Despre vindecările minunate și tratamentele bioenergetice

Este o deosebire ca de la cer la pământ între vindecarea realizată de Dumnezeu şi vindecarea prin bioenergie. Evanghelia Duminicii a IV-a (vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda) m-a făcut să aștern câteva gânduri pe această temă.

Bioenergeticienii fac și ei uneori vindecări. Îşi folosesc energia proprie, care este o parte din energia vitală pe care o are fiecare om. Ei realizează un fel de transfuzie către cel bolnav și-l remontează, când cauza bolii este un dezechilibru, asemenea unei maşini funcţionale care-i dă curent unei alte maşini cu bateria descărcată pentru a o reporni. Aici apar două probleme, pe care pasele bioenergetice nu le rezolvă:

1) Energia terapeutului este limitată. De obicei, el o vinde, pe bani. Dacă nu este atent și se lăcomește, dă mai mult decât surplusul și cade el însuși în dezechilibre grave.

2) Bio-energo-terapeutul nu rezolvă cauza bolii ci doar efectul, iar asta doar temporar. Deși dezechilibrul sau lipsa bioenergiei este un factor al apariției bolii trupești, nu este rezolvată cauza care a generat lipsa (penuria) de bioenergie: primirea gândurilor negative, atitudinea greșită față de semeni, faţă de viață sau de divinitate ș.a. Dacă revenim la analogia cu maşinile, reuşeşti să reporneşti maşina cu bateria descărcată luând curent de la o maşină bună, dar nu ai rezolvat cauza problemei, adică nu ai reparat defectul care a dus la descărcare. Uneori poate fi o problemă pasageră (uitatul farurilor aprinse) care se rezolvă, alteori poate fi o problemă sistemică şi se va ajunge la o nouă descărcare (bateria prea veche, alternator defect etc.). Similar, în materie de patologie sunt cazuri când boala este din naștere (ex. defectele genetice), ceea ce complică situaţia şi o face de nerezolvat pentru un bioterapeut.

Nu la fel stă cazul cu vindecările dumnezeiești. Cel care face vindecarea (sfântul) nu dă energia proprie, ci este doar un mediator al energiei divine, care este infinită. Vindecătorul nici măcar nu are nevoie sa pună mâna pe cel bolnav, cum se întâmplă obligatoriu la bioenergeticieni, ci e suficient să zică cu cuvântul și minunea se face (de către Dumnezeu). Iar vindecarea trupească vine concomitent (și obligatoriu) cu cea sufletească. Dumnezeu nu îngăduie celui bolnav cu trupul să se vindece până nu rezolvă și problema sufletească asociată bolii. Din evanghelia de azi aflăm că Domnul l-a tămăduit pe slăbănog (paralitic) și la trup și la suflet: „du-te și să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție ceva mai rău”. Mai mult, reparaţia este totală, remediul este desăvârşit.

A nu se confunda cele două situaţii expuse mai sus cu vindecarea firească, care ţine de energia vitală a fiecărui om şi care uneori poate fi ajutată de medicină ori medicaţie. Vorbim de situaţii în care omul nu se vindecă orice ar face şi este nevoit să caute ajutor în afara lumii fizice văzute.

Situația devine mai delicată când bioenergeticianul folosește energia a ceea ce el crede că sunt entități astrale binevoitoare care vor să-l ajute dezinteresat. Acea bunăvoinţă este de fapt o formă de înșelare practicată de duhurile întunecate, care se prezintă ca ființe spirituale luminoase pentru a subjuga mintea „terapeutului”, eventual și pe cea a pacienților. Aceștia nu au discernământul necesar pentru a deosebi duhurile și a sesiza înșelarea, crezând că dacă se vorbeşte de sănătate şi de sentimente pozitive, gata! ajutorul primit este de la un înger. Şi dracii pot îndemna la viaţă curată, dacă eşti de acord să li te supui şi să le asculţi sfaturile, făcând acest lucru până capătă încrederea totală a ascultătorului; apoi dau de pământ cu bietul om de-l aruncă în deznădejde sau chiar mai rău. Dacă vindecarea ar fi fost de la Dumnezeu, boala nu ar mai recidiva, însă în cele mai multe cazuri vindecarea este provizorie și boala recidivează. Bașca furtul de energie de la terapeut, pe care îl fac duhurile întunecate, ceea ce poate duce la îmbolnăvirea acestuia sau chiar la nebunie. Îngerii păzitori şi cei trimişi de Dumnezeu asupra omului lucrează foarte-foarte discret, nu se arată; au poruncă să fie aşa ca să pară că ceea ce se întâmplă este întâmplător ori firesc ori de la sine, astfel încât să nu fie afectat liberul arbitru al omului. Dacă îngerii sau diavolii s-ar arăta trupeşte, omul ar fi afectat ba chiar înfricoşat, aproape obligat să creadă în Dumnezeu (sau în Satana); ori Dumnezeu a pus ca lege supremă libertatea. Nimeni nu are voie să-i afecteze omului libertatea de alegere, căci întoarcerea spre Dumnezeu trebuie să aibă la bază iubirea, nu constrângerea. Omul nu ar suporta să stea veşnic în rai dacă ar fi constrâns, ci trebuie să-şi dorească să ajungă acolo. Dar aici este o altă discuţie, pe care nu o abordez acum.

Ca o concluzie, nu există soluții magice sau scurtături. Vindecarea nu ar trebui vândută sau cumpărată, ci primită în dar. În dar ați luat, în dar să dați!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.