Nu, nu-i vorba despre mine în articol, chiar dacă noua mea cască moto mă face să arăt ca un robot. Este vorba de năvălirea inteligenţei artificiale în domeniul avocaturii.
Am citit recent un articol că un soft din SUA de inteligenţă artificială face vâlvă printre contravenienţi, căci nu doar că le promite asistenţă judiciară gratuită celor care vor să-şi conteste amenzile rutiere, ci le şi oferă bani celor care acceptă să fie „asistaţi”. Am mai fabulat pe tema virtualizării justiţiei în urmă cu 3 ani, inspirat de un episod din trilogia Back to the future, şi se pare că lucrurile au mai avansat un pas către a deveni realitate.
Acum deja se pune problema legalităţii folosirii unui astfel de soft în sălile de judecată americane, am ieşit din era s.f.-ului. Practic, e ca atunci când copiezi la BAC: te duci singur în faţa judecătorului cu o cască în ureche şi softul îţi şopteşte ce să-i spui judecătorului ca să-ţi pledezi cazul fără avocat. În momentul când se va răspândi chestia asta (deocamdată este admisă numai în unele state americane, în altele este interzisă folosirea tehnologiei în timpul şedinţei de judecată), presiunea va fi foarte mare şi metoda se va generaliza. Deci profesia noastră de avocat, cu toate subtilităţile şi tradiţiile ei, e pe cale să o ia la vale pe jgheab odată cu meseria… să zicem a fabricanţilor de bice de cai pentru vizitii. Sau a sudorilor din fabricile de autoturisme, ori a ambutiserilor sau a vopsitorilor.
Totuşi, datorită naturii umane, prevăd că profesia de avocat va continua să dăinuie între anumite limite, chiar dacă va fi înghiontită pe alocuri de i.a. Clienţii au nevoie nu doar de sprijin juridic ci şi de un umăr pe care să se plângă, de un om căruia să-i verse problemele personale care au o natură complexă (morală, sentimentală, patrimonială, politică etc.). Deocamdată i.a.-ul nu poate gestiona sentimentele umane, nu le poate recunoaşte şi înţelege corespunzător, iar asta din cauză că natura sentimentelor este capricioasă. Sentimentele nu pot fi cuantificate în reguli, nu pot fi prevăzute totdeauna şi mai ales nu pot fi descrise prin ecuaţii matematice. Ori un client, dacă nu ştiaţi, îşi alege un avocat mai ales prin perspectiva sentimentului, chiar dacă prin sintagma „avocat bun” unii înţeleg să ştie legile bine. Nu. Cunoaşterea legilor nu-ţi garantează că vei dobândi un client, poţi să mori bine-mersi de foame ştiind Codul civil pe dinafară. Un client te va lua de avocat dacă-i transmiţi acea siguranţă că ştii şi legile, că ştii şi dedesubturile procedurilor judiciare şi că poate conta pe tine non-stop pentru susţinere orice ar fi. Inclusiv în cazul în care partea adversă te va tenta cu o mită prin spate să-i pierzi procesul clientului tău. Ba chiar ajută foarte mult să ai o perspectivă holistică asupra vieţii şi clientul să poată primi un sfat şi în alte domenii, aflate în legătură cu problema pe care ţi-o dă să i-o rezolvi.
Ei bine, i.a.-ul nu conferă (deocamdată) această încredere. Este ca un BMW super-şmecher şi super-tehnologizat pe care tocmai ţi l-ai cumpărat şi trebuie să ţi-l configurezi tu înainte să pleci în prima ta călătorie cu acea maşină, un drum pe Transfăgărăşan. Când te sui la volan nu eşti sigur că ai activat corect meniurile şi comenzile maşinii, dar tu deja eşti în întârziere, timpul te presează. Dacă cumva ai greşit ceva şi o ia maşina razna în prăpastie? Totuşi viaţa ta e în mâinile tehnologiei, parcă nu prea îţi vine să pleci cu noul BMW dacă ai la dispoziţie vechiul Hyundai. Cam aşa va fi şi cu softul de avocatură artificială. Dacă nu i-ai explicat cum trebuie problema? Dacă cumva nu ai înţeles soluţia propusă, dacă cumva tu însuţi nu-l foloseşti cum trebuie, dacă cumva…?
Deci vor mai fi paşi înainte şi înapoi. Ce este cert însă e că i.a.-ul ne va invada vieţile în scurt timp, aşa cum au făcut-o smartphone-urile de vreo 7-8-10 ani încoace. Azi, orice prost şi orice sărac rupt în fund are smartphone, cu acces la internet. Şi asta pentru că tehnologia s-a popularizat foarte mult, devenind accesibilă atât prin preţ cât şi prin uşurinţa de relaţionare cu utilizatorul final. Dacă ar fi trebuit să faci Politehnica pentru a putea expedia un sms, cu siguranţă telefoanele mobile ar fi rămas nişte chestii prohibitiv de scumpe şi de rare.
Deocamdată accesul la i.a. este limitat la nişte boţi oferiţi gratuit publicului larg, mai mult în scop de testare şi de îmbunătăţire a aplicaţiilor. Totuşi, în câţiva ani, 2-3 ani, sunt convins că marile corporaţii care acum şurubăresc în ascuns la nişte softuri de i.a. puternice (Google, Microsoft etc.) vor pune la treabă rezultatul muncii lor şi ni-l vor oferi „gratuit”. Cam cum ni se oferă acum „gratuit” Android-ul: noi ţi-l dăm fără bani iar tu îţi dai acordul să ne pui pe tavă toată viaţa ta. Fair-play, nu? C’aşa-i în tenis!
Numai că atunci nu va mai fi doar viaţa socială prin care boţii ne examinează relaţiile cu ceilalţi oameni, cum fac acum Facebook, Instagram, Whatsapp ş.a. ci viaţa lăuntrică, mintea noastră. Vom deveni atât de leneşi în a ne folosi mintea şi ne va fi atât de uşor să-i încredinţăm i.a.-ului chiar şi cele mai simple sarcini mentale (cum ar fi să dea scroll-up pe o pagină de text în locul nostru), încât vom deveni mai handicapaţi decât suntem azi. Ideea de a memora o strofă de poezie ni se va părea absurdă, strivitoare. Cine mai are nevoie să memoreze, când totul este deja memorat şi la un click distanţă. Problema gravă (deja prezentă) este că nefolosirea creierului duce la atrofierea lui. Vom ajunge decerebraţi, nişte legume. Şoarecii şi gândacii vor fi mai deştepţi ca noi, dacă nu avem grijă să ne păstrăm sănătatea minţii punând-o la treabă.