Războiul proștilor

Pentru toți membrii CSAT-ului care au aprobat pe sub masă exportul de arme românești către Ucraina, târându-ne țara fără voia poporului într-un război dus între coloși (SUA vs. Rusia), război de care am fi putut să ne ținem deoparte ca să nu ne pătăm mâinile cu sânge și să nu dăm socoteală pentru asta, am un singur gând: marș cu voi de acolo înapoi la școală, la ora de istorie, căci nu ați învățat nimic din lecțiile războaielor mondiale, REPETENȚILOR !

Și, dacă ar fi doar proști, ăsta ar fi scenariul optimist. Dar sunt prea mulți ca să fie toți idioți, măcar unul deștept o fi nimerit printre ei ca să le atragă atenția că o vor face lată. Deci mă tem că au făcut-o intenționat (implicarea activă în război), cu deplină conștiență a efectelor care se vor produce asupra poporului român, caz în care deja sunt vinovați de crime împotriva umanității cot la cot cu Zelenski, Putin, Biden, Xi, Trudeau și toată șleahta de progresiști și masoni care au pus laba pe planetă și o sufocă deliberat.

Căci cine scoate sabia, de sabie va pieri, iar dacă un singur om va muri în Ucraina din cauza deciziei luată la București, întreg poporul român devine și el dator cu acea viață luată. Și, ghiciți, cine va plăti primul datoria respectivă? Tot răcanul, săracul…

5 comentarii

  1. Nici nu s-a uscat bine „cerneala” articolului, nici nu am apucat bine să dau log-out de pe blog, căci a și picat știrea pe telefon:

    https://observatornews.ro/extern/rusii-au-atacat-din-nou-in-ucraina-cu-rachete-hipersonice-kinzhal-au-o-viteza-de-12000-kmh-iar-ucrainenii-nu-le-pot-detecta-si-distruge-482892.html

    Asta în caz că mai erau naivi care credeau că Zelenski e pe cai mari și Rusia e pe cale să piardă războiul, fiindcă nu mai poate de sancțiunile impuse de Occident. Ăia se șterg la fund cu hârtia pe care scriu ai noștri sancțiunile și abia au început jocul de glezne în Ucraina, își testează și ei niște arme sofisticate.

    Ia ghiciți voi, de la cine ne-a venit știrea că au dat rușii cu hipersonice? De la ruși? Dar rușii sunt cenzurați pe toate găurile de presă. De la ucrainienii care nici n-au știut ce i-a lovit? Ăia, cel mult, se duc la fața locului și măsoară craterul lăsat în urmă la explozia rachetei. Vă dați seama că rușii au conceput racheta să nu lase resturi când bubuie, ca să nu poată fi clonată nici măcar parțial, ci să se distrugă complet odată cu ținta. Evident că de la americani știm ce se petrece, căci ăia stau cu toți sateliții ațintiți pe teatrul de război și scanează din spațiu tot ce mișcă.

    Deci e clar între cine se duce războiul? Credeați că doar între Rusia și Ucraina? Răspuns corect: între Rusia și SUA, cei din urmă dând acum din umeri neputincioși la telefoanele disperate ale lui Zely: „Băi, alooo, Congresu’, ce faceți vericilor, m-ați lăsat cu pantalonii în vine? Cu ce-au dat ăia in mine? Aveți sisteme de detecție și neutralizare pentru rachetele astea? Cât costă? Ceee, sunt încă în lucru și încă testați??? Și eu ce fac până reușiți voi să le fabricați? Cum, să-l enervez și mai tare pe Putin ca să mai arunce cu câteva, până apucați voi să vă prindeți cum funcționează? Bine, s-a făcut, dar pentru asta mai decartați si voi 20 de miliarde, ne-am înțeles?”

  2. Zelenski cere bani nu de capul lui, e și el parte la cașcaval. Ai noștri…. să zic că au acelasi modus operandi ca și Z…. m-aș mira. Probabil sunt șantajabili, asta mi se pare cel mai plauzibil.

  3. Tocmai a dat ciorba’n foc:

    https://observatornews.ro/extern/maria-zaharova-purtatoarea-de-cuvant-a-mae-rus-invita-bucurestiul-sa-recunoasca-public-ca-trimite-arme-kievului-486594.html

    De la Zaharova citire:

    ”Autorităţile române, evident, resimt un disconfort moral, realizând consecinţele reale ale acestei politici determinate de ideologie”

    Sau

    „Alimentarea cu arme a naţionaliştilor ucraineni pentru a lupta cu propriul popor nu face decât să prelungească conflictul şi duce la un număr mai mare de victime”.

    De ce nu mă mir?

  4. Cum ziceam, ne-am băgat și noi ca musca’n lapte în războiul dintre coloși. Iar acum americanii dau pe surse (cum au făcut-o și în februarie înaintea începerii invaziei) că rușii au în plan să dea niște nucleare demonstrative, fie în Marea Neagră fie direct în țările vasale România și Polonia. Că doar n-o să vină americanii să ne elibereze, cum n-au făcut-o nici în ’46. Mă rog, dacă pică nucleara, nici n-ar mai fi mare lucru de eliberat, poate de făcut curățenie în urmă.

    https://observatornews.ro/extern/putin-tot-mai-nemultumit-de-situatia-din-ucraina-sua-crede-ca-liderul-de-la-kremlin-ar-putea-detona-o-bomba-nucleara-in-marea-neagra-489128.html

    Dar nu vă lăsați păcăliți să picați în depresie, căci nu va pica nucleara peste noi. Sunt doar harneli lansate cu scopul de a teroriza lumea și a justifica o creștere a sumelor aruncate pe masa de joc pentru înarmare. Actorii cei mari sunt înțeleși pe sub masă, chiar dacă pare că sunt în „război”. La fel cum au fost înțeleși și în 2019-2020 cu pandemia. Scopul lor este altul:

    https://m.activenews.ro/opinii/Poligon-de-Incercare-pentru-Marea-Resetare-In-Ucraina-va-fi-creata-o-%E2%80%9Emacheta-a-Noii-Ordini-Mondiale-176143

  5. Ai noştri guvernanţi proşti nu se lasă, au mâncărici în fund şi le tot dau ruşilor motiv să ne atace:

    https://observatornews.ro/extern/armata-rusa-anunta-ca-a-respins-un-atac-cu-drone-marine-al-ucrainenilor-asupra-a-doua-nave-care-patruleaza-in-marea-neagra-534424.html

    Bine, nu e clar dacă telecomanda care a dirijat drona era în mâna unui american (cel mai probabil, nu dau ăia vasalilor tehnologie pe mână), dar important e că drona a plecat de pe teritoriul românesc. Ceea ce e cam nasol pentru poporul român, care va decarta şi deconta abuzurile făcute de alţii (cu acordul nostru tacit).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *