Ne-am săturat de voi, „prudenţilor”! Un memoriu către proști.

Ştim că nu vom scăpa de voi cum nu scapă câinele de purici. Ne veţi produce multă mâncărime şi după alegeri încolo. Dar măcar să ştiţi cam care vă este nivelul atunci când vă bărbieriţi dimineaţa în oglindă. Să nu vă mai credeţi nişte salvatori. Măcar atât mai putem şi noi, să v-o zicem în faţă că sunteţi proşti, cât s-o mai putea şi asta.

Ne târâm cu copiii arestaţi în case şi pironiţi în faţa monitoarelor. Stau ăştia mici cu ochii lipiţi de ecrane de zici că speculează acţiuni pe bursă şi fac trading la mili-secundă. Şi zilele trec şi scoliozele se curbează tot mai mult şi miopiile se agravează şi diabetul se ridică şi psihozele se înmulţesc şi depresiile se adâncesc. Vorbesc de copiii care vor să înveţe. Căci pentru ăia care erau mai chiulangii, e boierie nene: pun cartea în spatele camerei când sunt ascultaţi şi citesc din ea, copiază la teste fără să fie văzuţi, joacă minecraft fără probleme în paralel în timpul orei ş.a.m.d. Ba mai schimbă şi câte un mesaj pe WhatsApp fără să ţipe profa’ la ei. Notele mari curg, vine şi bursa de merit, trec anii ca o zi şi mâine-poimâine avem absolventul perfect inutil. Care va avea o diplomă de specializare în nimic.

Pe deasupra, au trecut alea două săptâmâni pe scenariul roşu degeaba: rata infectărilor tot a crescut, deci nu erau de vină copiii. Aşa că a venit vremea decontului: dacă ne-aţi arestat iar copiii la domiciliu, atunci la ce-a folosit frecuşul ăla de la începtul anului şcolar cu panourile de plexiglas puse pe bănci, măştile ţinute pe faţă ore întregi la cursuri, lipsirea copiilor de pauze şi ţinerea lor lipiţi de scaune, distanţarea, dezinfectanţii şi alte dude aruncate la harneală, sanki „măsuri de asigurare a rezilienţei comunităţilor”? La nimic. Care dintre voi îşi asumă eşecul şi le plăteşte din salariu?

Iar ăştia vor să o prelungească pe scenariul roşu, probabil până după Crăciun, poate chiar până la primăvară. Care a fost criteriul obiectiv după care s-a fixat limita nebuniei instituţionale la 3 cazuri / 1.000 locuitori? De ce nu 4/1000 sau 5/1000 sau 500/1000? Niciunul obiectiv, ci aşa i s-a sculat unui nene într-o zi să scrie pe o hârtie: 3/1000. Este o cifră foarte mică şi uşor de atins, deci a devenit clar ce vizau de fapt ăştia încă de când au încropit starea de „alertă” în luna mai: să închidă ţara bucată cu bucată, până se va ajunge la o stare de alertă-urgenţă de toată frumuseţea. Dar închid paranteza, căci nu vreau să divaghez.

Subiectul este că, sătul fiind de prostia guvernanţilor şi supărat pe modul în care îşi bat joc de copiii noştri, am înaintat un memoriu către toţi „actorii” implicaţi în gestionarea pandemiei, ăia care se joacă de-a salvatorii dar n-au făcut decât să o dea în bară: preşedinţie, guvern, ministere, ISMB, CNSSU, DSU ş.a. Cu copie spre Comisia Europeană şi niţică presă. Am pledat cauza copiilor, şi ai mei dar şi ai voştri. Chiar dacă unora dintre voi vi se pare că e bine acum cu odrasla pe on-line, fiindcă stă în pijama la ore şi nu-l mai căraţi cu maşina prin oraş, credeţi-mă că veţi trage linia peste nişte ani şi veţi ieşi pe minus rău de tot.

Dacă aveţi chef să citiţi o copie a memoriului (3 pagini), îl puteţi accesa aici. Deja îmi curg confirmările de primire pe e-mail. Dacă-i bal, păi bal să fie !