Sunt manifestaţii în primele zile din ianuarie legate de furtul alegerilor din decembrie 2024 şi al libertăţii (de a vota). Din păcate, libertatea nu ne-a fost furată acum, ci noi am pierdut-o mult mai demult. De fapt, ne-am furat-o singuri, iarăşi, imediat după Revoluţia din 1989.
Autor: Adrian Surugiu
Bemveurile astea…
Ce-au în comun tinerii morţi la 200 km/h în cursa din Ploieşti cu tânărul care a ucis 2 pietoni la el în comună cu 180 km/h şi cu familia ucisă într-o maşină care gonea printr-un sat de pe E85 la 150 km/h, toate întâmplate în mai puţin de o lună? Acelaşi tip de maşină: BMW.
Cum se face o ccr pe Constituţie
Toată ţara fierbe pentru ceea ce tocmai a făcut klovnul de la Cotroceni: a tras de sfori marionetele CCR în rochiţe mov ca să anuleze alegerile, apoi a tras apa peste Constituţia noastră. Asta după ce ne-a arătat la tv cum se şterge tacticos la fund cu ea. Amuzant este că multe muşte-intelectuale l-au aplaudat pentru rafinamentul operaţiei, probabil fiindcă le-a plăcut mirosul.
Reluarea referendumului pentru familie
Pentru mine este un deja vu: se repetă încleștarea din toamna 2018 dintre valorile progresiste şi cele creștine. Se pare că meciul nu s-a terminat atunci, cum credeam, ci asistăm la o rundă finală. Tabăra care va câștiga acum va conduce țara pentru multă vreme.
Ninja reloaded
Credeam că voi sta mult şi bine cu Ducati, că nu voi mai scrie prea curând despre motociclete. N-a fost chiar aşa…
Lumina sfântă
S-a pogorât lumina sfântă și în 2024, un an marcat de războiul din vecinătatea Ierusalimului și de râurile de sânge nevinovat vărsate de ambele tabere.
Chinezoaica sau italianca?
Nu e vorba despre femei, deşi aşa pare, ci despre motociclete. Am vândut japoneza (Kawasaki) şi era cât pe ce să-mi iau o chinezoaică. Asta până când mi-a ieşit o italiancă în cale şi a fost „game over”.
Memento mori
La mulți ani, băi românilor care ați scăpat de marele cutremur din 1977 ! Cu siguranță cei care l-ați trăit v-ați simțit renăscuți după ce s-a terminat și ați văzut că ați scăpat cu viață.
Getreidebrei
Stam într-o seară târziu la bucătărie să citesc și mi se face foame. Mă uit împrejur să văd ce e de mâncat. Să încerc niște vollkorn hafer flocken sau niște getreidebrei? A doua pare mai gustoasă, dar neapărat cu soja drink ungesusst.
Un semnal de alarmă: întunecarea
Înainte să ne plonjăm vijelios în milioanele de mărunţişuri şi de griji care trebuie rezolvate în 2024, care ne vor ţine mintea legată de cotidian, hai să facem o retrospectivă a ultimelor 3 decenii, cu referire la mediul de viaţă. S-au schimbat o grămadă. Din păcate prea puţine în bine, ci mai multe în rău.