Aţi observat că valabilitatea cardurilor bancare a devenit din ce în ce mai lungă? S-a ajuns la 5 ani. De ce oare? Treaba îmi pute.
Categorie: birocraţie
Ideologia vaccinării
Ca să fie clară ideologia vaccinării: vineri s-a dat anunțul că Grecia a fost inclusă pe lista roșie, dar începând de duminică, ca să apuce oamenii să își anuleze (strice) concediile. Până la 1 august covid-ul nu infectează, ci ne așteaptă să dăm năvală acasă de spaima carantinei.
Să râdem cu (de) CNSSU
De multe ori mă întreb: ăştia ne testează să vadă dacă suntem cretini sau ei chiar sunt cretini şi nu realizează?
Apocalipsa covizilor
Ceață la mal, panică generală, covidu’ atacă din nou. Alien Ressurection 2 altoit cu Predator 3 și garnisit cu Armageddon 4. După o pauză de vară când cifrele erau șmecherite ca să pară mari, a venit toamna când cifrele sunt mai mari (cca. 3.000 teste pozitive / zi), dar de data asta pe bune. De fapt nu chiar pe bune, căci ele sunt MUUULT mai mari, dar nu avem teste suficiente ca să ne edificăm.
D’ale pandemiei
De ce cară izoletele, Mitică? De mânere, monşer, de mânere !
Cică nu erau bani de alocaţii
Aşa zisese Orbanul orbecăind prin vraful de hârtii ale bugetului de stat, mai amu’ o lună. Dar ia uite că de fapt eraaaauuu…
Pandemie și nu prea
Am zis că nu voi mai scrie o vreme, dar se cere un update de pandemie trei săptămâni mai târziu.
Nu daţi bani la ANAF când plouă
Vi s-ar putea părea o superstiţie, dar nu este. Dimpotrivă, este un sfat de bun simţ, bazat pe o situaţie reală.