De ceva vreme sunt cam nemulţumit că e vremea asta ploioasă de nu se mai termină şi nu pot ieşi la plimbare cu motocicleta sau nu mă pot îmbrăca la costum, stau tot pe blugi şi încălţări sport. Am mai auzit şi pe alţii măcăind ca mine, sătui de ploi. Apoi am dat întâmplător peste un articol din care aflu că în Colorado încep să se pună restricţii pe folosirea apei din cauza secetei şi mi-am revenit: bine că plouă !
Ieri mergeam cu maşina prin ţară spre Roşiori unde trebuia să ajung la un proces. Vremea cam pişăcioasă, mai pornea câte o burniţă, mai stătea. Iar pornea câte o ploicică repezită, mai mergeam câţiva kilometri, iar stătea. Bălţi de sute de metri pătraţi în toate direcţiile pe câmpuri, pământul era saturat de nu mai putea absorbi apa. Pe un câmp se formase o baltă de vreo 2.000 mp unde chiar se aciuaseră o pereche de lebede cărora nu prea le păsa că e inundaţie, ba chiar le pria căci păreau implicate într-un dans pre-nupţial. Însă eu mă gândeam în timp ce dădeam drumul la ştergătoare: „Băi, nu s-o mai termina cu vremea asta mohorâtă?!? Zici că locuim pe malul Mării Nordului, vecini cu londonezii!”. Mi se făcuse lehamite de atâţia nori şi atâta ploaie !
Apoi a doua zi dau peste un articol din care aflu că în centrul SUA, în judeţul Colorado, e secetă gravă şi au început autorităţile locale şi statale să ia măsuri pentru limitarea folosirii apei. Pentru început sunt la faza 1, adică au început să pună interdicţii pe udarea gazonului, la restaurante şi la spălătoriile auto. La restaurante nu ţi se mai aduce apă la masă decât dacă ceri neapărat. La spălătorii, dacă nu ai certificat că reciclezi apa (!!!) eşti obligat să închizi prăvălia trei zile pe săptămână. Bine că nu au pus restricţii la pompieri, să vină cu tulumba la incendiu doar dacă reciclează apa !
Deci se întâmplă deja. La noi (ca peste tot de altfel, unde se practică spălarea creierului cu TV-ul şi cu smartfonu’) se merge pe principiul „don’t look up„, adică dacă bagi capul în nisip problema trece şi se rezolvă de la sine. Nu, nu se rezolvă, deja şi pe la noi crapă pământul în unele zone din Oltenia de nu mai creşte nimic pe acolo. Proştii care băune pe la Guvern, Parlament şi Cotroceni habar n-au de chestii d’astea, ei sunt cu cearta în coaliţie şi pe buget. Eventual să desfiinţăm nişte hidrocentrale şi nişte bazine de acumulare, ca să aibă castorii râuri să le blocheze când vor roade pomii. Când ne zicea Călin Georgescu la România TV în noiembrie 2024 că va fi grav cu apa peste tot în lume şi că trebuie să ne pregătim şi noi ca să avem rezerve, progresiştii îi dădeau cu fingeru’ pe ecran iar secu îi anula mandatul. Numai că seceta vine, fie că vrem fie că nu vrem.
Iar dacă la americani pare grav, staţi aşa că nu e, la alţii e muuult mai rău. Nu vorbesc de Sahara, unde e deşert de mii de ani, ci de zone dens populate, unde până mai în urmă cu puţină vreme viaţa părea normală. Spre exemplu Teheran, capitala Iranului. Acolo e atât de gravă problema şi de moartă purceaua în coteţ, încât autorităţile se plănuiesc să evacueze toată populaţia din capitală (15 mil. locuitori). Imaginaţi-vă cum ar fi să apară într-o zi Bolo pe ecran şi să ne zică: „dragi bucureşteni, de săptămâna viitoare vă faceţi bagajele şi vă mutaţi cu toţii la Vaslui, Paşcani, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc, căci pe aici nu mai avem apă să vă vindem la ţeavă ! Brrr !
Bine că la noi încă plouă !