră amputate, redarea simțurilor și chiar învierile de morți). Și sfântului apostol Toma, care a simțit nevoia de a pipăi minunea și căruia, din iconomie dumnezeiască, i s-a îngăduit să pună mâna pe Cel înviat ca să se dumirească de realitatea învierii.

Numai că Toma a primit o replică destul de acidă – ai crezut pentru că M-ai văzut! – urmată de lăudarea celor care vor crede fără să vadă, fără să aibă o certificare. Ceea ce ne duce în chiar miezul problemei: credința este o încredințare lăuntrică a unei realități inaccesibilă simțurilor, deci lipsită de probe palpabile, directe. Singurele probe sunt indirecte, circumstanțiale (au zis alții că…). În acest context, credința devine o aruncare în gol a sufletului, un pariu cu eternitatea, în care nădăjduim că la un moment dat va interveni cineva (sfânt, înger sau însuși Dumnezeu) și ne va opri căderea în neant. Nu toți avem privilegiul unor revelări personale ale lui Dumnezeu, deci ne bazăm pe ce ne-au transmis înaintașii noștri și pe acel îndemn lăuntric (gând sau voce) de a merge înainte pe această cale.

Se pare că cei din vechime au avut privilegiul de a vedea minuni care să le întărească credința, unii chiar multe. Noi însă nu mai avem parte de minuni. Problema e că se apropie cu pași repezi vremea unui împărat planetar care va face multe minuni în văzul tuturor, dându-se pe sine adevărat și unic dumnezeu. Zic sfinții cei vechi (ex. Sf. Efrem Sirul) că de fapt minunile vor fi doar părute și doar în ochii necredincioșilor, care se vor repezi să i se inchine; în ochii celor credincioși, înșelăciunea va fi evidentă și vor refuza închinarea și pecetluirea.

Ei bine, dacă eu sunt avid să văd măcar o minune (ceva care să sfideze legile fizicii) și mi se vor servi la televizor minuni pe bandă rulantă, oare nu voi fi tentat ca bibanul să mușc momeala din cauza dorinței mele voyeuriste? Oare nu mă voi repezi și eu ca neghiobul să mă închin unui fals dumnezeu? Evident că da. Atunci cum facem să evităm capcana?

Grea, grea întrebare. Zicea sf. Antonie cel Mare că numai smerenia poate învinge cursele cele nenumărate întinse de diavol înaintea omului. N-am nici smerenie și nici dreaptă-socoteală, deci nu am cuvânt de răspuns venit de sus. Singurul dreptar pe care-l pot urma este cel al Sfintei Scripturi, de unde scot două raționamente exegetice:

– în vremurile din urmă nu se vor mai săvârși minuni de către Duhul Sfânt, căci darul Acestuia va fi ridicat de pe pământ din cauza înmulțirii fărădelegilor oamenilor. Și vedem că trăim deja aceste vremuri de ariditate sufletească, în care abia ni se mai dă câte un semn, rar și cu mare scumpătate;

– trebuie să alungăm dorința bolnăvicioasă de a vedea minuni; date fiind cele spuse la punctul anterior, când vom auzi de minuni săvârșite de o persoană cu duiumul, eventual în fața mulțimii pentru a o epata, va fi clar că e ceva în neregulă.

Minunile săvârșite prin Duhul Sfânt sunt foarte discrete. Pâinile pentru cei 5.000 de oameni nu au fost înmulțite mai întâi sub forma unei grămezi en gros din care se serveau gloatele, cum vedem în filmul lui Zefirelli, ci au fost doar binecuvântate, frânte în bucăți și date apostolilor să le împartă mulțimii. N-a existat nicio grămadă de pâine pusă fastuos înaintea oamenilor. Înmulțirea pâinilor (mai exact a bucăților de pâine) se petrecea în mâna apostolilorlor, pe măsură ce dădeau mai departe celor flămânzi. Atât de discret a lucrat Mântuitorul încât până și apostolii s-ar fi putut îndoi, de aceea i-a și pus să care coșuri fiecare, în care să adune firimiturile căzute de la fiecare frângere; la sfârșit s-au dumirit singuri din umplerea celor 12 coșuri cu firimituri de realitatea înmulțirii celor 5 pâini. Însăși învierea, Domnul n-a făcut-o live ci discret, fără ca măcar soldații să fi observat ceva; milițienii romani au observat abia mai târziu prezența unui înger luminos care a provocat un cutremur ce a prăvălit piatra mormântului și au înțeles că acolo a fost o lucrare a divinității pe care au adus-o imediat la cunoștința liderilor iudaici, făcându-se (fără voia lor) primii vestitori ai Învierii. Atât de tare au fost de zdruncinaţi de înţelegerea Învierii, încât au vrut s-o spună chiar şi comandantului deşi îşi riscau viaţa. A fost nevoie de o şpagă serioasă din partea arhiereilor către soldaţi ca să-şi ţină gura şi să difuzeze în popor versiunea corectă politic a furtului cadavrului, precum şi către comandant ca să nu-şi pedepesască soldaţii pentru un delict imaginar (că dormeau în timp ce ucenicii Răstignitului – de unde or fi ştiut, dacă dormeau? – se strecurau pe lângă ei).

Per a contrario, minunile drăcești vor fi lipsite de discreția smereniei. Ele vor fi opulente, niște veritabile demonstrații de forță, seducătoare. Liberul arbitru al privitorilor va fi „ajutat” puternic să încline balanța în direcția greșită. Mă tem că acum televiziunile încurajează acest apetit spre minuni, chiar și prin transmisii ale unor evenimente sfinte cum ar fi pogorârea Luminii, mai mult sau mai puțin conștient. Mereu mă întreb de ce îngăduie evreii sau arabii transmisiile live de la Ierusalim din Sâmbăta Mare dacă ei îl hulesc pe Domnul Iisus Hristos, în condițiile în care presa mainstream e controlată integral de masonerie și folosită pentru manipulare. Ar putea pur și simplu să refuze să transmită ceva ce violează credința lor, dar n-o fac. Nu mă refer aici la Trinitas TV, ci la televiziunea israeliană care operează camerele din Biserica Învierii, de la care toate celelalte televiziuni din lume preiau „lumina”. Mie mi se pare că difuzarea anuală live a minunii Luminii către întreaga planetă, care se petrece de aproape un deceniu constant, deşi lăudabilă ut singuli, focalizează atenţia globală şi sădeşte în mentalul colectiv ideea unei sfinţenii geografice a Ierusalimului (un pol unic al sfinţeniei), unde nu peste multă vreme va fi încoronat cineva ca împărat al planetei.

Este foarte evident şi un aflux de filme care au scenarii bazate pe super-eroi sau pe cultivarea și folosirea super-puterilor (X-men, Star Wars, Lord of the Rings, Harry Potter, Avatar etc.). Acestea sădesc adânc în sufletele oamenilor o dorință care la suprafață pare copilărească ori SF, dar în adânc lasă un loc de what if…? Se vor întreba: dacă există pe bune minuni și le vom vedea curând când vom intra în era Vărsătorului și când ni se va aduce o nouă lumină spirituală?

Deci calea corectă care ne ferește de înșelare, indicată de Scriptură și confirmată de Pateric, este să fugim de minuni. O adevărată asceză spirituală, nu-i ușor să trăiești o viață întreagă fără o încredințare exterioară. Dar așa se explică de ce un bătrân din Patericul egiptean a profețit că cele mai strălucitoare cununi vor fi ale credincioșilor din vremurile din urmă. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

4 comentarii

  1. Hristos a-nviat !
    Nu ecorect sa fie instalate camere in Sf. Mormânt… ca sa vezi cum.vine Sf. Lumina…doar Patriarhul e cum-necum vrednic de asa ceva ca e sfintit prin punerea mâinilor.
    Asa cum nici in Sf. Altar nu vede nici preotul cum se pogoară Duhul.Sfant peste Cinstitele Daruri ( prrscura si vin) si le preface in Trupul si Sângele Domnului Iisus Hristos .
    Sf. Lumina vine, nu pt multimea care se imbulzeste..ci.pt a da mărturie la necredinciosi ca Iisus Hristos este Ortodox …sa nu zică, ca n-au vazut minuni.
    Ca anul acesta n-a fost nimeni sa-si dea la barbă focul ceresc …nu înseamnă ca n-ar fi venit… Ci ca ne încearcă Dumnezeu credinta noastră.
    iar ca sa ai o impresie despre cum vine Sf. Lumina….ai mărturia unui Patriarh, mai jos :
    P.S. : io n-am văzut pe Patr. Teofil bucurandu-se foarte…ca a venit Sf. Lumina..pt el e ceva obisnuit …ci am văzut chiar întristare in ochii lui …
    restul..coptii care sunt eretici..se vede pe ei ca ai.mandrie de parca ar fi venit pt ei Sf. Lumina .

Dă-i un răspuns lui ciprian p. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *