Înainte să ne plonjăm vijelios în milioanele de mărunţişuri şi de griji care trebuie rezolvate în 2024, care ne vor ţine mintea legată de cotidian, hai să facem o retrospectivă a ultimelor 3 decenii, cu referire la mediul de viaţă. S-au schimbat o grămadă. Din păcate prea puţine în bine, ci mai multe în rău.
Am văzut o investigaţie numită „Întunecarea” (The Dimming) legată de dârele lăsate de avioane pe cer. Ipoteza lor susţine că există un plan global de reducere a încălzirii planetei prin reducerea cantităţii de lumină solară care ajunge pe pământ. Planul se derulează de câteva zeci de ani prin dispersarea masivă în atmosferă a unor substanţe bazate pe pudră din aluminiu, bariu şi stronţiu (particule sub 100 nm), cu ajutorul avioanelor comerciale, care să creeze un strat reflectiv pentru lumina solară, lucru care însă a dus deja la un dezastru ecologic şi la distrugerea sănătăţii întregii umanităţi. Cu unele chestii nu am fost de acord (de ex. cu faptul că s-ar ascunde încălzirea globală şi topirea calotelor polare, ceea ce de fapt era un lucru comun afirmat constant în mass-media). Dar ceea ce spune realizatorul cu curaj şi ceea ce demonstrează oamenii de ştiinţă prezenţi în documentar se coroborează cu multe, foarte multe observaţii empirice pe care le-am făcut şi eu de-a lungul vieţii. Să luăm câteva ca exemplu în ordine aleatorie, unele având iar altele neavând legătură cu documentarul respectiv, ci fiind doar observaţiile mele.
Cerul nu mai este albastru curat, ci în majoritatea zilelor senine este plumburiu. Albastrul este şters, murdar. Apartamentul meu este la ultimul etaj din bloc şi una dintre plăcerile mele este să contemplu cerul, cu infinitele sale ipostaze (forme de nori şi culori). Am remarcat că foarte rar mai văd cerul albastru curat.
Înmulţirea oamenilor handicapaţi. Pe vremea copilăriei mele, în anii ’80 şi începutul anilor ’90, nu ştiu dacă am văzut sau cunoscut mai mult de 5 oameni cu boli de cap. Acum văd o grămadă, ştiu personal zeci, şi aflu pe reţelele sociale de sute sau chiar mii. Am văzut mulţi murind din cauza problemelor neurologice. Degenerescenţă care se traduce în multe boli asociate sistemului nervos, a căror denumire este de multe ori greu de pronunţat iar altele nu au nici măcar denumire.
Pierderea gustului legumelor, fructelor şi cererealelor (mai ales al pâinii). Aici nu mai are rost să detaliez, ştim cu toţii că ingineria genetică a făcut praf toate soiurile. Arată frumos pe dinafară, sunt aberant de mari, dar simţi că mănânci plastic.
Înmulţirea colosală a alergiilor. Boli autoimune care nu au leac. Organismul se dereglează şi chiar se auto-atacă. În documentar se susţine că principalul vinovat este aluminiul pe care îl inhalăm şi pe care îl consumăm în alimentele atinse de ploaia cu prafurile dispersate în atmosferă.
Nervozitatea crescută a oamenilor. Secolul vitezei înseamnă nu numai să rezolvi mai multe treburi într-un timp mai scurt, dar şi sălbăticirea oamenilor în relaţia cu ceilalţi oameni, care sunt din ce în ce mai deranjaţi de prezenţa semenilor în preajma lor (fie că e vorba de traficul rutier, de statul la o coadă etc.).
Asociat cu punctul precedent este creşterea îngrozitoare a traficului. A crescut de 100 de ori numărul de maşini şi de avioane. Oamenii călătoresc masiv şi nu doar în propria ţară, ci peste hotare şi chiar peste continente. Bolile pe care le aduc cu ei din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii se împrăştie masiv. Populaţiile care îi primesc se înfectează non-stop cu tot felul de tulpini virale aduse de vizitatori (sau imigranţi), de microbi şi bacterii inexistente până atunci în flora locală. Aceasta duce la o altă legătură cu degradarea sănătăţii: bolile respiratorii sunt foarte frecvente, foarte recurente. Dacă până în urmă cu câteva decenii, când oamenii călătoreau mult mai puţin pe distanţe mari (amintiţi-vă ce greu era să pleci dintr-o ţară într-alta şi cât costa un zbor, acum este un fleac), un individ sănătos experimenta o afecţiune respiratorie o dată la câţiva ani, acum se întâmplă să fim răciţi de 4-5 ori pe an.
Îndobitocirea oamenilor. Nu doar că scade nivelul de instruire în mase, dar chiar şi intelectualii sunt derapaţi rău de tot de la bun simţ şi de la realitate. Oamenii sunt dispuşi să accepte tot felul de utopii sociale şi de măsuri aberante, vădit aberante şi vădit dăunătoare sănătăţii. Vreţi exemple? Să luăm câteva din pandemie: „înţeparea este sigură”. Oamenii se duceau să se înţepe cu o chestie dubioasă care li se spunea că este sigură, dar simultan li se băga sub nas un formular în care semnau că li s-a adus la cunoştinţă că este un tratament experimental şi îşi asumă integral orice efecte adverse. Sau li se spunea că pentru combaterea unei afecţiuni virale trebuie să nu iasă din casă după ora 22. Sau că trebuie să umble non-stop cu un filtru facial care să obtureze virusul periculos. Sau că nu cumva să se bazeze pe imuntatea naturală, care a rezolvat problemele umanităţii de atâta vreme, ci pe imunitatea artificială (programele sanitare guvernamentale care pretind că „boostează” imunitatea, sănătatea la seringă, eventual cu abonament).
În mod particular, în România şi mai ales în sud, nu mai avem iarnă de un deceniu încoace. Copiii mei nu ştiu ce este aia o iarnă adevărată. În schimb au apărut tornadele, ceea ce nu se mai văzuse niciodată pe meleagurile noastre.
Revenind la documentarul din introducere, am observat şi eu multe dâre pe cer. Suspect de multe. Am pus-o pe seama înmulţirii traficului aerian, cum arătam mai sus. Dar e mai mult decât atât. Pe de o parte, înmulţirea traficului înseamnă înmulţirea dejecţiilor, adică poluare. Ceea ce vedem de la sol ca pe nişte dâre albe, aparent inofensive (despre care credem că sunt vapori de apă care se dispersează), de fapt sunt nişte dâre de eşapament. Am zburat cu avionul la 10.000 m altitudine şi am căscat gura cu atenţie la avionele care treceau mai jos, sub plafonul nostru. De sus, dâra lăsată în urmă nu se mai vedea deloc albă, ci se vedea cenuşie spre neagră, exact ca fumul lăsat în urmă de maşinile diesel învechite. Ceea ce este mai logic, fiindcă un avion care se află în ascensiune îşi forjează la maxim motoarele şi din ardere rezultă un soi de funingine. Kerosenul nu dă apă în urma oxidării, ci nişte nenorociri similare benzinei. Iar avioanele nu au catalizatoare ca maşinile de la sol care să anuleze gazele otrăvitoare, ci le dejectează liber. Asta duce la ploi foarte toxice, căci gazele de aviaţie se condensează în umiditatea atmosferică şi pică pe pâmânt cu ploaia. Iar noi plantăm roşii, castraveţi, fasole şi alte răsaduri în aer liber, apoi ne mirăm de ce ies pocite, rezistând doar dacă sunt puse în „solar” (=seră).
Pe de altă parte, e ceva dubios cu dejecţiile avioanelor. Unele scot dâre, altele nu. Combustibilul este acelaşi pentru toate, motoarele merg pe exact acelaşi principiu şi sunt făcute în mare de aceiaşi câţiva producători mondiali, deci nu se explică de ce unele zboară curat şi altele lasă dâre în urmă. Diferenţa este făcută de un ceva pe care aceste avioane îl şpreiază în urma lor. Autorul documentarului a adunat imagini care arată avioane de cursă lansând cu intermitenţe spray-ul în urma lor, ca şi cum li s-ar fi întrerupt motoarele frecvent. Asta este o iluzie, un motor cu jet nu se întrerupe şi nu îşi reia instant funcţionarea în cicluri repetitive. Odată oprită o turbină, foarte greu şi lent se reporneşte. Oprirea tuturor motoarelor ar însemna căderea în derivă a avionului şi prăbuşirea lui, ori acolo se vede că avioanele respective îşi continuă liniştit drumul. Deci există un dispozitiv adăugat motoarelor, pe care l-au arătat în documentar: nişte duze amplasate în spate, care dispersează ceva.
Dacă ar fi fost vapori de apă simpli, s-ar fi dispersat şi ar fi dispărut foarte repede. Dar unele dâre durează foarte mult, rămân timp îndelungat şi devin vălătuci. Proiectul geo-ingineriei planetare datează din 1947, deci nişte lucruri se pot pune cap la cap şi pot explica multe din schimbările pe care le-am observat şi eu legate de sănătatea oamenilor şi de mediul înconjurător.
