Tulpina ucraineană

Este oficial: ucrainienii infectează pe unde trec. Era previzibil. Nu treci printr-o ţară străină doar cu maşini, bani şi haine, ci şi cu o întreagă floră microbiană, bacteriană şi virală. Pe care le-o împart cu generozitate gazdelor, fie că vor sau ba.

De aproximativ o săptămână toţi copiii mei sunt răciţi iar. Simptomele variază de la copil la copil (dureri în gât, dureri de cap, dureri de burtă, temperatură, frisoane etc.) dar nu este greu de intuit că este aceeaşi cauză. S-ar putea zice că nu-i mare lucru, s-au infectat unii pe ceilalţi de la cine ştie ce răceală adusă de la şcoală, dar nu-i chiar aşa. Toţi sunt răciţi a doua oară şi unii dintre ei chiar a treia oară din decembrie încoace, deci este clar că ne-au măturat tulpini virale sosite în ţară din surse diferite.

Ultima tulpină coincide cu venirea ucrainienilor în România. Nu se întâmplă doar la mine în casă. Cunosc destui părinţi cu copiii răciţi şi ştiu situaţia din clasele copiilor ca să pot trage concluzia: România este măturată de o nouă tulpină gripală virală, de data aceasta una adusă de refugiaţi. Nu ştim dacă este covid sau altă dudă, căci testele antigene ies negative şi nicio instituţie românească de sănătate publică nu pare dornică să secvenţieze tulpinile gripale aflate în circulaţie. O spun răspicat: ucrainienii au adus ceva nasol cu ei şi ne-au infectat. Afirmaţia nu este chiar hazardată, dacă ţinem cont de avertismentul OMS că deplasarea maselor mari de oameni va duce la creşterea numărului de infectări. Evident, ei se refereau doar la covid, dar ce-ar fi greşit să ne referim la orice boală transmisibilă?

Ce-au făcut autorităţile române în sensul acesta, după ani în care ne-au terorizat cu testările, declaraţiile şi carantinările?: coridoare exclusive, corturi împrejmuite cu acces restricţionat, testări masive, identificări, carantinări? Ei aş! Au încetat precipitat starea de alertă când INSP raporta un indice de 20 la mie, ca să poată deschide larg graniţele ca să se intre la liber. Deci, din nou, nu le păsa de sănătatea noastră, lucru pe care l-am observat încă din martie 2020 când inventau pragul aiuristic de 3 la mie pentru măsuri draconice. Le pasă doar de imaginea de haştagi susţinători de ucrainieni, supuşi ordinului venit de la Bruxelles să primim refugiaţi. Ce-au făcut haştagii locali şi influencerii care ne urlau până mai săptămâna trecută că masca-masca şi vaccinul-vaccinul? #Susţinemucraina: şi-au deschis larg casele şi paturile pentru ucrainieni, fără să-i mai testeze la uşă.

Din fericire, ca şi în cazul sirienilor şi al altor refugiaţi pentru care ni se alocaseră cote de primire, refugiaţii ucrainieni nu vor să rămână la noi în ţară ci fug mâncând pământul spre vest. Dacă era după slugărnicia şi prostia alor noştri, se preda deja limba ucraineană în toate şcolile din Bucureşti. Alooo, ministerul adevărului, eşti pe recepţie?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *