Bemveurile astea…

Ce-au în comun tinerii morţi la 200 km/h în cursa din Ploieşti cu tânărul care a ucis 2 pietoni la el în comună cu 180 km/h şi cu familia ucisă într-o maşină care gonea printr-un sat de pe E85 la 150 km/h, toate întâmplate în mai puţin de o lună? Acelaşi tip de maşină: BMW.

Promiteam în urmă cu ceva vreme la finalul unui articol că voi scrie câte ceva şi despre partea urâtă a vieţii de motociclist. Ei bine, ştirile astea negre mi-au oferit prilejul să depăn câteva gânduri.

Nu obişnuiesc să scriu despre ştiri „eveniment”, dar vreau să semnalizez o problemă de care mă lovesc zilnic: agresivitatea şoferilor din trafic, mai ales a ăstora cu BMW-uri. Este o chestiune foarte delicată şi pe care poliţia nu o va putea rezolva, deşi şofatul agresiv este prevăzut în Codul Rutier ca o contravenţie. Însă Codul Rutier este schizofrenic: sancţionează o faptă care nu poate fi probată decât cu înregistrări video, însă nu permite folosirea filmărilor cu camera de bord ca probatoriu. De aceea, şofatul agresiv va fi sancţionat în practică doar atunci când agresorul va avea ghinionul să meargă agresiv în preajma unui poliţist rutier, adică aproape niciodată.

Şoferii agresivi se împart în două categorii: vitezomanii care se droghează cu adrenalină fără să-şi dea seama, călcând acceleraţia la podea chiar şi când se duc câteva străzi mai încolo până la Carrefour, şi tinerii iresponsabili care vor să epateze ajungând să pună mâna pe volanul unei maşini mult peste posibilităţile lor. Mai ales cei din urmă vor dori să meargă cu un BMW, vrând să-şi impresioneze prietenii reali sau pe cei imaginari de pe reţelele sociale cu reuşita lor în viaţă.

O statistică arată că cea mai accidentată marcă de maşini este BMW. Nu din cauză că marca respectivă ar avea probleme, dimpotrivă. Nemţii ţin la calitate şi nu fac rabat la siguranţă. Problema o constituie nesăbuinţa oamenilor, inconştienţa lor manifestată pe toate planurile vieţii: ce mănânci, cum te îmbraci, cât şi cum dormi, cu cine te însoţeşti, ce vicii cultivi, ce şi cum şofezi. Acest gen de oameni va avea o predilecţie spre o maşină germană, mai ale BMW, care este percepută drept cea mai super-sport-bengoasă maşină. Ceea ce este o capcană pentru bibanii care îşi imaginează că te poţi sui în şlapi şi tricou la volan şi să o arzi vero cu 200 km/h prin sat sau pe DN, aşa fără nicio pregătire fiindcă maşina poate sau fiindcă tu crezi că ai reflexe bune. Nu, nu ai reflexe bune şi nu poţi să faci aşa ceva. Orice viteză cu 3 cifre este moarte curată, majoritatea maşinilor izbite de perete cu 60 km/h la testele ENCAP demonstrând cu prisosinţă că e o chestiune de noroc chior să mai ieşi dintre fiarele unei maşini accidentate.

De când am început să merg pe două roţi pe şosele, percep mult mai acut agresivitatea şoferilor. Când eram doar şofer, percepeam agresivitatea şoferilor doar ca pe o nerăbdare a lor de a ajunge la destinaţie şi încercam să le las loc de trecere în ideea naivă că trebuie să ajungă oamenii la destinaţie unde or avea vreo urgenţă. Însă de când merg pe două roţi şi-i ajung lejer din urmă, am realizat că problema lor era de fapt alta.

Prin oraş merg pe un banal scuter electric cu număr galben, limitat la 55 km/h, mă bag printre benzi pe unde am loc să ajug în faţă la semafor când e roşu, plec primul când se pune verde fiindcă scuterul e uşor, dar apoi mă trag rapid spre dreapta ca să las loc să fiu depăşit fiindcă prin oraş se merge cu 80-90 km/h. Nu mă deranjează viteza şoferilor, căci le înţeleg frustrarea. Însă mi se pare prostească duşmănia pe care o resimt din partea lor când în mod evident mă înghesuie şi îmi închid culoarul ca să nu mă lase să trec, când îmi frânează brusc în faţă, când merg lipiţi de mine în spatele meu la intimidare ş.a.m.d. Nu toţi evident, dar ocazional câte unul se trezeşte să iasă în evidenţă şi să se ia la cursă cu câte un scuterist băşit ca mine. Vede că plec primul şi calcă acceleraţia la 5.000 rpm ca să mă întreacă. Pe bune?!? Te iei la întrecere cu un moped de… 4 cai putere? Ajunge individul primul la următorul semafor, unde este de fapt ultimul din coadă, ajung şi eu, apoi trec pe lângă lângă el uşurel cu 20 km/h strecurându-mă pe lângă coloana în care se află blocat (mai sunt unii care coboară din Uber chiar dacă se află pe banda a III-a, deci trebuie să fiu pe fază) şi-l văd pe gibonul cu pricina cum se uită lung, interzis de faptul că eu merg şi el stă. Trec mai departe şi el rămâne tot acolo prins în trafic, semn că de fapt nu era nicio urgenţă la care să ajungă, nu era pompier aşteptat la vreo intervenţie şi nici medic aşteptat să intre în vreo operaţie la Urgenţă. Era doar un… gibon frustrat că unul cu un scuter de vreo 20 ori mai ieftin ca maşina lui şi cu un motor de vreo 50 ori mai slab ajunge să fie în faţă la semafor şi va pleca la verde, în timp ce el o va mai freca pe loc încă 2-3 semafoare în intersecţia respectivă cu cei 200 CP de sub capotă.

Pe şoselele interurbane mai călăresc din când în când motocicleta când am treabă prin alt oraş, dacă mă duc singur. Încerc cât mai des să merg pe moto, dar nu totdeauna se poate fiindcă uneori plouă (şi n-am chef să mă murdăresc ca un cartof), alteori ninge, alteori e frig de crapă pietrele, alteori trebuie să merg cu familia, alteori trebuie să merg la costum etc. Dar când reuşesc să mă sui pe rachetă, viaţa se vede altfel decât la volan. La volan dorm în pingele şi aştept să treacă timpul ca să ajung la destinaţie, mergând relativ constant şi plictisit. Pe moto trebuie să fiu foarte tonic şi vigilent, cu atenţia împărţită la starea şoselei, la comportamentul motocicletei, la poliţişti, la marcaje, indicatoare, maşini. Ce-mi sare prima oară în ochi? Aceeaşi agresivitate imbecilă a şoferilor. Majoritatea şoferilor înţeleg că o motocicletă este mult mai uşoară şi va accelera mult mai repede decât maşina lor, deci lasă loc să fie depăşiţi. Dar există o minoritate de giboni (ghiciţi ce maşini şofează) care nu doar că nu vor să lase loc de depăşire, ci chiar accelerează ca nebunii când văd o motocicletă în oglindă că dă semnal de depăşire. Cum, ei marii posesori de cazan german seria scârţ să fie depăşiţi? No way, man, acceleraţia la podea! Băieţaşii ăştia trec pe „race mode” când văd o motocicletă în faţă şi devin dintr-o dată un amestec de Sena-Schumacher-Hamilton, vrând să-i demonstreze ceva motociclistului: că ei sunt regii şoselelor.

Aici motociclistul se află într-o situaţie de pericol major, pe care dacă nu are experienţă o va gestiona prost. Pentru că, odată ieşit în depăşire, când maşina depăşită începe să accelereze ai două opţiuni: fie accelerezi mai tare ca ea ca să te poziţionezi în faţă, fie decelerezi ca să reintri pe bandă fără să te tamponezi de traficul venit din sens opus. Ambele opţiuni sunt nasoale pentru că necesită un grad de îndemânare sporit la controlul motocicletei şi experienţă. Mai ales când ai de a face cu maşini sport sau super-sport, cu demaraj puternic, care te pot pune în reală dificultate ca motociclist.

Opţiunea 1: accelerez mai tare şi depăşesc maşina când şoseaua este dreaptă, liberă, cu vizibilitate mare şi bine asfaltată. Dar destul de rar accelerez, pentru că maşina gibonului ajunge până pe la 160-180 km/h, ceea ce mă obligă pe mine să ajung la 200-240 km/h. Fac asta când vreau să scap de câte un şofer încăpăţânat care mă jenează în mod repetat, fie pentru că tot accelerează ca să nu fie depăşit, fie pentru că se ţine scai de mine depăşind în urma mea tot ce-i iese în cale ca să nu rămână în urmă şi lipindu-se de mine când are ocazia (am întâlnit şi astfel de nesăbuiţi). Mai ales în ultimul caz, din cauza riscului să fiu acroşat din spate de prostan fiindcă poate uneori am nevoie să frânez şi ăla nu păstrează distanţa faţă de mine ca să frâneze şi el în siguranţă, nu mai stau pe gânduri ci o ard. Este unul dintre motivele pentru care ador motocicletele super-sport. Nu doar că au viteza de top mult peste ce pot 99,9% din maşinile aflate în trafic, dar accelerează şi se manevrează cum nu pot maşinile să o facă şi cum nu pot nici celelalte tipuri de motociclete (gen chopper, naked, adventure etc.). Aşa că dacă trebuie să scap de vreun tembel care mă jenează, o pot face fără drept de apel. Uneori e mai bine şi pentru gibon să-l descurajez rapid, pentru că altfel îşi pune viaţa în pericol fără să-şi dea seama luându-se la întrecere cu motocicliştii. Eu pot să să ies foarte lejer pe motocicletă dintr-o situaţie riscantă. De exemplu, uneori pot face triplări fiindcă şoferii mă invită şi îmi fac loc. Alteori, dacă îmi vine o maşină în depăşire în faţă de pe contrasens fără să se dea la o parte fiindcă nu are loc să reintre pe bandă, pot să mă mut în dreapta pe porţiunea de 50 cm din exteriorul marcajului continuu şi tot scap. O maşină nu ar putea evita accidentarea ci ori intră în impact frontal cu cel venit de pe contrasens ori evită sărind pe câmp. Pe moto pot frâna mult mai repede ca o maşină. Pot merge în curbe mai tare ca o maşină. Nu că vreau să fac lucrurile astea, dar le pot face la nevoie dacă sunt pus în pericol şi îmi cunosc foarte bine limitele motocicletei. Iar asta mă face să fiu în mod paradoxal mult mai relaxat decât cu maşina. Dacă un gibon ia după mine şi mă bagă aiurea în corzi, îşi pune viaţa în pericol fiindcă mă obligă să ridic ştacheta şi să merg într-un fel care pentru mine încă este în limite dar pentru el este prea mult. Din fericire, majoritatea realizează destul de repede că şi-au depăşit limitele şi se potolesc. Au fost şi vreo două cazuri în care unii era să moară în spatele meu, scăpând la limită de un impact cu maşina venită de pe contrasens sau reuşind în ultimul moment să se redreseze pe vreo curbă luată prea tare. Ca o paranteză, am păţit-o şi cu motociclişti care se mai iau după mine după ce îi depăşesc; majoritatea se ţin o vreme apoi se lasă păgubaşi, dar unul mai insistent era să o mierlească, tot pe o curbă, fiindcă avea o motocicletă obişnuită cu care nu putea să ia curbele cum le luam eu.

Opţiunea 2: când şoseaua este aglomerată sau prost asfaltată, eventual şi sinuoasă, închid gazul, mă asigur în spate şi reintru pe bandă. O motocicletă decelerează foarte repede fără să fie nevoie să frânez, deci dacă sunt atent să nu mă pun în faţa altei maşini din spate, reintru fără probleme, mai ales că gibonul e preocupat să accelereze, nicidecum să frâneze. Scopul meu e să ajung la destinaţie, să-mi fac treaba şi să mă întorc acasă cu toate oasele la locul lor, nicidecum să-i dau cuiva vreo lecţie. Am observat că viaţa ne dă o grămadă de lecţii, doar să avem ochi să le vedem şi inimă să le primim. Dacă şoferul chiar e rapid şi nu mă încurcă, ducă-se, bravo lui, am scăpat de o presiune. Dar am observat că profesioniştii nu fac liniuţe pe şosea, ci îşi văd liniştit de drum, fiindcă îşi descarcă adrenalina pe circuit ca şi mine. În majoritatea cazurilor şoferul e doar inconştient şi nu realizează la ce se expune, mergând doar riscant fără să fie eficient. Faptul că accelerezi tare nu te va face să ajungi mai repede la destinaţie, ci ajungi mai repede dacă reuşeşti să menţii o viteză medie mai ridicată. Adică una e să mergi 30 de secunde cu 150 km/h între localităţi apoi 5 minute cu 60 km/h prin localitate şi alta e să mergi constant cu 100 km/h între localităţi şi 80 km/h prin localitate. Eu merg pe moto cu 140-150 km/h în afara localităţilor şi cu 80-90 prin comune şi sate dacă sunt pustii (ca să nu rămân fără permis dacă mă miroase vreun radar). Voi avea o medie mult mai mare decât şoferii, fără să forţez ci foarte relaxat. Eh, mi se întâmplă să ajung şoferi care până atunci mergeau adormiţi în coloană şi care dintr-o dată se trezesc şi încep să accelereze când mă văd în retrovizoare. Trec pe „race mode” în preajma mea când dau să-i depăşesc. Ce fac cu ăştia, fiindcă în mod evident încep să mă jeneze? În localitate clar nu accelerez. De obicei rămân în urma lor o vreme. Ei devin brusc un adversar al meu care dă să mă bage în corzi iar eu nu mă lupt niciodată cu un adversar fără să-l studiez mai întâi. Nu făceam asta nici la karate în tinereţe, nu fac asta nici pe circuit în prezent. Îi caut punctele slabe şi apoi îl atac acolo, ca să obţin maxim de câştig cu minim de efort. N-are sens să-l lovesc în punctele lui tari. În plan rutier asta se traduce prin a observa la celălat: dacă are un stil fluid de condus; dacă are măcar tehnică de condus; cât e de dispus să încalce regulile de circulaţie (de ex. să depăşească pe marcaj continuu sau să accelereze la peste 100 km/h prin localitate); ce maşină foloseşte, ce demaraj are şi cât de tare frânează; cât e de disperat să nu se lase depăşit (mai fac câte o tatonare din când în când, mai dau semnal să depăşesc, schimb o treaptă în jos ca să turez motorul şi să simulez o depăşire ca să văd cum reacţionează) etc. Îmi ia 1-2 minute să-i pot face un profil individului, apoi prind un moment şi l-am ars.

Deci, ca să închid cercul: în aproximativ 2-3 săptămâni s-au întâmplat câteva accidente urâte rău de tot cu BMW-uri. Avem cazul celor care făceau o liniuţă prin Ploieşti, iar unul dintre ei a scăpat maşina de sub control (maşină de 400 cp), i-a fugit spatele şi a dat cu laterala într-un stâlp. Apoi avem cazul celui care şi-a ucis familia, făcând o depăşire a unei coloane printr-o localitate pe E85, scăpând maşina de sub control (maşină de 600 CP) şi răsucindu-se cu laterala în faţa unui TIR venit de pe contrasens. Şi mai avem cazul tânărului care a primit cadou un BMW (de 300 CP), pe care l-a scăpat de sub control într-o curbă la ieşirea dintr-un sat şi a secerat doi pietoni dintr-o benzinărie aflată pe contrasens.

Care-i problema cu maşinile astea? Chiar dacă unele poate au tracţiune AWD (adică un fel de 4×4), când calci tare acceleraţia transferă mult din putere pe roţile spate ca să împingă mai tare maşina din spate. Tracţiunea spate plus acceleraţie blană (eventual şi şosea umedă) = supra-virare, adică derapaj lateral cu spatele. La cuplul şi puterea pe care le aveau maşinile din ştirile de mai sus, am observat acelaşi tipar în toate situaţiile: maşinile au fugit de fund fiindcă motorul trimitea prea multă putere pe roţile spate şi le rupea aderenţa. E ceva ce noi, în motociclism, o păţim frecvent fiindcă motocicleta trage cu spatele şi e de 10 ori mai uşoară ca o maşină (la 200 CP…), de aceea trebuie să dozăm cu atenţie acceleraţia când ieşim din viraj şi revenim pe accelerare. Nu poţi să te întorci pe acceleraţie blană din prima, ci o iei treptat ca să nu patinezi roata spate şi mai ales trebuie să-ţi încălzeşti anvelopele în prealabil ca să ai aderenţă bună. Băieţii ăştia care s-au suit în tricou şi cu şlapi la volan (vorba vine, înţelegeţi genul) habar n-aveau de încălzirea anvelopelor, de ce presiune ar trebui să aibă sau de ce limită are o anvelopă pe un asfalt rece, aşa că au băgat blană acceleraţie cu convingerea că se descurcă ea maşina cumva. În mod normal maşina se descurca, calculatorul ei tăia imediat puterea motorului când detecta derapajul astfel încât prostul care se află la volan să nu-şi curme viaţa. Problema e că maşinile astea sofisticate au o opţiune sport în care poţi să reduci la minim sau chiar să dezactivezi sistemul de control al tracţiunii ca să primeşti continuu toată puterea motorului la roată. Însă asta ar trebui să fie o opţiune folosită doar de profesioniştii care au habar ce înseamnă un derapaj controlat, doar pe pistă şi doar complet echipaţi, nu în şlapi. Nu degeaba maşinile sunt dotate la cursă cu o cuşcă interioară rezistentă la impact. Şi aş paria că băieţaşii ăştia care au mierlit-o îşi dezactivaseră sistemele de siguranţă la maşini sau le trecuseră pe sport ca să aibă putere maximă la roată, neştiind cum se controlează o maşină în situaţii limită şi nerealizând ce poate păţi o maşină scăpată de sub control.

Deci nu BMW-ul în sine e problema, căci moartea poate veni şi în Audi şi în Mercedes ori Volkswagen. Sau în Toyota. Ci şoferul e problema, că face ceva ce n-ar trebui să facă pe şoseaua respectivă. Fie că o arde prea tare ca să-i impresioneze pe ceilalţi. Fie că nu e atent la ce-l aşteptă în faţă (ex. o curbă). Fie că nu-i pasă de starea carosabilului sau de temperatura ori presiunea anvelopelor. Fie că habar n-are cum îi funcţionează maşina şi care-i sunt limitele.

Cauzele sunt multiple. Da, n-avem şosele, mulţumită rataţilor politici votaţi constant de prostimea care merge la vot (deştepţii nu prea servesc votare, ei „boicotează” cu o nemulţumire blazată). Dar tu, „meseriaşule”, ce faci, o arzi şi mai tare pe potecile astea asfaltate pe care le numim şosele? Chiar dacă nu mori, statistic la un moment dat îţi va ieşi în cale vreo groapă, vreun maidanez, vreun nea Gheorghe beat pe bicicletă, vreo căruţă, vreo vulpe, vreun alt meseriaş ca tine cu BMW, vreun tractor care traversează şoseaua de pe un câmp pe celălalt etc. Şi, merită să dai o cârcă de bani pe la service, după ce că oricum ţi-i fură Ciolacu pe şestache prin taxe, impozite şi accize?

Dar chiar şi dacă am avea şosele ca în Germania, tot s-ar merge prost. Românii sunt nervoşi, simt nevoia să se bage mereu în faţă. Chiar dacă stau la coadă la impozite (deci să dea bani, nu să primească, având la dispoziţie 3 luni), tot se vor înghesui încă din prima zi care să fie primul. Pe şosele nervozitatea asta produce adrenalină, adică un hormon care dacă e secretat în exces dă dependenţă. Şi oamenii se obişnuiesc să trăiască pe adrenalină, ceea ce duce la haos. Ca să scapi de dependenţa de adrenalină la volan e greu, trebuie să te aducă cineva cu picioarele pe pământ. Tuturor le recomand să încerce experienţa mersului pe circuit, fie cu maşina fie cu motocicleta. Se poate, sunt zile deschise publicului în care poţi să intri pe circuit cu maşina proprie şi să o arzi acolo cu cât poate duce (contra unei taxe destul de modice – cam 500 lei / zi). Pe de o parte te linişteşte fiindcă acolo îţi descarci cu adevărat energia psihică în exces. După o zi de alergat la limită, ţi se ia să o mai arzi pe şosele, vei vrea să te relaxezi la volan când te vei întoarce acasă. Pe de altă parte, acolo ai ocazia să înveţi modestia: vii tu ca un mascul vero cu cine ştie ce sculă de maşină sau motocicletă, ajungi bară la bară sau umăr la umăr cu altul care aleargă cu cine ştie ce rapandulă la 1/4 din puterea atelajului tău şi te trezeşti uimit că ăla nu doar că te depăşeşte, dar te şi lasă în ceaţă fără putinţa de a-l ajunge. Acela e momentul când deschizi ochii şi începi să-ţi pui întrebarea cea mare („cum a fost posibil?”). Iar unul dintre răspunsuri este că pentru a fi rapid nu trebuie în primul rând să mergi tare pe linia dreaptă, ci să fii eficient. Şi, dacă vrei să fii mai bun, începi să te pregăteşti şi să te disciplinezi. Iar disciplina de pe circuit va veni la pachet cu o disciplină şi în trafic. Similar unui luptător profesionist care nu se apucă să împartă pumni pe stradă în stânga şi în dreapta, chiar dacă e provocat de vreun tăntălău umflat, tocmai fiindcă îşi cunoaşte valoarea şi nu are nevoie de o confirmare din partea unui neica-nimeni. Valoarea lui e dată de duelurile pe care le-a avut cu alţi profesionişti.

În contextul acesta, salut iniţiativa (din păcate încă nematerializată) ca cei care au produs accidente să fie obligaţi să parcurgă un curs de şofat defensiv. Chiar şi eu aş vrea să încerc un astfel de curs, la modul voluntar. Acolo te vor învăţa să controlezi o maşină aflată în derapaj. Acolo te vor învăţa să frânezi eficient ori să iei o curbă corect. Acolo te vor aşeza într-un simulator de impact ca să simţi un pic pe pielea ta cam cât de dureroasă poate fi o tamponare. Acolo îţi vor face o aşezare mentală corectă astfel încât să nu te mai bagi în belele pe viitor.

În încheiere, ca să vă amuzaţi dar şi să înţelegeţi care e treaba cu BMW-urile astea sport care fug de spate dacă apeşi mai tare pe acceleraţie, las aici un link către un prank (glumă proastă sau enervantă) făcută de o tipă care era campioană la drifturi: s-a dus îmbrăcată ca o fetiţă nevinovată (cu codiţe şi fundiţe) să facă şcoala de şoferi, fără să le spună ălora de ce era în stare. S-a prefăcut neştiutoare, a tot înecat motorul maşinii şi a condus aiurea până când instructorii îşi pierdeau răbdarea cu stângăcia ei şi o puneau să se oprească. Apoi fata îi ruga să o mai lase o dată să încerce, poate-poate reuşeşte să meargă mai bine, moment în care începea să o ardă pe derapaje controlate de urlau bieţii instructori de groază. Drive safe ! 🙂

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *