Un ban dat cu folos: Horwin EK1

De ceva timp mi s-a urât cu șofatul prin aglomerația urbană. Și am căutat tot felul de soluții, fiecare cu plusurile și minusurile ei, până am găsit-o pe cea cu cele mai multe plusuri şi mai puţine minusuri: un scuter electric.

După ce mi s-a făcut lehamite de frecat mașinile proprii prin oraș (uzură, costuri, stresul parcării la destinație și acasă), o vreme m-am jucat cu mașinile electrice de la Spark. Haioase, elimină grija mentenanţei, dar nu mă scapă de grija parcării, căci de multe ori parcările din centru sunt pline ochi. Apoi mi s-a făcut greaţă şi de mizeria lăsată în maşini de fraţii noştri giboni, coborâţi în ele direct din copac. Nu mai detaliez că majoritatea maşinilor sunt jefuite de ornamente, ştergătoare şi covoraşe; uneia îi fusese furată oglinda retrovizoare centrală şi mă uitam aiurea în gol când doream să văd traficul din spate.

Am încercat o vreme cu STB-ul și metroul, dar mi-era silă de purtarea măștii, plus că era și acolo aglomerat. Scăpam de grija parcării, dar mă izbea mirosul de transpiraţie sau putoarea câte unui aurolac dormind de ore bune pe vreun scaun.

Apoi am încercat şi cu Uberul, bun până la o vreme, dar probleme şi acolo (uneori nu găseşti maşină disponibilă, alteori îți iau banii și îți vine cursa după 15 minute, sau te freacă cu tarifele şi bagă preţuri umflate, sanki „cerere crescută”, pe care le micşorează brusc când vede că dai să renunţi etc.).

Aşa că am revenit la soluţii alternative şi am încercat trotinetele de la Lime şi Splash. Haioase, fâşneţe, mergi pe pista de biciclete şi ajungi rapid la destinaţie, te dai jos lângă uşa instituţiei la care ai treabă şi n-ai altă grijă decât să închei cursa din aplicaţie. Bune pe vreme cât de cât caldă și uscată. Era o mică problemă uneori cu găsirea unei trotinete în proximitate sau cu găsirea uneia cât de cât încărcată, iar asta m-a făcut să îmi cumpăr o trotinetă.

Ca o paranteză, dacă mă întrebaţi de ce nu merg cu bicicleta căci e sănătos, vă dau cel puţin două motive, dacă nu chiar trei: am avut una care mi-a fost furată în 2009 şi nu mai vreau să repet experienţa; pe bicicletă transpiri; uneori merg în costum şi nu vreau să ajung mototolit la destinaţie.

Revin la trotinete electrice. Mi-am luat una Xiaomi cu roţi de 8″, ca să văd cum mă descurc în regie proprie. Am folosit-o fix o săptămână şi m-am hotărât să o revând după nişte trasee prin oraş care au totalizat 30 km într-o zi. Era rigidă, neavând suspensie, deci la sfârşit am simţit intens în rotule şi în coloană toate hârtoapele, denivelările şi rugozitatea asfaltului. Mi-am dat seama că nu mai am vârsta să mă zbengui pe aşa ceva.

Totuşi, mă cuprinsese microbul libertăţii dată de o trotinetă, aşa că am zis să încerc un up-grade, mi-am luat alta, model Sprinter ST1002 cu suspensie şi cu roţi de 10″. Era ceva mai comodă. Pe aceasta am ţinut-o cam două săptămâni, dar problema persista: nu mai erau denivelările chiar aşa rele, totuşi dacă aduni două ore de stat în picioare şi de zburdat pe denivelări şi canale, tot te resimţi. Plus că trotineta nu rezolva o altă problemă: frecvent trebuie dus câte un pasager (soție sau copil) ici-colo la diverse activităţi. Se întâmpla frecvent să merg cu copilul pe trotinetă. Cu Xiaomi-ul era mai greu, căci trotineta era proiectată pentru maxim 100 kg şi cam depăşeam limita, de aceea am luat Sprinterul, căci putea duce 120 kg. Dar totuşi, să merg cu copilul cu pieptul la ghidon, nu prea mă simţeam bine printre maşini şi guri de canal. Deci… pe olx şi cu asta !

Din cauza grijii că trebuie să transport un al doilea pasager în condiţii cât de cât decente, m-am gândit la un scuter. Iniţial cochetam cu ideea unuia clasic, pe benzină. Dar grija reviziilor periodice (la fiecare 1.500 km) nu prea îmi convenea, parcă îmi cumpăram o belea în plus. Aşa că am fost la un drive-test la Evmotorbike să încerc şi eu senzaţia conducerii unui scuter electric. Am stat de vorbă direct cu patronul, foarte amabil şi bine intenţionat. Am probat modelul EK1, fiindcă este cel mai bun compromis între modelul Light limitat la doar 25 km/h şi modelul EK3 care atingea 95 km/h dar necesita permis categoria A1 (adică școală moto). Modelul EK1 se poate conduce cu B-ul şi se poate delimita foarte uşor, putând să atingă 70 km/h. Având proaspătă memoria kinetică lăsată de trotinete, am simţit imediat că diferenţa față de o trotinetă era foarte mare. Nu doar că scuterul demarează la fel de rapid ca o maşină cu motor de 1,2-1,4 litri şi atinge viteze mult peste ce oferă trotinetele uzuale, dar este mult mai comod. Stai pe o şa moale, ai roţi mari de 14″ cu cauciucuri balonate, cu suspensii şi amortizoare pe ambele roţi. Aşa că am plătit preţul, am dat comanda şi într-o săptămână a venit scuterul din Germania. Am comandat şi o baterie suplimentară, ca să am una mereu încărcată şi, la nevoie, să fac schimb rapid între ele. În felul acesta nu sunt nevoit să renunţ la scuter şi să revin la maşină dacă descarc o baterie şi se iveşte un drum neprevăzut de făcut.

Cu EK1-ul pot să spun că am adus microbul motoarelor în casă. Am început să ne dotăm cu căşti, mânuşi, cagule şi alte accesorii specifice. Soţia a fost mai reticentă. La fel şi fiul, care îi seamănă 🙂 Nici el şi nici soţia nu s-au înghesuit să meargă pe scuter, ci în general au păstrat distanţa. În schimb fetele s-au îndrăgostit de motor şi nu mai doreau să se suie în maşină, ci fiecare căuta un prilej să fie dusă (plimbată) pe scuter. Du-mă la şcoală, du-mă la balet, du-mă la pian etc.

Pe şosele m-am trezit că sunt o senzaţie. Sunt abordat în trafic de scuteriştii de la livrări. Motocicliştii îmi aruncă priviri mirate. Chiar şi părinţii mă abordează, când merg să iau câte un copil de la şcoală şi aşteptăm în faţa şcolii. Şoferii lasă geamul în jos să mă întrebe ce autonomie are şi cu cât l-am cumpărat, ba unii chiar mă claxonează ca să vorbesc cu ei şi să le răspund la întrebări în caz că mă uit aiurea în altă parte. Alţii sunt roşi de invidie şi simt nevoia să-mi demonstreze că maşinile lor merg mai repede ca scuterul meu şi demarează în trombă de lângă mine (evident că mă depăşesc, nici măcar nu încerc să ţin pasul cu ei), sfârşind prin a fi depăşiţi frustrant şi ireversibil la primul semafor unde-i prind la coadă pe roşu. Nu mă aşteptam să atrag atenţia atât de mult, mai ales că nu mi se părea că scuterul are vreun look agresiv care să atragă atenţia. Mai degrabă are un design potolit, o combinaţie între modern şi clasicele forme rotunjite de la Vespa. Faţă de ce vedeţi în poze, diferă oglinzile pentru că le-am dat jos pe cele rotunjite şi mi-am pus unele alungite şi ascuţite de la Aprilia. Cred că ceea ce atrage cel mai mult este contrastul dintre culoarea negru mat şi luminile de zi albe (day-lights) la care se adaugă farul, semnalizatoarele şi stopul cu leduri. Toate, mai ales seara, produc un efect futurist.

day-lights pe laterale, deasupra roţii şi în far
stopuri, semnalizatoare şi iluminare număr pe leduri

Acum să trecem la chestii concrete.

Minusuri: preţul ceva mai mare la achiziţie comparat cu un scuter pe benzină nou (cca. 500-700 euro). Nu-l compar cu un scuter sh, căci dacă era vorba să mă zgârcesc la bani, rămâneam la trotinetă, ci cu un scuter pe benzină nou, Yamaha, Kymco, Sym sau echivalent. Autonomia este mai mică, cu o baterie plină merg 90-100 km urban, comparat cu un plin de benzină la un clasic (cca. 300 km). Bateria nu ar trebui iarna lăsată în frig mai mult de două ore ci cărată în casă, fiindcă nu poate fi încărcată sub zero grade. Oricum, pentru lungirea duratei de viaţă, este bine să nu fie lăsată în frig să îngheţe peste noapte. Totuşi, în ciuda greutăţii (cca. 19 kg varianta de 40 Ah sau 15 kg varianta de 26 Ah), se extrage uşor de sub şa, poate fi dusă în casă şi poate fi încărcată separat de scuter la priza casnică. Nu se încarcă la fast charge.

Plusuri: mentenanţa tinde către zero, trebuie schimbate doar plăcuţele de frână la cca. 10-15.000 km şi lichidul de frână la 2 ani. Suportul tehnic acordat de dealer este foarte bun, am trecut până acum de două ori pe acolo în garanţie: prima oară mi-au înlocuit pe loc un mic transformator pentru accesorii care dădea rar câte un rateu (uneori nu se aprindea display-ul la prima cheie, scuterul funcţiona, dar trebuia să opresc şi să repornesc ca să am şi display). A doua oară le-am cerut să-mi facă nişte reglaje (la şa ca să se aşeze mai bine, la etrierul de frână faţă fiindcă zornăiau plăcuţele de frână şi la far fiindcă fascicolul venise reglat din fabrică prea jos). În rest, nicio altă problemă. Pentru amuzament, amintesc de un holzşurub românesc înfipt în cauciuc, cules de pe asfaltul Bucureștiului plin de resturi de la veșnicele șantiere, cu care am mers vreo 3 săptămâni până am observat că m-am potcovit cu el; dar s-a rezolvat la vulcanizare cu un şiret de cauciuc. Nu ştiam de ce mi-a crescut la un moment dat consumul de energie, adică mergeam mai puţini kilometri cu o încărcare, până am realizat că mergeam cu cauciucul spate prea moale. Prima oară am crezut că ar trebui să-l umflu mai des (în manual scria că ar trebui lunar verificat), apoi am văzut întâmplător şi cuiul înfipt şi am realizat de la ce mi s-a tras problema.

Alte plusuri: mi s-a schimbat comportamentul de mers prin oraş. Cu maşina stăteam cu ochii pe aplicaţia GPS să văd pe unde este traficul mai liber şi cu ochii pe ceas ca să evit orele cu trafic de vârf. Cu scuterul merg pe oriunde la orice oră, fiindcă totdeauna sunt primul la semafor. Bine, veţi zice că asta se poate face şi cu un scuter clasic. Da, aşa este. Însă fiindcă merg cu vehicul electric, îmi permit să mă mai bag şi pe pistele de biciclete când sunt grăbit şi nu este loc printre maşini (de ex. pe Calea Victoriei, unde benzile sunt foarte înguste și nu ai loc să te strecori printre mașini). Evident, merg în ritmul bicicliştilor, dar fiindcă este silenţios, nu mă bagă nimeni în seamă. Cu un scuter pe benzină, s-ar enerva bicicliştii şi, posibil, poliţiştii rutieri s-ar sesiza.

Un alt avantaj major: fac frecvent drumuri scurte (1-4 km) cu pauze lungi între ele. Pentru un vehicul electric, acest regim de mers nu prezintă nicio problemă, nefiind nevoie de vreo încălzire a motorului. Însă pentru orice vehicul cu motor termic (autoturism, motocicletă sau scuter pe benzină) acest regim de utilizare este o problemă serioasă: nu va apuca să se încălzească, deci va merge mai mereu la rece pe amestec îmbogăţit, ceea ce înseamnă consum şi poluare mărite. Plus uzură accelerată a motorului şi a catalizatorului.

Sarcina maximă utilă: poate căra două persoane totalizând 170 kg, adică doi adulţi de 85 kg. Un scuter clasic duce maxim 150 kg, trotinetele 100-120 kg. Deci pot duce lejer un copil în spate. Demarează bine şi urcă dealul chiar încărcat cu sarcina maximă. Scuterul clasic, fiindcă are transmisie pe curea și cuplu mic, dacă duce doi pasageri leşină la demaraj şi urcă în pantă ca melcul, fiindcă nu are cuplul celui electric.

În încheiere: consumul de energie este de 3 kW / 100 km adică mă costă doar 2 lei să merg 100 km (la preţul actual de 0,65 lei / kW). Repet, poate credeţi că am tastat greşit: DOI lei. Un scuter clasic consumă între 2,5 şi 3 litri de benzină pe aceeaşi distanţă, adică aproape 25 lei (la un preţ de 8 lei / litru), la care se adaugă reviziile periodice la fiecare 1.500 km. Comparaţia cu maşina nu-şi mai are sensul, dar totuşi o voi face: la o medie urbană de 10 l / 100 km, eu economisesc 80 lei / 100 km. În 4 luni am făcut 2.800 km în oraş (martie 2022), deci am economisit 80 x 28 = 2.240 lei. Adică vreo 450 euro. Nu mai adaug la socoteală reviziile maşinii, eventual şi RCA-ul şi impozitul. (L.e.: aprilie 2022 – 3.400 km, deci 2.700 lei).

Am văzut pe Youtube că în China şi Taiwan este o infrastructură uriaşă pentru scuterele electrice: piste speciale, încărcătoare inteligente care stochează baterii şi de unde iei gratis una gata încărcată şi o laşi pe cea descărcată, reguli speciale de circulaţie pentru scutere etc. În contextul crizei energetice care a speriat oamenii, mă gândesc că scuterele electrice vor fi din ce în ce mai căutate şi în România. Zic asta din două motive: 1) văd că oamenii au devenit foarte interesaţi de vehiculele low-cost, mai ales electrice (trotinete, monocicluri, scutere etc.), în dezavantajul autoturismelor electrice (pentru care nu avem infrastructură de încărcare, iar la puţinele staţii rapide disponibile curentul costă de peste trei ori mai mult ca la priza de acasă); 2) preţurile se vor duce tot în sus, datorită crizei de semiconductori care a aruncat în aer preţul bateriilor. Deci, dacă vreau să revând scuterul în 2023, e posibil să-l dau cu acelaşi preţ cu care l-am luat în 2021, mai ales că producătorul saltă în continuu preţurile; chiar la câteva zile după ce mi l-am cumpărat eu a săltat cu 200 E. Cu alte cuvinte, ţinând cont şi de economia de carburant, pot spune că banii pe care i-am dat pe Horwin EK1 sunt cheltuiţi cu folos, sunt poate cea mai bună investiţie pe care am făcut-o în ultimii ani.

3 comentarii

  1. Vineri 15 aprilie a fost vreme frumoasă, asa că am mers cu scuterul până la Giurgiu și retur, la un proces. Evident, am luat ambele baterii, o singură baterie nu ar fi fost suficientă pentru cei 140 km. A fost o experiență interesantă.

    GPS-ul arăta cam 1h 30 min. cu mașina, incluzând și traficul bucureștean. Eu am făcut 1h 45 min., deci pe scuter am petrecut în plus cu 30 min per total. Dar deplasarea m-a costat doar… 3 lei.

    În afară orașului am mers constant cu 44-45 km/h, ca să rămân în zona relativ economică de consum (ecranul are un fundal care e verde până la 45 km/h, apoi devine albastru de la 46 până la 65 km/h, apoi roșu). Am ajuns la Giurgiu cu 35% din bateria mare. La întoarcere am mai mers cu ea până la Călugăreni, până am golit-o complet. La 0% m-a mai dus încă vreo vreo 2 km și poate mai ducea 1 km. Deși producătorul recomandă golirea completă o dată la 3 luni, am zis să nu o forțez și am oprit înainte de ieșire ca să o schimb cu cealaltă. În total am mers 107 km cu bateria de 40 A, din care vreo 20 km urban (cam 11-13 până am ieșit din București și vreo 7-8 prin Giurgiu intrat-ieșit).

    Cu bateria mică (de 26 A) am mai mers vreo 20 km de la ieșirea din Călugăreni până la Centura Bucureștiului, cu 30% din baterie. Deci și cu bateria mică s-ar putea scoate 70 km lejer în regim constant, chiar mai mult dacă se merge ceva mai încet.

    Ca o paranteză, nu am avut probleme cu șoferii de TIR. Eu mergeam civilizat pe banda 1 la cca. 50 cm de marcajul reflectorizant, ei mă ocoleau pe banda a 2-a. La fel și cei de autoturisme. Emoții mi-au dat doar două dube de marfă, care au trecut razant la vreo 50 cm pe lângă mine. Din fericire scuterul este greu şi nu s-a simţit prea tare curentul de aer. Mă întreb ce mi-ar fi făcut dacă eram pe bicicletă. Dar asta e, mai durează o vreme educarea unor specimene, ca să renunțe la ideea că sunt proprietari de șosea și să accepte să o împartă cu alții.

    După ce am ajuns înapoi la birou să-mi las dosarul şi roba, am plecat iar cu treabă prin oraş și am mai umblat vreo 30 km prin cele mai crâncene zone și la cele mai infernale ore ale zilei (centru, Magheru, Aviatorilor, Crângași, Virtuții, Iuliu Maniu etc., vinerea la orele 16-18). GPS-ul era roșu si urla la mine să mă scoată pe tot felul de străduțe ocolitoare ca să fac 55 min. în loc de o oră, dar, cum ziceam, nu mai țin cont de oră si de trafic.

    M-am intors acasă cu 8% din a doua baterie, după 170 km parcurși în ziua respectivă. Deci am mai făcut vreo 63 km cu bateria mică, din care jumătate în regim urban. Oi fi pierdut eu 30 min. spre Giurgiu și retur, dar în București am economisit cel putin o oră în traficul de vârf, nu mai zic de carburant, uzura mașinii și nervi. Vedeam deprimarea sau enervarea pe fețele șoferilor, simțeam căldura motoarelor care dogoreau din mașinile printre care treceam. Am întâlnit și motocicliști blocați printre mașini, care se uitau cu jind la mine cum trec mai departe. La un moment dat, pe ultimii 200 m înainte de stația de metrou Păcii, am întâlnit vreo 5-6 autobuze și troleibuze blocate și lipite între ele pe toate cele 3 benzi, încât nu s-ar mai fi putut trece printre ele, așa ca am luat-o cătinel pe pista de biciclete de pe trotuar.

    Costul total al aventurii din ziua respectivă: aproape 5 lei.

  2. Cum ziceam la finalul articolului, am dat un ban cu folos. După 6 luni și 5.000 km, l-am vândut cu cât l-am luat. Drept să vă spun, îmi pare rău de el, dar viața merge mai departe și voi trece la un alt capitol: triciclul Piaggio Mp3. Este o experiență inedită, care vine după un ride-test cu Yamaha Tricicy. Să vedem cât va dura și asta 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.