Stam într-o seară târziu la bucătărie să citesc și mi se face foame. Mă uit împrejur să văd ce e de mâncat. Să încerc niște vollkorn hafer flocken sau niște getreidebrei? A doua pare mai gustoasă, dar neapărat cu soja drink ungesusst.
Ideea articolului mi-a venit citindu-l pe pr. Nicolae Delarohia (Jurnalul fericirii). Îmi place să-l citesc fiindcă pe de o parte este un munte de literatură iar pe de altă parte fiindcă vorbește o limbă română sclipitoare. Iar mie îmi plac oamenii care își cunosc bine limba maternă, semn că și-o iubesc (așa cum un copil iubește sânul mamei; este o legătură indestructibilă, genetică, între limba pe care o vorbește un individ și fibra sa lăuntrică, practic este identitatea sa; de aceea ocupanții întotdeauna au încercat să interzică mai întâi limba și credința celor ocupați, altfel demersul opresiv este inutil: cei ocupați se vor emancipa, se vor elibera și vor renaște).
Deci citeam eu acel monument de limbă română și îmi pică ochii pe niște cutii răspândite prin bucătărie. Scrise toate în germană, că deh! ne e la îndemână Kaufland-ul (scriu cu cratimă ca să se vadă că totuși e un element străin, un barbarism, nu un cuvânt neaoș românesc care se unește natural cu articolul hotărât). Nu că dacă mergeam la Auchan, Lidl sau Mega Image scria doar în română pe ambalaje, tot aia ar fi fost.
Tendința ar fi fost să mă revolt: ce bătaie de joc la adresa limbii române, ce ofensă adusă poporului român, ce ne-au încălecat ăștia! Dar reflexul bun a fost să mă uit un pic în sus spre Dumnezeu – atotțiitorul – și să îmi amintesc că nimic nu se întâmplă fără îngăduința Lui, așa că mi-am pus întrebarea de ce a îngăduit așa ceva. Apoi mi-am coborât ochii minții spre articolele din presa scrisă, spre tot ce apare în mass-media, spre tot ce scriu tinerii și bătrânii când mai scriu ceva (pe Facebook, Instagram, grupuri de WhatsApp): păi primii care își bat joc de limba română sunt tocmai românii. Lexicul și ortografia sunt grav avariate tocmai de cei care ar fi trebuit să le învețe în școală, dar cărora din prostie sau fudulie nu le-a păsat. Deci îngăduie Domnul această palmă pe obrazul nostru, pe care mulți nici nu o sesizează, poate ne dezmeticim.
Pe de altă parte, homo homini lupus. Sau, altfel zis, romano romani lupus. Românul îi este dușman românului și mai degrabă s-ar face prieten cu un străin decât să țină cu ai lui. Mai degrabă l-ar păcăli la cântar pe al lui sau i-ar vinde marfă proastă ori contrafăcută. Iar când vine vorba de mâncare, treaba devine chiar gravă, căci mai degrabă ai noștri ar pune tot felul de chimicale nenorocite în alimente decât să o facă mai sănătoasă. Oi fi eu idealist, dar parcă nemții mai țin totuși la calitate, mai verifică nițel produsele înainte să fie ambalate și poate că totuși ne e mai bine să mâncăm de la ei, decât de la ai noștri. A îngăduit Dumnezeu să fim ocupați, dar măcar ne-a dat mâncare mai bună decât ne-ar fi dat ai noștri.
Dacă nu ne-am dus noi cu toții în Germania, uite că a venit Germania la noi!
