Ninjaaa!

Vă mai amintiţi de povestea cu Harap Alb în care calul fermecat îl întreabă: cum să te duc, ca vântul ori ca gândul? Iar flăcăul îi răspunde: De mi-i duce ca gândul, tu mi-i prăpădi, iar de mi-i duce ca vântul, tu mi-i folosi, căluţul meu. Ei bine, în povestea de astăzi e vorba despre cum eroul nostru şi-a luat un alt cal fermecat, i-a dat să mănânce jăratic de 95, l-a încălecat şi a luat-o la goană ca vântul pe meleagurile patriei.

Busa fuse și se duse. A fost o motocicletă frumoasă. Aşa cum prevedeam la finalul postării respective, m-a mâncat în palmă şi până la urmă am dat-o. Evident, cu regrete ulterioare. Dar regretele mi-au trecut după ce în locul ei a venit una mai frumoasă, mai simandicoasă şi mai năbădăioasă: Kawasaki Ninja ZX-14R. În Europa mai este comercializată si sub indicativul ZZR 1400; fiind roșie ca o zarzăre coaptă, i-am zis în glumă Zărzărica. Nu vă lasati înșelați de numele drăgălaș, e vorba de o zmeoaică pursânge. Dacă ar fi să mă iau după aspect şi agilitate, i-aş zice Tigroaica, fiindcă farurile brăzdate de o dungă verticală seamănă cu ochii unei feline iar dungile laterale de pe carene seamănă cu dungile unui tigru.

Poate vi-o amintiți pe Ninja ZX-6R, zisă și Tortue Ninja fiindcă era verde. Cifra 6, cu referire la cilindree, arăta clasa de la cursele moto unde s-ar fi putut încadra: 600 cc (deşi ea avea un pic peste, mai exact 636 cc). Acum e vorba de una care are 14 în denumire, deci evident motorul bate în 1.400 cc. Totuși profesioniştii nu aleargă cu aşa ceva pe circuit din motive evidente: este o matahală de motor, verişoară cu Hayabusa, rachetă în linie dreaptă şi cu furca spate alungită ca să nu te lase să faci wheelie prea ușor, dar grea şi lipsită de agilitate când trebuie să faci slalom. Pe curbe nu este sprintenă ci simţi că are inerţie, nu poţi schimba direcţia brusc ca pe o motocicletă de 300 cc. Ca să reziste puterii motorului, Kawasaki a conceput un șasiu diferit de ZX-6 și ZX-10, mai zdravăn (și mai greu). Nu mă înţelegeţi greşit, poți să mergi sportiv pe ZX-14, dar nu atât de sportiv ca pe suratele mai ușoare. Un ZX-10 preparat de curse scade sub 200 kg, ajunge pe la 180 kg, iar cu ceva investiții în componente ușoare chiar mai jos. În Moto GP, o motocicletă de la clasa 1.000 cc poate scădea chiar spre 150 kg, ceea ce este fabulos. Eh, de la 150 la 260 kg este o diferență considerabilă, care se simte mai ales în viraje şi pe frânare.

Combinația de culori este unică în România, majoritatea ZX-urilor fiind pe verde, albastru sau negru. Asta a mea este un mix roșu Bordeaux cu negru.

Supranumită „The Busa Killer”, a fost concepută să o concureze fix pe Suzuki Hayabusa în clasa hyper-sport. Și cumva a reușit chiar să o dea jos de pe piedestal ! La fiecare capitol este un pic peste concurență (dinamică, putere, dotări, finisaj, design etc.), lucru pe care pot să-l confirm din proprie experiență. Are aceeași greutate ca Hayabusa -260 kg wet-, însă este mai ușor manevrabilă datorită centrului de greutate aflat mai jos. Cu alte cuvinte, Kawasaki a dat din coate și și-a făcut loc pe podium.

Este singura motocicletă de stradă (stock, nu modificată) care a reușit să meargă umăr la umăr cu noua Tesla Plaid de 1.000 CP.

