Lăcomia cămătărească a băncilor vs. legea sărăciei

Curtea Constituţională are pe ţeavă legea dării în plată (nr. 77/2016). A fost sesizată de mai multe bănci să declare neconstituţională forma modificată pe 16 mai 2020, printr-o lege adoptată a doua zi după încetarea stării de urgenţă. Poate nu pare mare lucru, dar vă avertizez că e pe cale să se producă un cutremur social, economic şi chiar politic.

Istoricul problemei dării în plată, pe scurt: scopul legii a fost ca cei care nu-şi mai pot plăti ratele la banci pentru locuinţele achiziţionate prin credit, să dea imobilele băncilor în proprietate şi să scape de datorii. Până la apariţia legii dării în plată (şi a legii falimentului personal), toate instituţiile de credit îşi fugăreau datornicii care intrau în incapacitate de plată şi-i ţineau datori pe viaţă. Nu doar că le luau casa, nu doar că nefericiţii pierdeau tot ce plătiseră până atunci (avans şi rate pe mai mulţi ani), ci rămâneau legaţi pe viaţă de acel credit blestemat precum iobagii de glie. Asta mulţumită şi șopârlicii strecurată în Noul Cod de procedură civilă care permite executorilor judecătoreşti să ţină în viaţă o executare silită perpetuu, sine die.

Dacă scopul nobil al legii fusese atins iniţial, ulterior (la circa 1-2 ani de la apariţia legii) am asistat la o întoarcere de cârmă în practica instanţelor, care practic a făcut inaplicabilă legea. Despre ce era vorba? Printre cele 5 condiţii care trebuie îndeplinite de către datornici, se află cea a impreviziunii. Adică, dacă s-au modificat substanţial circumstanţele economice de la data angajării creditului până la data dării în plată şi debitorul nu mai poate susţine ratele. Însă legea nu definea clar ce înseamnă impreviziune, ci era lăsată la aprecierea băncilor şi, ultimativ, a judecătorilor. Iar aceştia au întors foaia şi au interpretat-o nasol, adică în mai toate cazurile au zis că nu s-a împlinit condiţia impreviziunii, că nu a existat o modificare substanţială a circumstanţelor economice, deci debitorii nu îşi pot da în plată (=abandona) casele sau apartamentele pe care nu le mai pot plăti. În traducere, le pot fi luate casele, pierd şi banii daţi, dar nu scapă de belea ci rămân datornici pe viaţă.

Ei bine, nebunia asta ar fi trebuit să înceteze din 16 mai 2020, când a fost adoptată legea nr. 52/2020 care a spus negru pe alb: se împlineşte condiţia impreviziunii când sunt îndeplinite următoarele două condiţii: x sau y. Adică: fie cursul valutar aplicabil creditului a luat-o razna în sus cu mai mult de 52,6%, fie rata lunară a urcat cu mai mult de 50% faţă de momentul iniţial. Din anul 2020 (de la apariţia legii de modificare) nu mai era loc de întors nici pentru bancheri şi nici pentru judecători.

Toootuşi, chestia asta a deranjat foarte mult, prin urmare mai multe bănci au sesizat Curtea Constituţională a României. Pam-pam! Pe 20 aprilie vom avea o şedinţă în care va fi dezbătută problema, invocându-se neconstituţionalitatea legii de modificare, cea care limpezea forma iniţială (şi deficitară) a dării în plată. Dar nu un singur dosar, ci… în 8 dosare (în listă de la 12 la 19).

Dacă vă interesează părerea mea, legea dării în plată va rămâne în picioare în forma nouă. Nu doar pentru că este imperios necesară pentru amărâtul ăsta de popor obidit de cămătarii cu acte-n regulă, ci pentru că îndeplineşte un standard de rigurozitate (de precizie juridică) pe care nu-l avusese la început, de aceea şi fusese atât de interpretabilă. Abia acum, după modificare, legea respectă principiul legalităţii statuat de art. 1 din Constituţie. Din practica recentă a CCR, foarte multe legi au picat datorită faptului că erau prea interpretabile, prea deschise, prea neclare (a se vedea anularea amenzilor date în perioada stării de urgenţă). Ei bine, noua formă a legii dării în plată este mai precisă decât forma iniţială şi nu mai lasă loc de interpretări arbitrare, deci trebuie să rămână în picioare.

Asta dacă… şi aici voiam să ajung. La coloratura politică a membrilor CCR. Se va face o presiune uriaşă pe judecători să dea de pământ cu legea. Nu ştiu dacă realizaţi consecinţele menţinerii în vigoare a legii: zeci sau poate sute de mii de oameni vor fi tentaţi să scape de ratele împovărătoare contractate în perioada bulei imobiliare din anii 2005-2008 şi să renunţe la apartamentele luate pe credit. Pentru mulţi, ceea ce a rămas din credit de achitat acum depăşteşte valoarea de piaţă a locuinţei. Adică, să zicem că şi-au luat un apartament de 3 camere care făcea la început 100.000 euro (poate şi mai mult) şi au achitat vreo 20.000 din principal (să nu uităm că în primii ani se achită dobânda cu prioritate, abia spre sfârşit principalul), deci mai au de achitat vreo 80.000 euro. Iar apartamentul face acum vreo 70.000 euro, dacă i-o mai face şi p’ăia, deci clar încă sunt grav pe pierdere, fără să mai ţinem cont că la sfârşitul celor 20-30 de ani oamenii plătesc mai mult decât dublul sumei împrumutate. Iar rata a ajuns pe la 2.500 – 3.000 lei pe lună, deşi la început fusese doar 1.500 lei. Chiria la un apartament de 2 camere decent este de 300 euro în Bucureşti, adică vreo 1.500 lei pe lună, iar la 3 camere cam de 400 euro. Voi ce aţi alege? Gândiţi-vă câţi au rămas fără serviciu în perioada asta de recesiune, acutizată de pandemie, puneţi în balanţă opţiunea de a sta liniştit în chirie şi realizaţi câţi vor fi tentaţi să scape de ratele împovărătoare la case.

Efectul va fi uriaş. În 2-3 ani, zeci sau sute de mii de case vor ajunge în proprietatea băncilor, care vor trebui să facă ceva cu ele. Ce vor face cu ele? Le vor scoate pe piaţă la mezat sau la executare silită. Oricare dintre variante ar fi, presiunea pe scăderea preţurilor va fi mare, ceea ce pentru societate va fi benefic (în fine, ne vom permite şi noi case la preţuri mai accesibile, cum trebuia să se fi întâmplat din 2009 când a ajuns criza sub-prime şi în România pe „axa Washington-Londra-Bucureşti” (de la Băse’ citire) dar a fost împiedicată foarte energic de măsura „prima casă” luată de guvernul Boc-Poc. Scăderea preţurilor pe piaţă va antrena o devalorizare a garanţiilor bancare pentru creditele contractate deja şi aflate în derulare, iar băncile vor fi nevoite să îşi reevalueze garanţiile şi să le pretindă clienţilor buni-platnici suplimentarea acestora, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe piaţa bancară.

Să zicem că eşti un corporatist bun-platnic, ai un salariu de 3.000 euro şi soţia de vreo 2.000 euro, deci duci o rată de 1.500 – 2.000 fără emoţii la un apartament de 150.000 – 200.000 euro (sau casă). Şi vine banca într-o zi cu o notificare să-ţi spună că „Ne pare rău, în urma reevaluării casei / apartamentului dvs. la valoarea actuală de circulaţie, garanţia ipotecară nu mai acoperă restul de credit nerambursat. Vă rugăm să aduceţi un bun suplimentar în garanţie.”. Acesta este coşmarul băncilor, de care au fugit mâncând pământul până acum, dar care se va împlini dacă preţul la imobiliare se va prăbuşi.

Până acum, seniorul (era să zic senilul) Isărescu şi cloaca de la guvernare au corcofelit-o cu diverse măsuri ca să nu se producă implozia. Primul a şmenărit-o din reglementările privind raportările pe care trebuie să le facă băncile. Iar găştile politice (sanki, guvernele) au palmat problema cu diverse variante ale programului „prima casă” prin care au stimulat bibanii dornici de un apartament pe numele meu să devină creditaci pe viaţă, aburindu-i că le garantează creditele. S-a văzut în timpul pandemiei cât i-a durut în fund de greutăţile creditacilor, când le-au permis să se amâne la plata ratelor, dar au lăsat dobânzile să curgă, astfel încât cămătarii să nu piardă niciun sfanţ.

Dar a venit deja vremea când presiunea din oală va da ciorba pe foc. Oamenii nu mai au bani iar ratele au crescut foarte mult. Că euribor-ul, că libor-ul, robor-ul şi bubor-ul sau cum s-o mai numi. Că cursul, că inflaţia, că pandemia sau alte vrăjeli, toate au băgat adânc mâna în buzunarul oamenilor. Şi oamenii s-au săturat până în gât iar presiunea socială este uriaşă. E de ajuns o scânteie, un semnal, ca să se producă o explozie în lanţ, care mai întâi va împroprietări brusc băncile, mai apoi va apăsa tare în jos pe preţuri şi apoi va dărâma piaţa imobilară. După prăbuşirea pieţei imobiliare, va urma prăbuşirea pieţei bancare pe zona de credite pentru locuinţe. Mă îndoiesc că vor pica băncile, căci au fost susţinute puternic de toate guvernele şi oricum nu trăiau din creditele ipotecare, ci din parazitarea BNR-ului (aşa cum, de fapt, fac peste tot în lume, parazitând băncile naţionale de unde iau bani la dobânzi „prieteneşti” şi-i dau cu împrumut statului sau firmelor sau persoanelor fizice pe dobânzi „meseriaşe”).

Nu merg mai departe cu predicţiile, este de ajuns deocamdată. Vom vedea dacă sărăcia va fi recunoscută de guvern, deşi într-o primă fază vor încerca să o tragă sub preş pentru a nu decapita politic PNL-ul cu acest eşec major. Dar dacă nu vor reuşi să o ascundă, până şi cei mai aprigi susţinători vor deveni contestatari vehemenţi şi vor prefera să voteze altceva. Culmea, totul din cauza unei legi populiste date în timpul guvernării Iohannis.

Dacă CCR-ul va declara neconstituţională legea nr. 52/2020 (cea care limpezea procedura dării în plată), va da dovadă de o mişelie fără seamăn. Nu doar că cei 9 îşi vor păta renumele de jurişti de primă mână şi vor călcă în picioare precedentele de până acum, dar se vor face vinovaţi de înaltă trădare. A poporului român. Să sperăm că nu va cădea această ultimă redută, cea a justiţiei, căci altfel putem să-i punem o lumânare pe piept democraţiei şi în România.