Citesc ştirile şi mă mir de fierberea care este în SUA legată de alegeri. Nu fierbe doar SUA, fierbe întreaga planetă, bursele au luat-o razna (în jos) de când s-a dat zvonul că Biden e c’un picior în White House. Zici că alegem preşedintele planetei.
Este clar că va fi mult circ până vom şti cine va conduce SUA, se vor contesta ăia şi vor re-număra sacii de voturi mai ceva ca în Sectorul 1 la meciul Clotilde vs. Tudorache. Trump e furios că l-au lucrat democraţii cu votaci aduşi pe vize de flotant în Nevada mai ceva ca cei 17.500 de moldoveni înregistraţi flotanţi pe 4 apartamente din Galaţi.
Se cuvin şi câteva explicaţii despre sistemul electoral american, atât de dubios în comparaţie cu cel european (şi românesc). Dacă la noi este desemnat câştigător cel care obţine votul unei majorităţi, indiferent unde a fost exprimat votul, la americani se votează pe state şi fiecare stat are o pondere alocată în rezultatul final. La număr total de voturi, Hillary Clinton a avut mai multe decât Trump în 2016, dar fiindcă nu le-a câştigat în statele cu pondere mare a ratat preşedinţia.
Principiul este aşa: Congresul american este compus din 538 de oameni şi fiecare stat american are alocat un număr de electori. Spre exemplu, cel mai mult au California (55) şi Texas-ul (34), iar cel mai puţin au statele bananiere gen Nebraska (4) şi Wyoming (3). Americanul de rând nu-şi votează direct preşedintele ci electorii care-l vor alege în Congres pe number one. Ăştia se vor duce să voteze, evident conform partidului din care fac parte. Ideea este că degeaba te votează 100% cei din Wyoming dacă pierzi cu 49% în California, căci vei câştiga 3 electori într-o parte (WY) şi vei pierde 55 din cealaltă (CA), pe sistemul „câştigătorul ia tot” la nivelul fiecărui stat în parte. Candidaţii se luptă pentru victorie în fiecare stat, apoi se calculează ponderea statelor care l-au desemnat câştigător pe unul sau celălalt, deci în SUA sunt 51 de meciuri simultane cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
Treaba se complică atunci când ai autonomie locală, cum este în feuda americană. Fiecare stat are regulile lui de numărare şi calendarul lui electoral, precum şi propriul sistem de votare (unii predominant prin corespondenţă, alţii cu prezenţă fizică, alţii hibrid); aşa că stau candidaţii ca turbaţii cu ochii pe fiecare guvernator să vadă cum îşi face treaba. Deci se întâmplă ca atunci când cursa este strânsă, să fie câte un stătuleţ d’ăsta marginal unde voturile se numără mai încet, care să încline balanţa într-o parte sau cealaltă decisiv. Mi se pare că pe Trump l-a propulsat la Casa Albă în 2016 statul Florida, un răhăţel de stat ca suprafaţă comparat de exemplu cu Montana (care are doar 3 electori) dar cu o pondere semnificativă în Colegiu (27 electori).
Uitându-mă la noi, remarc aceeaşi încrâncenare ca şi în SUA. Nebunia de la locale cred că va fi pistol cu apă faţă de ce va fi la parlamentare. Mania pentru putere a atins paroxismul în multe locuri de pe planetă şi acuzele reciproce de fraudă nu se mai opresc. Zici că a venit sfârşitul lumii şi scapă doar liderii politici.
Revenind la Trump în încheiere, vreau să remarc metoda pe care a găsit-o ca să fie sigur pe victorie: a apelat la ajutorul spiritual al îngerilor, pe care i-a invocat cu ajutorul unei pastoriţe. Măi, nepoate, da’ de unde ai găsit-o pe gâcitoarea asta? Este o paparudă şi o impostoare! Se vede pe faţa şi îmbrăcămintea ei de la o poştă că nu-i din spiţă descendentă cu adevărata mamă Omida. Păi ştie aia să face leacuri dă dăochi şi dă succes în viaţă, ştie aia să lege şi să dăzlege blesteme, ştie aia să vadă viitorul în bobi? Ştie aia de magie albă şi de magie neagră? Nu ştie, normal că nu ştie, că nu-i din breaslă ci doar se preface. O falsă. Uitaţi-vă şi voi la poza de sus, cum i-a pus proasta aia de pastoriţă să stea aşezaţi la invocare şi să se ţină unii de alţii: cu o mână pe umăr, exact cum se ţin rudele mortului în biserică la veşnica pomenire! Păi ce fac ăştia, îi cântă coliva lui Trump? D’aia n-o să câştige chiparosul ăla de american, că n-a marcat dolăreii la h’adevăratele specialiste!
Vă mai amintiţi de flacăra violetă a lui Traian Băsescu? Cică prin 2013 Joe Biden l-a sunat pe Băse’ ca să discute, sanki, despre scutul anti-rachetă de la Deveselu. Pun pariu că l-a întrebat despre flacăra violetă şi cum a câştigat al doilea mandat; se pare că i-a pus în aplicare sfaturile şi este pe cai mari. Ce să-i fac şi lui Trump, el de ce nu s-a sfătuit cu Băsescu mai din timp? Văd că s-a îmbrăcat şi el acum într-un costum movaliu (cel din spatele lui are cravată mov iar tipul din stânga este şi el în mov), dar cred că-i cam târziu. Precis Biden a purtat în toată perioada asta numai chiloţi mov şi l-au preferat pe el îngerii!
E clar, nici pe acolo nu’s toţi cu ţiglele pe casă.
Editare ulterioară (7 noiembrie, seara): agenturile l-au dat câștigător pe Biden. Ghiciți ce culoare are cravata cu care apare frecvent în poze: movalie! Bine, și Trump a mers pe culoarea asta frecvent, deși trebuia să meargă pe culoarea specifică partidului (roșu), ceea ce înseamnă că ăștia s-au tăiat și cu flăcări violet, nu doar cu săbii oratorice și cu șpăgi electorale. Este atâta materie primă pentru articolele social-politice și miștocărie la adresa ăstora care ne conduc țara și planeta, încât am senzația că le fur pâinea de la gura celor de la Academia Cațavencu. Promit să o las mai moale, ca să revin și la niște chestii mai serioase.
Deci, țăcăniți mulți, pe tot Pământul! Și msi sunt și la butoane. Ăla din America are un buton nuclear de apăsat, la propriu. Sperăm să nu aibă vreun vis premonitoriu, să nu îi apără Îngerul Răzbunării în vis.