Din păcate pentru ZX, nu are aceeași priză la public și nu este atât de legendară ca Hayabusa, iar asta nu din cauza lipsei de calități a motocicletei, ci din cauza marketing-ului defectuos al celor de la Kawasaki. Dacă cei de la Suzuki au pus denumirea Hayabusa doar motocicletei de top şi aşa s-a imprimat în conştiinţa publicului, cei de la Kawasaki au făcut greșeala să-și denumească toate motocicletele din gama sport cu același nume „Ninja”, diluând conceptul. Indiferent că era vorba de o pitulice precum cea de 400 cc sau de vulturul de 1.400, toate erau Ninja. Eticheta devenise prea banală. Ca să le diferențieze, au pus ei un indicativ „ZX” şi niște cifre, dar asta nu i-a dat o alură legendară motocicletei lor de top, ci doar au făcut-o să pară o simplă versiune mai mare a suratelor mai mici, cam ca niște tricouri de la Carrefour: mărimea S, M, L, XL etc. În realitate, ZX-14R este mult peste toate, inclusiv peste ZX-10R, din motive pe care nu le mai detaliez aici. Ar fi trebuit să numească cu ZX (4R, 6R sau 10R) pe cele din segmentul de jos și median, iar cu Ninja să denumească doar motocicleta de top, nava amiral. Sau cu „Racheta”, „Vulturul”, „Katana”, „Samurai” etc., găseau ei ceva, o denumire care să o facă unică. Sau „Rechinul”, fiindcă i-au făcut o grilă pe laterală în zona aerisirii motorului care seamănă cu niște branhii de rechin. În fine, chiar și așa, în ciuda marketingului defectuos, modelul a avut o prezență aparte. Pe sistemul: „-Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai bengoasă din ţară? -Rapidă eşti tu, Hayabusa, dar mai nervoasă este surata Ninj’aaa”, toţi ajung să se uite în oglindă şi să se întrebe dacă Hayabusa lor este apex predator sau există ceva peste, ceva mai mean, bad-ass bike. Ei bine, cei care știu de Hayabusa sau posedă una, inevitabil află și de ZX-14 și încep să aibă fantezii cu ea.

Dotări: ABS, computer de bord (consum mediu, instant, jurnalier, tensiune baterie etc.), faruri cu lupă, full led inclusiv pe faruri (luminează senzațional noaptea, spre deosebire de farul ciclop de la Hayabusa, care era mai slăbuţ), tobe originale sport Yoshimura USA care emit un sunet asemănător unui muget de taur, multiple accesorii asortate la culoare cu carenele (manete sport, capete de ghidon, crash-pegs, butoiașe de lichid Rizoma, scărițe cu protecție în forma ZX14), șa cu gel inscripționată Ninja, suport de număr cu decupaj ZX14 etc.

Îmbunătățiri: cu filtru de aer Ram Air și evacuări sport puterea motorului ajunge pe la 220 CP. La puterea asta, are două ventilatoare de răcire pe radiator etc. În buna tradiţie Kawasaki, livrarea puterii se face destul de liniar sub 5.000 rpm, astfel încât la turații joase se poate merge liniștit prin oraș și chiar filtra traficul. Peste… treaba devine supersonică 🙂

Toate fetele au plăcut-o instant când am ajuns acasă cu ea prima oară, iar Ana cea mică a insistat să se suie pe ea şi să o pozez, fiindcă s-a nimerit să fie îmbrăcată asortat cu motocicleta.

Alexia (fata cea mare, motociclista familiei) a fost puțin mai reticentă la început știind cam ce se află sub „capotă”, dar până la urmă s-a aşezat pe ea ca să vadă cum se stă la ghidon. Ulterior, s-a şi plimbat un pic cu ea, aşa cum veţi vedea la finalul pozelor.

Cam atât. Și pe ZX mă salută motocicliștii la foc automat ca atunci când eram pe Hayabusa. Cu asta mă salută chiar și cei cu Harley, care nu prea mă salutau când eram pe Busa ! Probabil fiindcă îmi sună evacuările mai pe gustul lor 😉

La final, câteva poze.

UPDATE 4.11.2023 – mi-am luat inima în dinţi, i-am schimbat anvelopele Michelin cu unele mixte racing/street şi am intrat cu Ninja pe circuit la un track-day pe 21 octombrie. Eram cu Alexia, ea era pe 300SR-ul preparat de curse cu care a alergat în sezonul 2023. Aveam o strângere de inimă deoarece motocicleta e grea, are 260 kg, nu părea pretabilă mersului pur-sportiv. A fost super. Evident, a trebuit să ţin seama de masa ei, care îi dădea o inerţie mai mare pe decelerare, deci să frânez ceva mai devreme faţă de reperele pe care le aveam când alergam cu o motocicletă uşoară, dar tigroaia s-a ţinut foarte bine pe roţi. Ba chiar s-a înclinat foarte-foarte mult, neaşteptat de mult. La un moment dat am uitat pe ce sunt şi am mers cum mergeam pe o motocicletă de 300 cc, m-am lăsat foarte mult pe dreapta şi am raşchetat cu scăriţa de asfalt şi cu slider-ul bombeului cizmei. Am pierdut cuiul avertizor din vârful scăriţei şi am rămas cu nişte dungi pe baza carenei fiindcă am depăşit limita de înclinare, dar cred că le voi lăsa aşa. Până la urmă asta face parte din farmecul mersului sportiv şi poate fi un suvenir frumos.