De peste 2 decenii, orăşenii trăim scufundaţi într-un mediu extrem de infestat electromagnetic. Avem 4 reţele mari de telefonie mobilă, fiecare cu antene în 4 spectre diferite (2G, 3G, 4G şi 5G). La aceste se adaugă reţelele M.Ap.N. şi reţelele M.A.I., reţelele de televiziune şi reţelele de aviaţie. Apoi reţelele de electricitate. Apoi miliardele de mini-reţele wi-fi. Într-un bloc de 10 etaje, locatarii unui singur apartament vor fi penetraţi de semnal de la peste 25-30 de routere de la apartamentele învecinate. Deci chiar dacă vă veţi opri routerul wi-fi peste noapte, vor fi celelalte 20 de routere care vă vor penetra. Plus G-urile operatorilor aflate pe blocurile din zonă. Toate acestea cumulate ar fi nocive şi dacă am fi sănătoşi tun. Dar nu suntem, ci – conform autorilor documentarului, pe care tind să-i cred căci am simţit-o pe pielea mea – am inhalat şi ingerat cantităţi mari de particule metalice extrem de mici care s-au fixat în organism la nivel intra-celular. Particulele astea reacţioaneză la bombardamentul electromagnetic într-un fel nasol, care extenuează celula şi chiar o dereglează (cancerele sunt un soi de dereglare care se propagă prin replicarea celulei defecte). Câţi dintre voi nu aţi simţit energia pe care ne-o dă o vacanţă petrecută departe de oraş şi de poluarea magnetică? Sporul de tonus, de bună-dispoziţie şi de optimism? Câţi nu aţi simţit întunecimea care parcă ne vine peste minte când revenim după o astfel de vacanţă înapoi în oraş? Greutatea care parcă ni se aşează peste minte, izul de deprimare şi lipsa de energie şi elan care se instalează în mai puţin de o oră de la întoarcerea acasă? E posibil ca poluarea acumulată în noi (parculele metalice agitate şi încălzite de câmpurile electro-magnetice specifice oraşului) să cauzeze aceste efecte fiziologice. Eu am simţit aceste diferenţe şi sunt convins că şi voi. Nu este doar aerul curat de la munte sau de la pădure care ne aduce sporul de tonus, ci şi lipsa excitanţilor electro-magnetici. Dacă vreţi, în oraş trăim într-un uriaş cuptor cu microunde mai soft, mai discret. Dar continuu. Iar noi, oamenii, vrem-nu-vrem, ne coacem uşor-uşor până n-o mai rămânea nimic. Şi ne mirăm apoi de toate punctele ciudate care ne apar pe piele.
Până şi soarele, principalul vinovat pentru cancerele de piele, ne arde mai tare de vreo 20 de ani încoace. Şi sunt convins că nu din cauza intensificării activităţii solare, ci din cauza distrugerii stratului de ozon care era filtrul principal împotriva radiaţiilor UV. Specialiştii din documentar au făcut măsurători cu aparate şi au arătat în diverse locuri, înclusiv în păduri, cum pătrund acele radiaţii în spectrele nocive. Aşa că degeaba se chinuie băieţii să întunece planeta, căci în realitate au reuşit să distrugă cu avioanele lor singura barieră veritabilă împotriva radiaţiilor solare: ozonul. Bine, la asta contribuim şi noi, populaţia, cu CFC-urile din frigiderele şi din AC-ul maşinilor noastre pe care îl scăpăm continuu din instalaţii. Fiecare frigider defect, fiecare maşină casată sau tamponată care pierde freonul din conducte înseamnă un spray volatil de CFC care se înalţă spre cer şi mai dă o găurică mică în sita de pe cer.
Ce să facem? Nu prea mai avem ce. Pe de o parte sunt nebunii care îşi imaginează că ei conduc lumea şi se poartă ca nişte dumnezei încercând să afecteze clima (nici măcar nu am atins subiectul existenţei unui război climatic în plină desfăşurare, sau cel puţin ale unei agresiuni din partea super-puterii SUA către restul ţărilor). Pe de altă parte sunt cele peste 7 miliarde de oameni, care în forme individuale şi asociative (companii, fabrici, uzine) poluează şi consumă resurse aiurea cum ştie fiecare mai bine. Până nu învăţăm să ne aruncăm PET-urile şi hârtiile la coş, e greu să convingi lumea să-şi monteze catalizatoare pe maşini sau filtre pe coşurile fabricii. Ori să nu-şi mai deverseze haznaua în râu ori în mare fiindcă li se pare mai ieftin. Nu este. Toţi plătim preţul prostiei lacome.
Deci, spre deosebire de autorii documentarului care afirmă că ne paşte o catastrofă climatică, socială şi biologică, eu zic că o trăim deja. Am auzit în ultimii ani de prea mulţi oameni care o mierlesc sau abia scapă cu viaţă de cancer (apelând la tratamente agresive care îi mutilează pe viaţă). Viaţa nu mai este frumoasă cum era în urmă cu peste 3 decenii. E cam gri, cam anostă, cam… fără gust.
Nu aş vrea să închei acest articol pesimist. Planeta are resurse uriaşe să-şi revină. Sistemele de menţinere a vieţii sunt proiectate de Dumnezeu însuşi. Totul este să ne oprim şi să o lăsăm în pace, iar ea se va reface. Însă oamenii nu se vor opri. Lăcomia nu se opreşte decât în mormânt. Răutatea şi mândria greu îşi află leacul. Deci dezordinea în care se află planeta arată dezordinea din sufletele oamenilor. Ce se va întâmpla? Greu de zis. Fie se va reinstaura ordinea rapid, cu sau fără voia noastră, fie se va prăbuşi totul.
Cu sau fără chemtrails, întunecarea nu este doar pe cer, ci şi în sufletele noastre. O perdea de întunecime se lasă peste noi. Suntem datori fiecare să nu ne pierdem lumina. Căci lumina nu va fi învinsă în final, dar mulţi o vor pierde până atunci.